Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Davos / Făurar / AD


Stephen Jackson

11.12.2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu cred că această povestire să se potrivească cu apropiatul Mărţisor, cu mult aşteptata primăvară. Ţi-o trimit totuşi, deoarece, asemenea personajului am fost şi eu impresionat. Nu urmăresc acelaşi efect, dar sunt marcat de faptul că aici este încă iarnă şi chiar acum, în noaptea în care îţi scriu, vântul trezit parcă din nu ştiu ce letargie se răzbună zgâlţâind ferestrele salonului. Din când în când, se aude lugubru, bolboroseala înfundată a avalanşelor...

"Sunt foarte impresionată despre ce-mi povesteşti. Într-adevăr l-am cunoscut foarte bine, am trăit un timp împreună, dar acest "împreună" ar trebui să-l ajustezi la cum ai putea fi împreună cu el. Ţin minte, de multe ori când îl aşteptam, nopţile-mi păreau un calvar, iar când apărea într-un târziu, nu-i mai spuneam nimic de chinul meu, ne dezbrăcam şi făceam dragoste. Uneori, îl simţeam la fereastră, pândind, urmărindu-mi orice mişcare, iar dimineaţa culegeam de pe pervaz o mandragora, o aşchie de crisoberil, îmi lăsa deseori ganteletul său cu pajura heraldică gravată pe extrados – când îl aşteptam mai cu dor avea un fel de a dispărea în lumina lăptoasă a lunii ca un spectru rarefiindu-se în tufele de buxacee aidoma unui elf. Odată, îmi aduc bine aminte, era iarnă - nici nu ştiu de ce îţi povestesc ţie toate acestea -, îl doream atât de mult. Am aprins focul în şemineu, cumpărasem şampania lui preferată, de curând citisem "Călătoria Diletanţilor" şi vroiam s-o comentăm, ştiam că a fost să-l vadă pe Cioran şi Ţuţea şi a fost marcat de întâlnire dar mie îmi era un dor nebun de el...După lungi ore de aşteptare, rezemată-n muzica lui Haydn şi-n fereastra ce dădea înspre grădină am simţit că nu are să vină. Am desfăcut sticla de şampanie şi-am adormit cuibarită-n blănuri. Au trecut ani de atunci şi sunt totuşi impresionată de ce-mi povesteşti. Chiar azi dimineaţă, privind grădina aşa cum o privea el când îţi scria despre toamna lui ce se crampona de frunzele arţarului ce roşeau aprins, i-am zărit urmele paşilor în zapada ce agoniza, ştergându-i parcă trecerea de la mine înspre cine? Înspre ce ? Helgoland ? Cumpătu' ? Ştiu doar că a mai trecut pe la părinţi convingându-i că le va fi prin preajmă. De aceea m-a impresionat ce mi-ai povestit. Vezi, eu sunt de ani de zile în acest sanatoriu şi s-ar putea să fantazez, deşi după cum observi mă exprim îngrijit. Nu i-am spus nici ospiciu şi nici n-am zis că bat câmpii. Sunt o pacientă liniştită. Zilele trecute, o doamnă foarte frumoasă - aşa mi s-a spus - mi-a lăsat la medicul de gardă o mandragora. Primind-o am fost foarte şocată şi mi-am amintit cum odată i-am scris o poezie în care îi sugeram să se apere de lumea cea rea făcând pe prostul, pe inocentul, pe neştiutorul. Nu ştiu dacă a primit-o dar ştiu că îi plăceau sânii mei. Mereu îmi spunea: Ai nişte sâni superbi. Cred că era obsedat de ei dar e şi normal dacă te iei după Freud, unchiul lui. Şi totuşi îmi spui că s-a...Asta mă surprinde, sunt derutată pentru că el a plecat de mult timp de printre noi. De când cu "Muntele Vrăjit". Uneori îmi dă câte un semn, iar atunci când îmi dă telefon sunt foarte şocată, urmează insomnii pe care doctorii se întrec a le contracara cu pilule bleu şi sângerii. Îi spun: Oh, Doamne, cum te-ai putut risipi dragul meu ? De ce ?


Iar mă înfierbânt, îmi pierd coerenţa, doza dublă de tranchilizante, dar la noapte te voi aştepta la fereastra camerei mele. De data asta să nu te sperie zăbrelele discret mascate de geamul opac, iedera violent acaparatoare pe faţada de cărămidă aparentă, firma coclită pe care e mai bine să te faci că nu o observi. Soneria nu funcţioneaza iar cutia poştală e doar de formă. Aici toţi îmi citesc corespondenţa, îmi interceptează convorbirile telefonice, toţi îmi ştiu ciclul, îmi dozează iubirile şi orgasmul, afectele şi defectele, dar ştii ce dragul meu ? Nici nu-mi pasă. Sunt foarte îndrăgostită de tine!"

Aceasta este povestirea pe care am primit-o într-un plic alungit, purtând timbru şi ştampilă de un format ciudat. Localitatea din care a fost expediată - Goldsbach - nu-mi spune nimic. Scrisul, o caligrafie elegantă, cerneală albastră, peniţă. Nu era datată şi era semnată: Iuliana. În afară de bunica dinspre mama nu cunosc o altă persoană cu acest nume.

Recitind-o mi-am adus aminte ce scria Cioran înainte de marea lui lecţie de franceză şi scepticism: "rarefierea vieţii preschimbă totul în ireal." Pun mâna pe lucruri şi ele-mi scapă, cum îmi scap. Pâna şi drojdia - supremul real - nu-i decât vis mai concentrat. Străinei - femeii de lânga tine - ce ţi se plânge de greul mersului mai departe şi-ţi cere leacuri împotriva ispitei negative, tu îi răspunzi: - Priveşte irealul peste tot. Aşa uiţi pozitivul aparent al suferinţei. Şi ea: - Dar până când ? – Până îţi pierzi mintea."

Îţi rămâne curajul şi libertatea de a înţelege.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer