Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Clavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

20. Cinci lalele şi un gest involuntar


Cornel Mihai Ungureanu

22.09.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
26 noiembrie 2000
Seară de duminică. Singurătate. Am spart o cană. Am dat cu ea, dar aş mai sparge încă. Sunt gata să cooperez cu oricine vrea să-mi facă rău. Cum oamenii nu prea se deranjează, îmi fac rău singur.

Eram îmbrăcat în blugi şi în geacă de blugi şi aveam geanta albastră de voiaj pe umăr. Din piaţă am cumpărat cinci lalele şi am sunat-o pe Alina. Mai aveam absenţa unui dinte şi eram, din această pricină, destul de complexat. I-am zis să ne întâlnim în parc şi ea l-a ales pe cel mic, de peste drum de primărie, nu pe cel de lângă casa de cultură. Am ajuns primul şi am văzut-o venind. Şi ea purta blugi şi geacă de blugi. Pe urechi avea căştile unui walkman. Avea părul lung şi era frumoasă. Ne-am aşezat pe bancă şi ea mi-a întins căştile. Pe casetă era chitară clasică şi, destul de mult timp, am ascultat. Apoi am început să vorbim şi ea tăcea mult şi avea un gest care îmi era drag: un fel de a-şi ţine, involuntar, respiraţia.

Pe urmă ne-am întâlnit de multe ori, dar numai ea mânca din corcoduşele verzi pe care le furam pe străduţa ce ne ducea şi ne aducea de la pădure. E o pădure în marginea oraşului, trece şi un râu. Pe malul lui sau în partea pustie de oameni dinspre partea din spatele stadionului, ne opream în iarbă şi ne sărutam până se făcea noapte. Îmi era puţin frică. Nu prea ştiu să mă bat şi mă simţeam răspunzător. Prin pădurea aceea îşi făceau veacul şi tot soiul de vagabonzi. Alina însă nu-şi făcea nici un fel de griji. Îi plăcea riscul, chiar îl căuta. Într-o zi m-a dus chiar pe dig, printre casele ţiganilor care tot strigau la noi, dacă tot eram aşa "metalişti". Şi femeile adunate la porţi, când ne vedeau apropiindu-ne, tăceau, ne fixau de departe. Şi eu aveam părul lung şi insigne cu Metallica şi nu mai ştiu ce trupe şi trei schelete diferite ca mărime pe care le purtam la gât. Dar nu eram satanist, cum se lăuda Alina că e ea, deşi altceva decât o lipsă de pioşenie, de Paşte, lângă catedrală, nu cred că făcea în acest sens.

A venit şi la ziua Corinei, cu chitara şi ne-a cântat tot clasice piese. Îmi plăcea să o tachinez şi îi plăcea şi ei. Avea simţul umorului dezvoltat. A venit de câteva ori la Craiova şi prima dată când a venit, mama a coborât şi a luat-o de jos, pentru că ea se oprise acolo pe o piatră şi era noapte şi zicea că se duce la un hotel. Eram totuşi un necunoscut. Mama a simpatizat-o de la început. De la un moment dat mie mi-a intrat în cap că nu ne potrivim. Cred că eram împreună, în parc, la Alexandria şi ne tot certam şi atunci am simţit că eu plec din acea relaţie. Sunt convins că Alina m-a iubit şi îi sunt recunoscător pentru asta. Ne-am despărţit când eu am venit de la Ioana şi nu mi-a păsat prea mult. Cred că Nadia simte ceva asemănător. Sau a simţit. A hotărât că nu ne potrivim, şi-a găsit argumente, apoi pe altcineva şi nu i-a mai păsat.



Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer