Pînă şi despre flip chart găseşti articol pe Wikipedia. Este deci un element important al lumii contemporane. În textul articolului despre flip chart apar, aşa cum se poate vedea, referinţe la creativitate şi la artă. Poate tocmai de aceea mi-am luat şi eu unul acasă, şi scriu la el: "scriu la şevalet", spun.
Întotdeauna mi-am dorit să scriu în picioare, nu aşezat, şi, dacă se poate, în mers, în mişcare. Numai în mers scriu cu adevărat, scrii tu, nu altul, nu ceilalţi, intervii. Invenţia se face uman, în picioare, vertical. Scrisul aşezat, sedentar, distruge scrisul, îl mortifică, îl pre-formatează. Cînd te aşezi, te pleoşteşti şi te relaxezi automat, cazi automat pradă automatismelor, pradă sintaxelor convenţionale, convenite, genurilor şi retoricilor deja social existente, Impersonalului. Cînd stai jos nu scrii tu, scriu ceilalţi. Scrisul aşezat e un scris jos. Cînd scrii jos, aşezat, stînd, nu scrie nimeni. "Se" scrie. "Societatea", adică nimeni, scrie.
Mediile organizaţionale, "filosofiile" contemporane, atît de practice, căci de putere, ale organizaţiilor au inventat (cred, sper) flip chart-ul. Eu acolo l-am întîlnit şi l-am folosit (mi-a fost folosit) prima oară. Am fost din prima clipă fascinat şi gelos, şi pînă la urmă mi-am luat şi eu unul, la care scriu, la care mai precis proiectez, "ideez" cu precizie.
Pentru scriitor, flip chart-ul poate fi important, ar trebui să fie esenţial: pagina este mărită, "developată", apropiată de hartă şi de planul de luptă, şi scriind eşti deja în picioare, în mers, în mijlocul lumii, în acţiune. Proiectezi. Asemenea pictorului, asemenea artiştilor pînă mai ieri "plastici", azi "vizuali" şi, mai nou, chiar "post-vizuali". Vezi mai bine scrisul. Scrisul tău, planurile tale sînt mult mai aproape de realitate: sînt în realitate, sînt deja realitate, fac parte din ea. Scrisul apare în spaţiu, încetează să mai fie abstract şi retras, gata învins, fără luptă, decorporalizat. Scriitorul este un (de-a) gata învins, care-şi acceptă condiţia de înfrînt al societăţii, de "mut" şi de "mort" social, încercînd să se "răzbune" din colţişorul său, stînd chircit. Scriitorul este o fiinţă regresiv-proiectivă, o fantomă convenabilă tuturor. Scriitorul pierde corpul şi mişcarea, deplasarea, posibilitatea de intervenţie, scrisul său este din capul locului eliminat, rezecat, amputat şi, deci, adăugat întotdeauna ulterior, suplimentar, ca un rest, din afară, ca o podoabă: literatura "face frumos". Scriitorul stă ca un cerşetor, prefăcîndu-se ocupat (ca toată lumea), dar cerşind, de fapt, atenţie, arătîndu-se în acelaşi timp "interesant" şi dezinteresat, pentru a atrage atenţia într-un mod "nobil".
Nietzsche: scrisul e dans, sau nu este deloc. Scriem întotdeauna în mers, sau nu scriem deloc. Marea literatură şi marea gîndire au fost produse în continuă deplasare, în ne-aşezare. Acum se "deplasează" tehnologiile pentru noi, în locul nostru, creîndu-ne iluzia mişcării, a deplasării, a posibilităţii intacte de intervenţie, dar legîndu-ne, în felul acesta, cu atît mai amarnic de scaunele noastre de invalizi fără rană, de mutilaţi de război fără război, care de mult am uitat cum se poartă un război, şi că ne-am născut pentru a fi fiinţe de luptă (naşterea însăşi e luptă: a te zbate ca să ieşi într-un mediu ostil, al tuturor codificărilor, civile, penale şi literare).
Plec să scriu. Plec ca să scriu. Scrisul este plecare-în.
*
Trag deci flip chart-ul în faţa mesei (totuşi) de lucru şi transcriu (ca să nu uit ce-am gîndit, ce-am plănuit cînd am scris în picioare, în momentele de creaţie şi de intervenţie, de acţiune: planuri de război).ARSENAL (sau poate chiar, ironic, deşi inutil, decorativ ironic: ARSENAL BUCUREŞTI).
Carte-expoziţie. Expoziţie de texte. Text-expoziţie. ARSENAL, sau STOC, sau TOOLBOX. Text spaţializat, dispus în spaţiu, lectură verticală, "murală", lectură-mers, deplasare.
"Discurs
(document)
Hîrtia ascunde textul de ochii lumii, îl pune, cu grijă, deoparte. Hîrtia e însuşi sertarul. Hîrtia e chiar coşul de gunoi. Este cimitirul poemului - piatra lui de mormînt. Scris pe hîrtie, orice poem devine automat propriul său epitaf. Îngropat.
SCOATEŢI POEMUL DIN CIRCUITUL HÎRTIEI! SALVAŢI-L DE LA MAREA CONFUZIE!
Consumaţi aiurea hîrtia: rupeţi-o, mestecaţi-o, daţi-i foc, faceţi-o bani, ziare, predaţi-o de urgenţă şi de bunăvoie celor ce au cu adevărat nevoie de ea. (Hîrtia nu mai e de mult albă, ca la începuturi, hîrtia e pătată, o pată - albeaţă în ochi, flacără ce ne distrage, ne arde privirile, ca şi cum în jur ar fi întuneric; hîrtia e nocivă: albul ei fantomatic creează iluzia obscurităţii de nepătruns a lumii.)
FACEŢI ÎN AŞA FEL ÎNCÎT SĂ RĂMÎNEŢI FĂRĂ NICI UN INSTRUMENT DE SCRIS ŞI TOTUŞI SĂ DORIŢI, SĂ TREBUIASCĂ ŞI SĂ CONTINUAŢI SĂ SCRIEŢI!
FACEŢI ÎN AŞA FEL ÎNCÎT SĂ RĂMÎNEŢI FĂRĂ HÎRTIE ŞI SĂ SCRIEŢI DIRECT PE LUCRURI, PE OAMENI!
(Veţi vedea atunci cum vă vor fi citite cărţile...)"
E un text pe care l-am scris cu mulţi ani (deja: decenii) în urmă. Să scrii special pentru o astfel de "carte" în spaţiu: vei scrie altfel decît "ca la carte".
Cărţile, adică produsele scriitoricesc-literare masiv dominante, scrise "jos", aşezat, înfrînt fără luptă, sînt interpretate şi comentate, adică ne-"acţionate", ne-utilizate. Interpretarea şi comentariul sînt singurele utilizări profesionale recunoscute, acceptate, ale textului literar ca act de gîndire alternativă re-aplicată lumii. Chiar dacă oamenii, "cititorii" aşteaptă şi caută altceva şi chiar utilizează textele literare altfel, adică la propriu, extrăgînd din ele "învăţăminte" şi îndemnuri, practica aceasta social, dar tăcut, ignorat răspîndită nu este încurajată profesional, fiind, dimpotrivă, discreditată, descalificată.
Seria transversală social convenabilă, supracodificată carte-scris sedentar (aşezat, imobil)-interpretare & comentariu. Sau cum să ucizi literatura calificînd-o ca "plăcere".
La polul opus, visat de toţi marii creatori, de toţi marii inventatori, cartea-cutie cu scule, cartea-toolbox, din care "cititorul" extrage unelte de fiinţă, instrumente etice de auto-scriitură existenţială, arme de intervenţie (şi, precizez, aşa cum ştiu şi cum prescriu toţi maeştrii artelor marţiale neconvenţionale, civile, sociale, neprofesionalizate, la îndemînă: orice lucru poate fi folosit ca o armă de autoapărare; numai atacul presupune armate profesionalizate şi arme, instrumente de luptă anume create). "Literatura" ca toolbox cu potenţial defensiv-creator, ca producţie de posibile "arme" aflate întotdeauna la îndemînă.
Literatura poate fi de folos şi ea chiar este folosită de oameni, dar în secret, pe sub mînă, prin contrabandă, la negru, căci cuvîntul de ordine informal-oficial, oficios, "rumoarea" normativă spune că a citi astfel înseamnă "a nu înţelege" literatura, a contraveni barbar "esenţei" textual-sedentare, imobilizant-decorporalizante a literaturii. Trebuie să citim fără corp, fără membre, relaxîndu-ne cît mai chircit, în poziţia învinsului fără luptă. Pe naiba! Ce comod! Ce truc ieftin!
Eu scriu în picioare, drept şi în mers, şi vreau să fiu citit în picioare, drept şi în mers. În realitate, în spaţiu. "Keep walking", human being!
(va urma)