| Lui Virgil Mazilescu, atunci şi mereu |
cu coşcovi pereţi şi cu roşcovi pierzându-şi dulcegele tâlcuri.
Zeţari vor uita insuavissimei a a-i mai pune tichia, şi talcuri
cădea-vor, în joile-aceste, pre oile noastre închise în ţarcuri.
Odraslele oii,-ncălzindu-le boii cu sufletul lor, albe teancuri
şi maldăre ninse de foi neatinse ieşi-vor acum de sub teascuri.
Aievea pe câmpuri şi-n zisele crânguri, o, numai această
şi n u m a i această zăpadă prea-castă şi fără de gânduri!