Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Namaste! Aici, la realité de notre vie


Manu Anghelescu, Maria Balabas

22.12.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ieri, am auzit în căşti, râsul prietenei mele de acolo. Vorbesc cu ea frecvent, ne scriem cuvinte, le încrucişăm, încuiem, aici, dincolo, în hertzi sau chei creţi. Din când în când, timid sau cu nevoie din suflet, încercăm un scurt sau lung telefon, un devreme sau târziu text mobil de vodă devenit brusc fonie... aşa, simt că suntem împreună. nu mi-e dor de ea. nu simt ca şi cum aş fugi la tren şi aş scoate-o la un ceai, la ea acolo, în lume.

Şi eu care vroiam să zic săptămâna asta despre lucruri nobile ca munca voluntară şi ipocrizia din spatele ei, despre cât de privilegiaţi sîntem că putem face asta (şi voluntariat de dragul mişcării şi mişcare de dragul trecerii timpului)... despre religie şi paranoia din spatele porţii Raiului, despre crizele noastre de personalităţi multiple şi timiditatea din dosul lor, despre... prietenie? Nu mai ţineam cont de asta. Era prea de la sine înţeles că dragostea nu moare. Doar Maitreyi, doar Eliade, doar drumul, doar trenul, doar ceaiul care răcit nu e mai rău, doar altfel. Un apel ajunge pentru că ştiu de UNDE vine.

Ieri, însă, mi-a trimis râsul ei. Înregistrat înainte de a fi poetic-serioasă radiofonic-trebuincioasă. În după amiaza mea cu miros de usturoi singuratic, în voita izolare a urechilor artificial acoperite auzinde, am primit o undă din ceea ce se numeşte simplu şi de la început, viaţă.

I-am trimis râsul provocat de ea. Prin intermediari, ce-i drept. Să nu bănuiască ea că izbucnirea aceea era de fapt o rememorare tacită a unui moment care se propagă la infinit? Să-i fie ei teamă de vibraţii care se duc pentru totdeauna? Să nu cunoască ea oare sunetul singurătăţii artificial provocate? Unde-rground se numea atunci un capitol încheiat. Simplu şi de la început.

Mi-am spart cănile pereche, mi-am băut ultima picătură de vin-absint. Am lipit trei vorbe şi o piesă, mi-am făcut just treaba... am rămas cu fiorul în suflet şi cu dorul brusc trezit. după starea de râs împreună. după înţelegerea vorbind tăcută din timpul mersului împreună. m-a atins râsul izbucnit. mi-a trezit fiorul pe care scrisul din monitor nu mi-l dă, dar pe care, în lunga înşiruire zilnică a cuvintelor cu pixeli şi ne-unde unde - îl uit. cumva neg că poate să existe. aşa.

Încercând mereu şi altceva, am început să dansăm. Fiecare în dansul lui, până când usturoiul a început a se cere a fi tăiat. Atunci cu toţii au înţeles că apropierea sufocatoare nu aduce noroc. Nici depărtarea care creează imagini pixelate. Prin dansul lor tribal, au reuşit să readucă râsul pe insula lor plutitoare. De ce nu putem fi cu toţii puţin autişti în sezonul ăsta ploios? Să fim împreună, călare pe unde.

un compozitor, un profesor, un artist-profesor, un legat de un inel, călători şi alte ne-feţe feţe îmi stau înşiruiţi în lunga linie de subiect, recipient, sent, saved, trash, draft... le scriu când sunt în impas, când mi-e mintea dată cu clar. Le spun de lumea mea trăită la modul românesc actual surpat de lipsa televizorului, a altor reviste, a înţelegerii gravului. Mă sparg în figurile imaginaţiei şi auto-imaginării la modul "personaj în propria mea-lor poveste". Scriu cuvinte după cuvinte, şi-mi cred câteodată că "suspinul poate deveni suspin pe foaie" (aproximativ Shakespeare).

Personajul din povestea scrisă de un altul, are acum probleme de interpretare. Cu o personalitate prea puternică şi prea prezentă într-o realitate paralelă cu cea prezentată de cutiile magice, maschează acum gravitatea gravurilor de pe imaginea înfoiată a unei lumi speriate de orice dar nu de conturile bancare. Nimeni nu e rău sau bun. Nimeni nu va trece de judecată. Pentru că ea nu există aici şi acum. Doar mâine şi atunci. Dar asta ţine de legea compensaţiei. Matematici simple.

ieri... de când cu izbucul râsului ei, m-a prins din urmă îndoiala. Ce le spun eu tuturor prin cuvintele mele, într-o altă limbă decât vechea mea existenţă, prin alăturări gramatical incorecte, sintactic false, ne-ordonate în pre-stabilitele lucruri...

De când cu spusul în microfon, unele dimineţi au început să fie cu totul altfel decât înainte. Unele dimineţi îi dau semne despre cum e să fii prezent în minte. Cu cuvinte. Cu silabe, cu fiinţe, cu ştiinţe. Fiecare cu ordinea lui.

care e firea pe care le-o dau lor mai departe?
Firul de care mă agăţ acum poate fi spânzurătoarea de mâine.

scriu şi-mi simt sufletul tresărind de dorul stârnit de râsul ei. Om şi eu, mă-nscriu, chiar fără voie de Jung în vechea dorinţă-cale ştiută de Achile şi Patrocle... atât de departe de epopei, printre metrourile noastre ne-îmbogăţite de idealuri.

O visez şi eu deşi metamorfozată. Nu-mi dau seama cât de departe de sine este ea şi cât de la distanţă ne ţinem unii de alţii până la marea elucidare a misterului care ne umple de idealuri ieftine. Iar ea trebuie să-şi amintească o partitură de Beatles pe care scria: Scrie-mi! Şi de atunci i-am scris.

şi hai de ne-om râde la un loc uita-vom noi tot de-al internetului ne-foc.

În focurile râsului purificator ne-am incinerat îndoielile. Avem nevoie de duşuri reci for a change...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • ...N-am aste veleităţi, fiind complet abil ...
    ARUAL [membru], 22.12.2008, 22:05

    După citirea lui de vreo două dăţi, pretextul ăsta m-a lăsat în starea întrebătoare care sună cam aşa: ce-ascunde textul ăsta îndărătul cel afin al lui?
    Voi inventa un titlu pentru comentariu şi voi închide PC-ul fandând sensuri, spre-a fi-n stare să descopăr eventualul răspuns. Dacă-l voi!
    ...Să fie reflexul unor stări aflate-n căutarea zăpezii? Ori starea zăpezii care-şi caută forma-n fulgi? Sau omul din colţul străzii pus pe şotii, fiindcă, deşi e numit "de zăpadă", n-are forma specifică şi nici cocoloaşele de nea(oşă) devenire?!
    Nu ştiu. Mai caut.


Spacer Spacer