Lui Virgil Mazilescu, atunci şi mereu |
Prin
roşii-de-morcov mici crânguri de sorcov, departe de târguri
cu coşcovi pereţi şi cu roşcovi
pierzându-şi dulcegele tâlcuri.
Zeţari vor uita insuavissimei
a a-i mai pune tichia, şi talcuri
cădea-vor, în
joile-aceste, pre oile noastre închise în ţarcuri.
Odraslele
oii,-ncălzindu-le boii cu sufletul lor, albe teancuri
şi maldăre ninse de foi neatinse
ieşi-vor acum de sub teascuri.
Aievea pe câmpuri
şi-n zisele crânguri, o, numai această
şi n u m a i această zăpadă
prea-castă şi fără de gânduri!