Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bienala de la Venezia 2008: câteva cuvinte de încheiere


Augustin Ioan

06.01.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Îi mulţumesc lui Bogdan Ghiu că a băgat în seamă cele câteva cuvinte scrise aici, la LiterNet, despre Bienala de Arhitectură de la Venezia din 2008. Sunt arhitecţii geloşi pe artiştii contemporani, pentru că ei se strămută pe teritorii abandonate, fie şi temporar, de arhitecţi? - mă întreabă Bogdan, ca şi când vorbele de avertizare ar fi vreun fel de portavoce a întregii tagme. Or, nu sunt. Mă lamentez singur, prietene.

Aşa precum scriam nu demult şi în Dilema Veche, răspunsul la o atare întrebare poate fi dat abia acum, când ne păli criza în freza noastră colectivă, cea dată cu gel, de actori ai bulei imobiliare. Din care, trezindu-ne, constatăm înfriguraţi că locurile de onoare-s ocupate, că implicare socială nu am servitără şi că aproape ne-a luat apa, ca breaslă, de care, iată, nici soţietatea nu mai depandă şi nici, sleiţi de puteri financiare, dezvoltatorii nu se mai interesează.

Prin urmare, dragă Bogdan, nu e vorba despre gelozie. Problema este ceva mai gravă şi mă întreb câţi dintre vizitatorii români ai Bienalei de arhitectură de la Venezia au priceput-o. Arhitectura care se practică acum pe teritoriul României este lipsită de orice fel de organ experimental, (auto)critic, investigator şi cercetător. Locuinţe sociale nu am cercetat în ultimii douăzeci de ani: se fac în continuare aceleaşi blocuri inepte, mai coafate poate. Cât despre arhitectura de urgenţă, mai bine să nu mai pomenim despre investigaţii... Materiale noi nu am dezvoltat, dimpotrivă, ceea ce nu înseamnă, doamne fereşte, că ne-am fi întors măcar la utilizarea celor naturale, tradiţionale: dimpotrivă iarăşi! Tehnologiile sunt - cu rare excepţii - cele refuzate de vestici, iar uvrierii sunt cei care sunt; mai precis spus, cei care vor mai fi rămas după trierea celor mai răsăriţi, cei ce plecaseră în vest şi se vor întoarce curând să şomeze mioritic. Am construit un Bucureşti care, în locurile mai răsărite, aduce a arhitectură americană imediat post-belică sau românesc interbelică (pentru locuinţele cele mai bune!) şi, în rest, e pustiu de centură, ca-n state: mall peste mall peste mall, reclame şi parcaje. Singura notă originală este că pustiul de mall a fost îngăduit de părinţii urbelor noastre şi în ţesutul urban pe care, fireşte, l-au necrozat (Carrefour Orhideea, toate circurile foamei din Bucureşti).

Vei accepta, dragă Bogdan, că nu ne trebuia prea mult experimentalism ca să ştim efectele acestei reluări necritice a tuturor experimentelor eşuate din vest. Unii, chiar şi noi doi, am scris despre asta - în pustiu. Aşa încât, a mă întreba pe mine, acum, dacă sunt sau suntem gelos / geloşi pe experimentalismul artei contemporane, este, sper, un ghiont amical. Regret că lucrurile stau chiar aşa, câtă vreme nu îmi face deloc plăcere să pic de Cassandră într-un anotimp al dezabuzării, cum se prefigurează criza şi pe la noi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer