Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Literatură şi globalizare: canon contra norme


Bogdan Ghiu

02.11.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Lui Mircea Martin
Lui Bogdan Alexandru Stănescu
Canon şi literatură: romanul

Aşa cum am anunţat şi pe blogul meu, zilele acestea, la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti s-a desfăşurat un mare colocviu internaţional despre canon şi globalizare literară.

Canonul este o temă obsedantă şi un concept-cheie în teoria literaturii şi în literatura comparată actuală, în "studiile culturale" în general.

Din punctul meu de vedere, relaţia numai aparent problematică dintre canon (canoane, în pluralitatea lor) şi globalizare se rezolvă de la sine prin intermediul unui singur termen: ROMANUL.

Romanul este genul canonic universal actual. Dacă vrei să exişti ca scriitor, să poţi fi numit scriitor, iar ceea ce faci să poată fi considerat, numit literatură, trebuie să scrii roman, romane. Romanul nu este doar genul canonic universal dominant care rezolvă toate eventualele contradicţii, el nu trebuie privit doar ca gen literar, el trebuie conceput, privit ca singurul spaţiu textual al globalizării literare, ca un teritoriu textual supranaţional şi transnaţional, ca echivalentul literar al acelei non-limbi/supra-limbi, al acelei reducţii la limbaj a idiomaticului, a particularului, a limbii care este, în momentul de faţă, engleza, în relaţia ei cu tehnologia, ca tehnologie comunicaţională globală. (Engleza nu mai este o limbă, ci însuşi limbajul, condiţia transcendentală actuală a comunicării).

Engleza şi romanul constituie supra-canonul lingvistico-literar actual, tehnologia literară universală actuală, care însă trebuie concepută ca un spaţiu de mişcare, ca un spaţiu al libertăţii de mişcare şi de exprimare, de existenţă. Romanul este "engleza" literaturii actuale.

Existăm, ne mişcăm şi ne exprimăm în roman, în spaţiul textual al romanului.

Mai mult decît (doar) un gen, romanul este un spaţiu. El ne conţine şi ne predetermină mişcările, modurile literare de existenţă.

Ca să exişti literar în momentul de faţă, trebuie să pretinzi sau să te prefaci, măcar, că scrii roman, că scrii ca roman.

Literatură egal roman: acesta este canonul actual al globalizării.


Canon sau norme (de redactare)? Sistemul editorial mondial şi pre-determinarea "canonului"

Mai profitabil pentru înţelegerea lucrurilor ar fi, însă, formularea lor nu în termeni de canon, ci în termeni de normă, de seturi (informale) de norme.

Canonul a ajuns să funcţioneze ca normă, iar în domeniul literaturii, de exemplu, normele sînt, de cele mai multe ori, banale, dar inflexibile norme de redactare.

A discuta, deci, doar în termeni de canon ocultează, în mare măsură, perceperea adecvată a lucrurilor. Dincoace de canon acţionează, virulent exclusive şi reductive, pre-determinante, normele de redactare ale comunicării literare actuale, ale gramaticii exprimării literare actuale, ale literaturii înţelese ca formă (aliniată) de comunicare, ale literaturii-engleză (literatura ca "limbă engleză", a literaturii de-lingvisticizate, dez-idiomatizate, a literaturii-limbaj, supra-semiotizate).

În termeni de norme (de redactare) trebuie abordată şi pusă, politico-economic, problema canonului literar. Altfel vorbim vorbe şi riscăm să nu înţelegem nimic.

Căci dacă romanul este canonul universal al globalizării literare actuale, şi dacă el trebuie conceput nu (atît) ca un gen literar, ci (cît) ca un spaţiu imaginar-textual de mişcare şi de existenţă, ca însuşi spaţiul literar al globalizării, în interiorul lui, dedesubtul lui, din afara lui, draconice, invizibile, neexprimate cu demnitatea şi la nivelul teoriei literare, ci în laboratoarele şi în bucătăria implicite ale sistemului editorial mondial, cele care acţionează şi codifică cu adevărat literatura globală a momentului de faţă sînt seturile de norme literare, care, aproape de fiecare dată, se exprimă prin prescripţii "tehnice" informale, ca norme de redactare literară şi, mai mult decît atît, ca norme extra-literare, existenţiale, care normalizează şi disciplinează "piaţa literară", acţionînd la niveluri pe care unii ar putea fi tentaţi să le numească "subliminale".

Canonul este o reconstrucţie teoretică ulterioară. Normele, însă, acţionează prescriptiv, reglementînd "comportamentele" literare şi însăşi identitatea scriitorilor. Normele supracodifică canonul.

Nu este de-ajuns să te comporţi, în momentul de faţă, canonic pentru a accede la "literatură:, pentru a fi considerat scriitor global, ci trebuie să respecţi normele "editoriale" de redactare implicite. Abia normele "fac" canonul, desfigurîndu-l prescriptiv. Nu poţi accede la canon, la roman, deci, dacă nu te supui pre-liminar normelor mondiale, infra-literare şi supra-literare, de "redactare", de comunicare literară. Normele de "redactare" restricţionează şi condiţionează accesul la spaţiul canonic al romanului, altfel spus, la însăşi canonizarea literară, la canonul literar propriu-zis, ca atare.

Pentru a exista literar la nivel global, nu este de-ajuns, în momentul de faţă, doar să scrii roman(e), ci trebuie să-l (le) scrii într-un anumit fel, respectînd nu anumite reguli, ci supunîndu-te anumitor norme (normele fiind regulile care se eschivează ca atare).

Canonul acţionează re-constructiv, operînd asupra unei materii literare deja date. El devine normă abia ulterior. Este un construct.

Normele însă pre-condiţionează literatura, ele sînt, metaforic vorbind, "engleza" şi "tehnologia" care restricţionează şi infra-codifică tocmai accesul globalizant la spaţiul literar canonic care este, în momentul de faţă, romanul (în care se desfăşoară literatura, tot restul literaturii: romanul ca efectivă "arcă a lui Noe", aşa cum l-a numit Nicolae Manolescu, pentru toate "speciile", altfel ameninţate dacă nu efectiv, deja, dispărute ale literaturii; romanul salvează literatura tocmai în calitatea lui nu de gen, ci de spaţiu textual, de mediu de existenţă).

Teoria şi critica literară globală, dacă vor să vorbească cu adevărat despre globalizarea literaturii, despre aspectul global al literaturii actuale, nu au voie să oculteze aspectele normativ-prescriptive infra-literare, "editoriale", subsolul editorial al normalizării literare actuale, care desfigurează atît canonul, cît şi globalizarea literară ca atare, canonul literar al globalizării.

Există o politică editorială globală, şi abia normele acesteia, în aparenta lor umilitate şi "tehnicitate", sînt decisive, dat fiind că acţionează deformant şi restrictiv.

Nu este de-ajuns, pentru a exista literar în momentul de faţă, să te comporţi canonic, adică să scrii roman, romane, mai trebuie, primordial, să le redactezi într-un anumit fel, respectînd pre-liminar un anumit set de norme infra-literare şi, de fapt, extra-literare, prin intermediul cărora globalizarea literară este pre-condiţionată politic şi economic, reducîndu-se la o economie globală a bunurilor simbolice, la o gramatică a globalizării care desfiinţează, de fapt, graniţele de autonomie şi de independenţă ale însuşi spaţiului canonic care ar trebui să fie literatura.

Globalizarea literară este mai mult globalizare decît literară, adică mai mult economie politică şi politică economică (editorială) decît literatură.


Artiştii ştiu mai bine

Spaţiul literaturii actuale (şi, vom vedea, în general al artei actuale) este un spaţiu de luptă şi de negociere, neconştientizat şi neasumat ca atare, dintre literatura propriu-zisă, dintre canonul literar propriu-zis şi politico-economic (politica întotdeauna economică).

Altfel spus, dintre canon şi norme. Canonul fiind (trebuind să fie) literatura însăşi, iar normele fiind exteriorul "internalizat" al literaturii.

Sub canon, normele! Sub literatură, noua economie politică globală a bunurilor simbolice, cu toate mecanismele ei extra-literare de valorizare.

"Agenda" teoriei şi a criticii literare actuale ar trebui s-o constituie tocmai "bătălia canonică", lupta pentru definirea criteriilor literar-canonice ale unei globalizări propriu-zis, specific, canonic literare, pentru o globalizare cu adevărat literară, a literaturii, împotriva (atît cît este posibil) globalizării pur şi simplu, generice, manifestîndu-se indiferent şi impersonal, depersonalizant, şi în literatură, ca simplă ambiţie de alininiere a literaturii la macro-globalizare.

Sau, aşa cum bine formula, în chiar titlul său, prima (să sperăm) ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti (de fapt, excelentul critic-editor Bogdan Alexandru Stănescu, mintea teoretic cea mai global informată, luminată şi pasionată nu numai a editurii Polirom, ci şi, pun pariu, din întreaga critică literară românească actuală), literatura canonică, canonul literar, romanul (gen canonic) ca spaţiu al "războaielor noastre private". Literatura este un spaţiu al "războaielor", este o "maşină de război", sau nu este deloc, încetează să mai existe.

Prin canon, în canon, războiul cu normele care realizează globalizarea desfigurîndu-i tocmai specificul literar.

Ca de multe ori, ca de obicei deja, artiştii, producătorii de bunuri culturale, simt mai bine, mai acut despre ce este cu adevărat vorba decît profesorii şi teoreticienii.

În bătălia globală dintre canon şi norme, canonică nu trebuie să rămînă decît literatura, deja, însă, infiltrată de norme editoriale extra-literare.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer