Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

In memoriam, John Updike


Simona Cratel

28.01.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Fiecare scriitor are un moment în care se naşte. Eu personal m-am născut ca scriitoare când am citit Rabbit at Rest de John Updike. Era toamnă şi am citit această carte în trei luni. Am început în septembrie şi am terminat-o în noiembrie. Nu, nu sînt în clasa întâi, ci am savurat fiecare frază şi nu am vrut să se termine. A fost prima mea dragoste literară matură. Abia împlinisem treizeci şi doi de ani, şi am simţit că exact în acel moment o să am o bruscă schimbare de carieră. Sau mai exact, în loc de carieră, o să urmez o pasiune.

Poate că mulţi n-or să înţeleagă ce-am văzut în Updike aşa grozav, şi din păcate cuvintele cu care să explic îmi lipsesc. Iubirea nu se poate explica. Este sau nu este. Am savurat fiecare cuvânt al lui, şi deşi m-am simţit în acelaşi timp torturată de el, de privirea aceea necruţătoare, a fost o întâlnire providenţială pentru mine.

S-a născut pe 18 martie 1932 în Reading, Pennsylvania, şi a murit pe 27 ianuarie 2009. A urmat o şcoală de artă în Oxford, Anglia. Devenit faimos drept "cronicar al adulterului suburban", Updike a scris multe cărţi, dar eu nu mă voi opri decât asupra acestui roman particular: Rabbit at Rest, unde Rabbit, bătrân, deprimat şi obez, retras în Florida, sfârşeşte prin a avea o aventură cu propria noră.

Personajele lui Updike sînt realiste până la gradul în care sfârşeşti prin a exclama că ai cunoscut persoana respectivă. Prinse în hăţişurile psihologice atât de bine redate şi observate, de o imoralitate umană, Rabbit, Janice, soţia sa, şi Nelson, fiul său, ajung să fie o familie pe care ai cunoscut-o personal într-o altă viaţă sau într-un univers paralel.

Am auzit o teorie conform căreia Updike nu are nimic de spus, precum toţi occidentalii. Că are de exploatat doar lucruri minore şi neinteresante precum adulterul şi viaţa comodă şi lipsită de griji a unei clase fără grija zilei de mâine, care se plictiseşte şi este de o moralitate îndoielnică. Poate este aşa. Dar nu e fantastic ce a scos Updike doar din atât?

Nu e uimitor câte defecte a găsit într-o societate care se vrea perfectă şi care pozează în model? Nu e uimitor cu cât realism a descris căsnicia şi convieţuirea în doi? Relaţiile cu copii?

Updike a fost un scriitor cu o voce atotputernică. Am citit că s-a simţit inspirat când şi-a amintit-o pe mama sa la biroul ei, în faţa maşinii de scris. Uimitor pentru un scriitor misogin, pentru care personajele feminine sunt doar obiecte sexuale fără multă personalitate şi pe care nu prea poţi să le placi. Dacă ar fi fost vreodată să am ocazia să-l întâlnesc, nu aş fi dorit. Cu toate acestea, recunosc că aşa m-am născut eu. Este tatăl meu literar, fără să vrea sau să ştie.

La revedere, John Updike!
Dacă în cer au o maşină de scris, arată-le tuturor cum se foloseşte.


PS: Aşteptăm textele voastre despre oamenii pe care îi admiraţi. Detalii în Argumentul acestei rubrici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer