Asta trebuie să fie dragostea

Asta trebuie să fie dragostea: un bărbat care pleacă mereu.
Dragostea este arsenic.
O muscă navigând pe buza unei căni. Frecându-şi picioarele din spate unul de altul. Mişcându-şi aripile. Coada lingurii sclipind în soare.
Totul mişcându-se încet. Aceeaşi zi la infinit. Apusuri de soare printre blocuri cenuşii. Mama spune că dacă apusul e roşu, a doua zi e soare. Dacă apusul este înnorat, o să plouă.
Verific cerul.
Hai să nu jucăm joculeţul ăsta. Nu de data asta. Nu nu.
Maidanul cu tufişuri de trandafiri sălbatici pe margine. Gălbenelele. Greierii pe care-i stochez în borcan.
Asta e dragostea, un bărbat care moare mereu, zice mama.
Zile lungi, repetitive. Primăvara care înfloreşte, ori vara care înfloreşte, ori iarna care... Cât de lungă e de fapt viaţa asta?! I-a văzut cineva capătul? Cearşafuri, perne. Hârtii cu notiţe, jurnale. Ciorapi şi lenjerie intimă. Pixuri, carioci, vopsele de ulei şi tempera. Planşete. Vaze din ceramică. Covor persan. Căni, pahare, ciorne, stive de cărţi. Fotografii vechi.
Plâng. El îmi sărută lacrimile.
Astăzi moare, mă anunţă laconic. Hai să eliberăm greierii din borcane. Hai să suflăm toate păpădiile.
Nu vrea să facă risipă de cuvinte. Se aşează pe scaun cu spatele la mine.
Zbatere. Luptă. Zile. Zile monotone, care curg dureros dinspre nimic înspre nimic.
Furtuna bătându-mi din faţă. Frigul muşcându-mi obrajii. Buze arse. Piele crăpată. Oase descărnate. Am visat la el. Am scris pentru el. Versuri. Pagini. Cuvinte. A aprins în mine un foc care arde o singură dată în viaţă. Trandafirii sălbatici de pe margine, păpădiile. Am trecut împreună prin toate: ziua care se repetă la infinit, vara care se repetă la infinit, moartea care se repetă la infinit.
Apoi s-a întors cu spatele la mine. Tatăl meu.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.