Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Colaj cu Gambrinus şi Haos


Manu Anghelescu, Maria Balabas

01.12.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pe bulevardul Regina Elisabeta stă Hotelul Cişmigiu. În părăsire poetică-profetică de nu-ştiu-câţi ani. De fiecare dată când treceam prin zonă găseam porţile închise şi nu îndrăzneam decât să arunc o privire dincolo.

Pe bulevardul care urcă dealuri de Cluj, stau ascunse urme care cedează sub greutatea vorbelor aruncate dincolo de graniţa bunului simţ. De data asta am găsit noi oportunităţi de expunere a haosului nostru comun. Aşa comunică ele. Colajele asudate, de la gară la pat, ar fi vrut să spună ceva: Yesterday in the Yellow Submarine. Stop la spus niciodată cafelei cu marţipan.

Acum a fost altfel. În faţa femeii care vindea neclintit flori, lacătul de la intrare lipsea. Clandestin, am făcut câţiva paşi înăuntru. Primii ochi - sticle de fanta şi de bere pe jos, postere cu îngeri atârnând în părăsirea pereţilor.

Acum a fost altfel, evident. Am cedat la prima tentaţie. Nu-mi refuz plăceri, chiar dacă îmi fac rău. Clandestino, prin locul unde trebuiau să atârne colajele şi haosul cu sens din ele, am făcut paşi înlăuntrul unei minţi luminate de îndoială şi durere. Posterele cu copii din Pune, îmi amintesc că fac parte dintr-o stare universală conectată la Wimax. Pereţii pe care vor atârna bucăţile noastre de sens, sunt un bordel de culori costelive.

Mă simt prea intrusă în această lume şi-mi zic să ies din nou în stradă.
Când să redeschid uşa, doi muncitori dau năvală înăuntru. Într-o inspiraţie bruscă îi întreb dacă pot să mai fac doi paşi prin hotel. Ei zic da, "da' nu-i nimic de văzut, încă, don'şoară".... ei, lasă că mă descurc eu.

Şi-ncep să urc scări, să bat coridoare, să miros praf şi aer încă îmbuteliat la cutii de carton. Locul mă primeşte cu ferestrele deschise şi cupolele arcuite.

Mă simt acasă în Moulin Rouge-ul ăsta de Cluj. Ies puţin pe terasa ninsă ca să-mi trezesc minţile aburite de atâta excitaţie creaţională. Redeschid uşa şi dau de femeia cu ordinea. Ea îmi taie din pofta de a mai muşca dintr-o bucăţică de haos. Dar mă descurc eu, nu-i problemă. Încep să bat câmpii călătoriei noastre psihedelice, să miros praf de aere parfumate prin pensioane de domnişoare... Atunci înţeleg că locul m-a primit cu chakrele crăcănate.

Mă uit în afară şi mă surprind imaginându-mă un fel de Adelă, aşteptându-şi iubitul să vină în trap de caleaşcă nărăvaş trasă de cai, pe bulevard. Nu văd decât clădirile vechi şi singurul timp care pare să existe acolo e cel al lui Nenea Iancu. Mai urc un etaj şi din nou mă pierd într-o lume care avea un alt simţ al spaţiului, al gândirii arhitecturale, al formelor. Al carnalităţii materialelor. E aproape senzuală unduirea colţurilor şi aşezarea ferestrelor.

În colajele astea am pus arhitectura la îndoială şi ataşamentul de dramatic la colţ. Cu fiecare nivel pe care îl urc, încerc să-mi stăpânesc tentaţia uitatului în aven. Lumea asta cu ceai şi culori bordelive îmi dă senzaţia de cald şi de bine. Senzualitatea buclelor blonde îmi deschide minţile închise în nopţi de nesomn.

La etaj nu există McD, McPizza, McBancă, McFamousLabels. Nu e decât senzaţia de junglă în părăsire, bungalow citadin, vin ploile şi poate nopţi la serampore. O tempora o mores!

La nivelul următor nu mai există atâta acceptare. Prea ni s-a dat nas cu haosul ăsta. Cred că ne-au pus gând rău. Maria, ăştia cu ordinea lor vor să ne distrugă împărăţia! Vin supervizorii.

Pasă-plasă timp. Acum un an descătuşam maimuţele din ashramul Beatles din Rishikesh, împreună cu un hippiot bătrân, prins de inele LSD în sufletul Taj Mahalului.... poate să fi fost exact aceeaşi zi.

Nici atunci n-am jucat corect în ashram. Se poate să fi fost în acel timp al conştiinţei când "whatever we were doing was right". Doar că acum LSD-ul a fost înlocuit cu LCD-ul, "le hipnotizateur du merdre". Să fi fost aceeaşi oră marţiană.

Mi-e puţin sfială în faţa memoriei.

Mi-e puţin frică de ce poate memoria asta nocturnă.

Cobor încet scările şi deschid uşa de la intrare. Pe stradă - trafic, agitaţie, călărit de semafoare şi claxoane infernale.

Mă dau iar jos din abstractul ăsta în care îmi dau singură fum. Pe trotuar, plin de picături de apă panicată, plin de condimente sângerânde prin ambulanţe.

MC-urile încep să se arate. În cap îmi fluieră texte de hip hop... să nu te uiţi speriat... că vei avea o şansă-n minus / să-ţi iei pe după cap o sticlă de Gambrinus (Vexxatu Vexx). La bulivar, birjar! Şi Ieri...

Firele alea de care tot mă leg încep să-şi arate din nou colţii fosforescenţi. În cap îmi cântă reguli gramaticale. Virgule şi spaţii greşit puse, sticle de vin luate după capul înmiresmat... Înapoi la Oriunde.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Unde'i pălăria lui Caragiale?
    ARUAL [membru], 01.12.2008, 06:35

    Da ... "Mi-e puţin sfială în faţa memoriei"...
    Mă bucur că ai putut vedea Taj Mahalul întreg. Cu istoria lacrimii lui, a săgeţii lui-sens...
    ...
    APROPO, chestia aia din perete (mă refer la imaginea din fotogafie) vrea să fie un ... înger? Pare cel mai hidos personaj cu ... aripi pe care l-am văzut (eu, până acum)!

    Aşadar, drumul între Bucureşti şi Cluj nu pare chiar aşa de lung...

    Şi eu am trecut pe lângă clădirea cu pricina, având tentaţia ... intrării. Atunci însă pe uşă era doar lacătul. Care proteja, de fapt, imaginaţia... Lăsând şansa de a găsi pe una din mese pălăria domnului Caragiale.
    Înţeleg c-au furat-o şi p-asta!

    Carnavalul vine, vine şi ne roteşte-n stomacul, plin de varză, al lui Iordache (almintrelea .., dăştept personaj!), pamponându-ne crăcănat şi ... dietetic, doar ca să uităm că, mereu, reacţiunea-l va "garibaldisi" pe Conu Leonida, propunându-l dipotat pe Rică Venturiano, un Dandanache de ... tip nou.

    N-avea încotro domnul Caragiale: nu s-a putut opri la Cluj, avea nevoie de un antidot mai puternic: Berlinul! Unde ... şi berea era mai "de-a casei"!

Spacer Spacer