Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Paşaport lent anti-graniţe oare?


Manu Anghelescu, Maria Balabas

15.12.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De azi am o sută de prieteni. De fapt, o sută, plus unu, minus unu. Pe toţi îi ţin într-o listă. Câteodată le ştiu zilele de naştere. Vineri a fost aşa. Mi s-a spus că trebuie să iau parte la un mega chef. Cu această ocazie, am trimis şi un card virtual. Să mă asigur că n-am uitat-o pe blonda cu ochi verzi, îi scriu că voi ajunge la tango.

În metrou de dimineaţă, salsa din buric înainte de închiderea uşilor, dans-metavals, cu transpiraţii inutile de la agloAMINmerarea urbană. Mă nimeresc lângă două glasuri care povestesc ceva pe engleză. Accentul era destul de convingător... cu toate că băieţii erau români. Cine să-mi viseze dinainte că, aşa de dimineaţă o să mă afund într-o metaforă lingvistică?

Şi pentru că lumea uită de multe deasupra unei Bloody Mary, mă dau dispărută într-un dans contra cronometru. Conform algoritmului, sar chiar peste plăcerea prinsă bine cu ace, ca şi cum nimic nu s-ar fi agăţat vreodată în ele. Dau să ies din pătrat şi constat că paşaportul către o nouă destinaţie îşi refuză accesatorul. Drumul îşi refuză călătorul. E mai selectiv ca niciodată. Asta pentru că, aflu mai târziu, scena trebuia să fie plus unu, minus unu, intercontinental, intercostal, între mai multe lumi, în aceeaşi plasă de conexiuni-spiderweb. De data asta, locul de la doi paşi, spaţiul Underground-ului balcanic, se lăsa penetrat. Belgrad: cu un expatriat şi un neo zeelandez. Fără paşi mari.

În timpul acesta, soţia expatriatului, dănţuia la modul comunist prin subteranele bucureştene... Expatriatul îşi căuta el singur ne-ţara... ea, rimase-se cu altcineva, se pare la modul povestiv... cu ochii şi urechile încrustate în mulţime, asculta cuvintele de lângă ea. "do you know that for fiecare glonţ pe care l-au băgat în Ceauşescu, în Elena au dat zece?", "man, you're wrong... they didn't do a Seinfield episode din execuţie. N-a fost filmată!"... "hmm... maybe it was a fake!... but do you know Seinfield?"

Vorbeam engleza fără frica de americani. Lumea nu ne privea ciudat. Aş fi vrut să ştiu două cuvinte în sârbeşte la restaurantul cu scaune pictate şi pleşcaviţa. Mi-era ruşine. Stăteam la două ore distanţă. Împărţeam aceleaşi noxe. Inhalam aceleaşi gaze istorice. Eram cei care n-am picat. Încă. În capcana propriului sens giratoriu dezafectat.

Băieţii mei se dau în stambă... se-nvârt fără prioritate printre limbi. Printre timpuri, glume şi alte acanale de dimineaţă aIglooNUmerată aflu de un tip numit Kramer, de altul chel George; când se mişcă lumea noastră nebănuit oprit dau un strigăt sincer şi mi se răspunde gramatical corect "man, do you think we confuse people if we speak english?".

Nu vorbim de războaie, Kusturica sau Bregovic. Nu ne uimesc paşii de pe tancuri sau tocurile de sub gleznele cu lycra. O Irish coffee şi eşti oriunde. Chiar în faţa Ambasadei Australiei care tocmai ce se muta. Înapoi la canguri. Lăsaţi calea să curgă. Kosovo, Bosnia, Serbia, Muntenegru, Croaţia. Cum ar fi să fii fericit 24 de ore pe zi?

Ei da... nu vorbim de toate astea... sigur. Seinfield nu ne e fericire curată decât juma' de oră zilnică, uneori şi în reluare, hai 5 minute cu totul. Propun televizorul model "lipsă" pentru păstrarea drumului de Underground drept. Creţul şi "ochi albaştrii" - cei doi co-călători în dimineaţa mea, îşi dau linkuri la stemologice episoarde... "s-o ardem de-aici" (fără echivalent complet pe engleză). "Frate, vine hoarda!"

Printre pietrele care sunau a praf de puşcă îngheţat, am văzut oraşul în care e uşor să intri şi greu să ieşi. De aceea, alegem calea tranzitului. Ieşim atunci când înţelegem că paşaportul pentru ieşire se caută atunci când există o cerere exterioară şi se găseşte atunci când îţi este permisă intrarea. Ai trecut testul de maturitate.

Am şi eu sensibilitatea mea... când o zis omul "hoardă" am şi plonjat printre mongoli. Şi cum călăream eu fericită calul meu de aur, simţeam că mă incomoda ceva în coastă...

Acum poţi invada zona cu plase de plastic atârnând în copaci.

Mă-ntorc din goană, cuvintele-mi jinduiau pumnale cu sintaxe...

Schelete ale unui potop deja-vu-ian, ne luăm şi noi, ca şi voi, porţia de Overground.

Mă oprii, exact aşa, pe limba mongoleză...

Între timp, la capătul celălalt al lumii, oamenii merg la surf de Crăciun, cu paşapoarte în maori.
Era Seinfield, şi el back în istorie cu mine, zâmbind cuSKYitor, alerga mai încet, purta cărţile de gFRAMEtică în spate, scria EDIT-HATE România pe ele, şi cam ardWATER toate, că le dădea foc de la scânteile ce scăpărau din potcoavele mele... na, că nu ştiţi traducerea la potcoavă, băieţi, hai daţi-vă-n româna mea de-aici, jos, şi uniţi-vă-ţi-vă-n vorbe fremătătoare românesc pân' la următoarea staţie...

Cine deţine sceptrul lingvistic? Cel cu petrol în Underground sau cel care a gândit o dată "era pe vremea când cuvintele nu se mlădiaseră"?


Cine deţine sceptrul dreptăţii şi care e mai normal? Cel cu petrol în Underground sau cel cu găuri în stomac?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer