26.01.2009
Merci beaucoup, la gazelle, et shukram bezef. Teshegur ederim and many thanks.

Lumea. După o lună de forţat realitatea. Şi a lui şi a mea.

Lumea, după o vreme... vrem nu vrem, oricum existăm.

Aeroporturi cu preţ ascuns de Luton, Marrakesh şi Istanbul, plus un LCD cu morţii ieşiţi la iveală din Gaza.

Londra şi cartierul evreiesc. Istanbulul şi chemarea solidarităţii cu lumea musulmană. Marrakeshul şi şocul unei culturi fără acces şi invitaţie.

Prima idee filtrată: trei continente, aceeaşi vreme - aceeaşi ploaie, aceeaşi credinţă în sistemele care ne feresc de analiză - acelaşi frig, aceeaşi căldură solară - aceeaşi bază, aceleaşi ierburi fermecate - aceeaşi acceptare, aceleaşi mituri - aceeaşi bază, aceeaşi credinţă în ceva suprem - aceeaşi credinţă în oameni.

Dacă tu vorbeşti în termeni aceiaşi, să spun eu de diferenţe. Diferit este frigul, pentru că mie îmi zgribuleşte numai pielea, dar cum e să-ţi fluture-n plămâni? Diferită este ploaia - ne udă ne in.undă. Analiza vorbeşte în termeni de clopote şi toacă pe de-o parte, de cealaltă se-arată parazitismul liberei cugetări. Nu există acceptare. Există zbucium nevrotic. Există calmul impus de o mamă care şi-a închis pasiunea în inimile copiilor săi. Trei continente... şi două ar fi de-ajuns... şi unu' şi o stradă şi-un bloc, şi-un ciot. Diferenţa roade din dinţii credinţei. Oamenii? Aparenţe.

Întâlnit cu toţii în acel abstract balsamic urechilor infestate cu idei de război şi răzbunare: musulmani avangardişti, europeni risipitori de energie, turci integrali, austrieci convertiţi, francezi budişti, români călători exageraţi, marocani AlJazeera-işti, turcoaice răpitoare, londonezi rătăciţi în fumuri, olandezi suflători. La musique avant tout chose, aşa se zice...Aşa a fost. Improvizaţi împreună, faceţi dragoste, închideţi televizorul, lăsaţi fixaţia pe masă.

Noi. Manifestări diferite ale aceleaşi manifestări ale existenţei de care vorbim de la o vreme încoace. Trăiri diferite, aceeaşi bază. Bine am ajuns la Bază. Bine te-am regăsit. Ai fost acolo. La vie nouvelle... Bagă!

În cuvintele lumii copilăriei noastre, budismul poate fi o filă lipsă în vreo poveste. N-are iz de realitate. Cum o fi să fii şi francez şi budist pe deasupra? Care e pagina pe care el a găsit-o şi fără de care mie, rostul cuvintelor acestui cult mi-a rămas ascuns? Mă copleşeşte câteodată alegerea... singurul ne-dubiu rămas în picioare este alegerea lipsei de televizor. El nu era acolo când Adam a gustat din Eva prima dată.

Cuvintele-mi sunt hăuri ascunse. Există şi aici o diferenţă - în susul h...ă...ului aerul e altul decât cel de jos.


Trecând cu puterea gândului peste plafonul de nori care acoperea Londra, am revelaţia împăcării. Mi-am făcut datoria. Vorba lor, care devine încet, încet şi a mea, à la prochaine, Inch Allah... Nava spaţială îţi arată imensitatea albastrului din ochii, nu ai lui Buddha, ci ai lui Allah de data asta. E opt şi zece. Cât o fi în Paradis? Şi CARE? Ai gustat şi tu din dulceaţa baclavalei şi a bairamului, din ceaţa care acoperă frontierele, din bucata pe care nu vrei să o împarţi cu nimeni, din muzica interioară, din dorinţa de a împărţi nesiguranţa, şi mdaaa, din cafeaua de corporaţie americană care face bine din când în când la suflet şi la simţire. C'est la vie dans cette monde...

Zilele acestea mi-e gândul la naştere şi la viaţă. Mi se pare, cert ca şi cafeaua băută undeva, într-un loc neştiut, că mi-am perceput existenţa abia de curând. Cum ar fi, acum, să nasc o imensitate albastră, un Buddha, un Allah, un Iisus, să-i dau aripile absurdului şi miracolului deopotrivă, să-mi nasc, de fapt, propria fiinţă? Nu există întâmplare, la fel cum nu există răspunsuri. Sensul acestei lumi stă în frontierele acoperite cu ceaţa orgoliului, luptei, agresivităţii, dragostei.

Ajunşi în al doilea univers paralel care cere afecţiune şi siguranţă, am ajuns în Argentina din Morocco, la empanadas şi la vinul roşu de pe masa cu talere de argint. "Să nu te pui să spui aici că eşti jurnalist la bază!". Înţeleg că nu le ştim noi pe toate, mai ales când căutăm siguranţa prânzului servit à la carte. Cuşca de argint nu face bine la simetrie şi la imaginaţie. Trebuie să fugi din împărăţia de cristal pentru a-i cunoaşte pe ei, cei care îşi apără cultura şi credinţa în mai bine. Chelo Essaouira, chelo natură şi jamming cu Jimi Hendrix pentru o noapte pe malul oceanului berber şi roşu de la ploaie. De aici vorbim prin zâmbete şi fumuri de o noapte. Efectele secundare le vei simţi pe mâine la micul dejun. Ce bună e brioşa marocană...

În Paradisul sub formă de aripă, credinţa în oameni mi se toarnă în forma pe care mi-am creat-o în ultimii ani. Mi se răstoarnă brusc, cu o smucitură de dimineaţă. Mă-ntorc la gândurile părinţilor mei, la caietele bunicii mele, la pozele cu străbunici preoţi. În lumea mea fără olandezi suflători, fără turci integralizaţi, mi-e teamă de greutatea jumătăţilor naţional-umane care mi-au dat naştere. Sunt mistică şi doar pentru că am venit pe lume. Cred. À la carte... în oameni.

Întoarsă pe un tărâm sigur şi aterizând la noi în grădină, ştiu că nu m-a lovit noua viaţă. Te sperii cât de uşor te readaptezi la lentoarea locală. Pentru ce să lupţi când salariul îţi este singura sursă de viaţă? Atunci te întorci din nou la bază. Mintea îţi este liberă sub ochelarii antireflex şi anticeaţă. Nu eşti cu nimic diferit, doar puţin mai bronzat şi împăcat. Unde sunt toate vorbele măreţe de pe tren, unde sunt conceptele revoluţionare?

La întoarcere... ştiu că-mi iubesc libertatea. Ştiu că sunt parazit trăind prin seva credinţei şi cunoaşterii de oameni. Ştiu că am venit pe lume ca o-mbinare a îngerilor cu întunericul spiritismului. Ştiu că exist. Cu toate că nu...

Poate îmi vin pe data viitoare.

... atunci când vei improviza din nou. Copacul cu bine şi rău ascunde patru adevăruri: Allah e numai unul!
Voodoo


Până atunci beau ceai cu mentă. Nu ca să-mi revin din migrena plăcută, ci ca să mă simt din nou la mine acasă în apartamentul ăsta care ori a crescut între timp de la ploaie, ori se lărgeşte în funcţie de percepţia mea asupra terenului. Trei continente, acelaşi spaţiu şi one piece of luggage. Baza te salută cu drag. Ce mai faci?

0 comentarii

Publicitate

Sus