Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cultura


Augustin Ioan

10.02.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Reprezentarea altora (i.e. "străinilor") despre "noi", precum şi reprezentarea "noastră" despre sinele individual sau colectiv pot face apanajul unor studii de alteritate despre care, însă, de la bun început, trebuie ştiut că nu există un domeniu sectorial al cunoaşterii, sau o disciplină, sau o ştiinţă socio-umană care, singură, să le poată defini şi controla. Mă amuză suficienţa PR-iştilor, a celor din advertising, cum numim în păsăreasca romgleză de azi limba care se vorbeşte la nivelul noii "elite" tehnologice şi din servicii, care cred că este apanajul, dacă nu dreptul, d-lor să ne ofere cea mai potrivită "imagine de ţară". Cred că mai degrabă în această strâmtă reprezentare trunchiată a subiectului văd o problemă abordabilă, cu potenţiale soluţii locale, decât în reprezentarea altora despre noi - volatilă, conjuncturală, cu geometrie variabilă şi care nu este strict şi exclusiv efectul unor cauze pe care le putem administra de "aici" (deşi este condiţionată covârşitor de aceste cauze).

Cine e de vină? Proasta politică naţională, locală, individuală. Decapitarea elitelor ţării şi, drept consecinţă, înlocuirea ei cu o contra-elită, care a acaparat pârghiile puterii, a continuat contra-selecţia care a produs-o pe ea şi, la o nouă generaţie, cea de astăzi, a adus în aceleaşi poziţii de putere descendenţii aceleiaşi reţele anterioare, care, însă, pozează în tehnocraţie reciclată, stăpână pe langajul şi resursele noii economii de piaţă şi care nu a cedat nimic nici o secundă până când toate pârghiile economice nu vor fi trecut sigur în mâinile ei. Nu vă vorbesc aici (doar) în postura de intelectual, ci (şi) în aceea, care îmi asigură subzistenţa, de arhitect şi dezvoltator imobiliar: în bună măsură, pământul acestei ţări nu îi mai aparţine deja acesteia, spre pildă.

De aici, din contra-selecţie şi conformism mărunt, erorile politice incredibile (mineriadele), de aici exodul românilor din România, care aminteşte de marile migraţii de la finele antichităţii, unde România s-a alăturat, disperată, Maghrebului, Africii negre şi Asiei.

Cum aţi vrea să fie această nemernicie colectivă reflectată în exterior, altfel decât este, cu asupra de măsură, deja? Pentru ce ne indignăm de la peluză, dând verdicte "superioare" şi nu ieşim în spaţiul public, la produs proiecte de politici publice coerente, alternative, al căror adevăr orbitor să pună în ruşine mizeria clasei politice? De ce se complac cultura română, producătorii şi consumatorii ei, în această "cultură a văicărelii", unde avem numai oameni care se pronunţă, directori de opinie, dar nu şi destui mucenici ai acţiunii directe?

Personal, doresc să cred în continuare că este efectul unui para-feudalism niciodată demontat în provinciile valahe, unde interesele tribale (rudenii de sânge, sexuale, încuscrire, cu toatele forme de depunere de omagii la picioarele "suzeranului"), predomină - şi reprimă - modernele (în sensul propriu al termenului) interese naţionale. Clanurile conduc politica, economia şi, până la un punct, au tendinţa să cangreneze şi cultura - câtă este. Naţiunea a fost la noi un construct ficţional, din nimic. Din perspective acestui "nimic", clasa politică de după 1989 este, colectiv, vinovată de trădare. Impostura profesională şi morală nu justifică nimic. Dar, după cincisprezece ani de vacuum şi anomie, chiar nimic.

Totuşi, propun să nu cădem în auto-victimizare. Nu suntem nişte genii neînţelese de occidental egoist. Nu am epuizat curăţarea grajdurilor lui Augias autohtone. Când a încetat producţia Lăstunului craiovean, acea roabă cu motor de Mobră, am auzit că "ni s-a interzis să facem concurenţă occidentalilor". Haideţi să fim serioşi. Ştiu că este o cerinţă mult prea aspră pentru psyche-ul colectiv, dar să încercăm pentru o clipă să nu ne mai retardăm singuri, e de ajuns infantilizarea şi mitocănirea colectivă pe care ne-am indus-o singuri aproape şaizeci de ani.

Cetăţenia şi etnia nu s-au repercutat niciodată asupra modului în care am fost primit peste hotare când am predat sau când am publicat. Când am fost întrebat, în SUA, de un coleg de catedră, de unde sunt şi aflând răspunsul (România), mi-a răspuns: "Am şi eu un prieten la Teheran". Probabil că în Europa lucrurile stau oarecum diferit, dar America este reconfortantă din această perspectivă.

Există, fireşte, un handicap aşa zicând originar: de regulă când mi se cere un punct de vedere din străinătate, el priveşte mai cu seamă probleme româneşti; or, domeniile mele de eventuală expertiză nu au o (singură) patrie culturală. Înţelegând handicapul cu care pornesc, trag de două ori mai tare decât localnicul din mediul în care doresc să mă afirm. Este normal să fie aşa, devreme ce nu am ales calea exilului, într-un fel (cel strict profesional, atenţie!) mai uşoară. Nu mi-e simplu să fiu separat periodic şi pe perioade lungi (semestre, ani) de familie, ba chiar de mediul social care de fiecare dată are darul de a se cicatriza rapid fără mine, invitându-mă la smerenie şi la revizitarea înţelepciunii Ecleziastului. Sunt, şi din acest punct de vedere, un neaşezat, un Ioan cel străin, fără de ţară. Dar, să ne înţelegem, nu trăiesc o dramă, ci un destin aparte, pe care mi l-am ales în bună măsură şi pe care îl trăiesc cu voluptate. Dacă sunt incomodat, uneori este pentru că sunt solicitat prea des să mă pronunţ în domenii din care m-am "strămutat" oarecum între timp (spre pildă arhitectura comunistă şi fiica ei bastardă, arhitectura de după 1989 - cu istoria, practica şi interpretările lor), dar înţeleg că, evoluând la exerciţii impuse, pot apoi să introduc şi elemente de exerciţii liber alese (dacă îmi este îngăduită analogia cu o componentă vitală, recent ruinată, a imaginii României în lume: gimnastica feminină, analogie pe care, însă, nici interesul şi nici competenţele mele fizice nu o justifică, la o adică). Adică, lucrând cu datele problemei, poţi găsi nişe pentru preocupările tale, mai puţin palatabile, poate, internaţional, ori poţi "surfa" pe valul respectiv. Deocamdată, nu sunt în contradicţie cu mine însumi. Apariţia în volume colective peste hotare şi chiar cu câteva volume proprii îmi asigură "imaginea proprie" şi, poate, prin contaminare, picătură cu picătură, toţi cei ce sunt vizibili, citaţi, rămânând aici, pot adăuga un bemol "imaginii României în lume". Sau nu.

Cunoaşterea acestei imagini este determinantă în alegerea opţiunilor la îndemână, care decurg pe cale de necesitate din imaginea dată. Trebuie lucrat cu datele problemei, apoi discutată optimizarea lor. Şi, parafrazând vorba domnului Pleşu, soluţia este întotdeauna o bună politică, o bună economie şi o cultură bună, cu toatele interne, spre a avea apoi o politică externă reuşită, respectiv, pentru economia acestui text, o reprezentare externă (mai) reuşită.

Ar putea cultura să aducă o reparaţie imaginii României în lume? Nu mai multă decât o aduc celelalte componente ale vieţii publice. "Imaginea" este rezultanta vectorilor, să zicem, sectoriali. Politicienii cred ceva despre omologii lor români. Oamenii de afaceri cred ceva despre politicieni şi despre omologii lor români şi despre piaţa de aici. Cultura populară crede altceva. Cred că avem în continuare o aşteptare supradimensionată de la cultură, în raport cu rolul ei actual în societăţile care o produc şi o consumă (asta înţelegând că ne referim la lumea occidentală). Nu ne place, probabil, dar O-Zone cu Dragostea lor din tei a făcut mai mult pentru "imaginea" de care faceţi vorbire decât toată armata de oameni de cultură români care a bătut drumul autistelor "centre de cultură româneşti" de până deunăzi. Ce poate face, însă, cultura? Ar putea să fie, la calitate egală, în cele mai înalte medii academice (mari edituri universitare, colecţii sponsorizate, catedre). Cred că ar fi o prostie să investim bani publici în "studii româneşti", în Mioriţe folcloroide, în retrospectivism, paseism, în trecutul - bun, rău - pe care, oricum, nu ni-l asumăm. Cred că este o greşeală să ne limităm, ca acum, în narcotizarea diasporelor româneşti de peste hotare, pe care nu le împiedică nimeni să îşi comande, după gustul propriu, "drogul nostalgic" din "ţărişoară", fără ca aceasta să fie nevoită să le sponsorizeze psiho-dramele.

Cred că, în acest moment, cultura românească (modalităţile de producere şi consum ale acesteia) nu se află într-o perioadă prielnică. Ieşită de sub umbrela tutoratului etatist, umblă cu pălăria întinsă după alte forme, mai blânde, de subjugare. Sponsorii nu există, nu cei autohtoni cel puţin. Oamenii cu bani nu "văd" cultura, pentru că nu le-a fost şi nu le este, un "ce" necesar imaginii proprii sau celei de castă. De aici şi până la re-căderea în (melo)drama "artistul în exil interior" nu mai e decât un pas şi fandacsia-i gata. Managementul cultural ne uimeşte, căutarea de resurse pe bază de proiecte performante european e fatigabilă, iar creaţia se bazează mai mult pe stări (deliberat) alterate ale conştiinţei decât pe cercetare, documentare, meşteşug, perseverenţă.

Trebuie ieşit la bătaie, la tradus, publicat, la promovat personalităţi din România (strict până la bariera egalităţii de şanse cu localnicii, la competenţe similare şi deloc pe criteriul etniei eponime), sau mijloace prin care acestea (fireşte, dacă o doresc şi dacă le ţin băierile să reziste competiţiei deschise şi nemiloase de "afară") să se auto-promoveze apoi prin sine însele.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • auzire
    croixet12 [membru], 17.02.2009, 16:41

    singurul, dar singurul pacat al acestui articol e ca vorbeste prea bine si prea "mult". E o suprasaturatie a vederii - care in convertirea ei factica sufera(are de suferit) tocmai datorita insularitatii (stranietatii, veridicitatii) ei.
    Intrebare: nu se poate multiplica un Augustin Ioan (sau implementa, virusa) in zone in care lipseste efectiv - efectivitatea, eficienta, actiunea care vine si face din intelegere si cumul, din dedicatie si interes tintit, focusat (eliberat de reziduuri)?

Spacer Spacer