Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Întîlniri - De dragoste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rendez-vous cu Dorian Gray


Simona Cratel

15.02.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În ziua în care mi-am întâlnit idolul, persoana pe care o admiram cel mai mult pe acest pământ, nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte că îl voi ajuta într-o dimineaţă rece să care cadavrul unei femei frumoase din apartamentul său. Şi totuşi, iată-ne aici.

Îl ajut să spele sângele de pe jos. Cadavrul l-am rulat în covor.
"De ce ai făcut asta?", îl întreb.
"Aveam nevoie de o pauză, de o evadare. A fost nevoie, pur şi simplu."

Mă simt de parcă cineva mi-a blocat mintea apăsând pe un buton.

Impregnez prosopul în sângele rece şi lipicios, apoi încerc să-l storc pe tot în găleata cu apă. Repet operaţiunea din nou şi din nou.
"Ai vreo problemă cu asta?", mă întreabă.

Ridic ochii spre el. Are o faţă ovală, încadrată de păr blond. Mă simt răpită instantaneu. Are ochii bleu deschis, limpezi, frumoşi.
"Nu, nu, n-am probleme", îi spun. "Mi-am ucis primul iubit când aveam şaişpe' ani."
"Serios?", mă întreabă. Mă prinde de braţ. Mâna lui este rece şi lipicioasă.

Suntem pe jumătate iubiţi. Împărţim o viaţă de duplicitate. Eu ştiu despre el la fel de puţine ca la început, el ştie despre mine mai puţine ca la început. Ştie că tot ce spun este minciună. Auto-ficţiune. Suntem semi-prieteni. Împărţim o viaţă de restaurante, teatre, cinematografe, concerte, de petreceri, de false auto-analize şi de bârfă. De cocaină, şi auto-amăgire.

Şi totuşi, eu sunt cea pe care a sunat-o la trei dimineaţa să-l ajute.

Ştie că sunt de încredere. Ştie că pe mine se poate baza. Că este idolul meu. Înainte de a-l întâlni, am presupus că mă voi căsători, voi face trei copii, mă voi îngrăşa şi îmi voi lua câţiva amanţi. El nu era nicăieri în planul meu, dar după ce-a apărut, am ştiut că nu mai e posibil să fac niciunul din lucrurile de mai sus. Dar nu pentru că noi doi o să fim împreună. Nu. Presupun că o să-şi găsească pe cineva care să fie mai puţin... eu, să îi reziste mai puţin, o femeie sau un bărbat care să nu fie la fel de... cinic... arsenic... precum sunt eu. Cred că oamenii după ce-au trăit anumite lucruri nu ar mai trebui lăsaţi să mai trăiască. Pentru că sunt corupţi până-n măduva oaselor, răi, putrezi. Otrăviţi.
"Uite", îmi spune. "Astăzi este Valentine's Day."

Îmi întinde un borcan. Privesc cu scepticism.
"Pentru tine", îmi spune, văzând că stau cu borcanul în mână, bulversată.
"Un scorpion într-un borcan?!" Nu sunt sigură că acesta este un cadou propice. Sau măcar cadou.
"Aş fi vrut altceva. Dacă tot n-ai avut timp să te ocupi de cadouri. Aş fi vrut să mă laşi să-l văd."

Mă priveşte scurt.
"Sunt pictoriţă", îi amintesc. "Aş vrea să pictez şi eu cândva un asemenea tablou. Atâta vreme cât nu-l văd, nu-i pot afla secretele. Trebuie să mă aflu faţă în faţă cu el. Este vital."
"Ştiu că vrei asta. Dar încă nu e timpul. Lasă-mă să fac totul în ritmul meu."

Atunci aş fi preferat o brăţară scumpă, sau măcar o pereche de cercei.

Îl aşez pe masă. Borcanul are acum amprentele mele pline de sânge.

Când fac asta, zăresc două persoane de partea cealaltă a încăperii. În oglindă. Suntem noi doi. Mă simt şocată în faţa acestei privelişti. Arătăm deosebit de inocenţi. Ca doi virgini. Suntem frumoşi, fără prea multe riduri. Tineri. Chipurile noastre simulează inocenţa, în timp ce în noi perversitatea şi secretele primează. Apoi mă răsucesc spre el, care şterge în continuare podeaua, deşi acum e curată, iar cea care l-a ajutat s-o şteargă de sânge am fost eu. Şi când îl privesc, nu mă pot abţine să nu gândesc că totuşi dragostea e tare plicticoasă. Un drum închis. O povară care mă jefuieşte de tinereţe. O povară inutilă. Aş putea lua vaza cea grea cu care şi-a ucis amanta şi l-aş putea lovi cum stă în poziţia aceasta, îngenuncheat. Aş putea să-mi câştig libertatea. Aş putea lua o pauză, o vacanţă. Aş putea.
"Haide acum", îmi ordonă.

Trezită din reverie, apuc de capătul covorului şi-l ajut să-l coboare pe scări. Mă dor mâinile, muşchii mă dor. Simt că o să scap covorul ăsta nenorocit. Este prea greu, nu e pentru o femeie.
"Haide, nu da drumul", ţipă la mine.

Îmi încleştez unghiile în covor. Cred că mi-am rupt deja una. Îl ridic pe umăr şi găsesc poziţia cea mai convenabilă. Nu doresc să-l întreb cine este această femeie, de unde o cunoaşte şi ce făcea la el. Pentru că nu vreau ca el să mă întrebe la rândul său pe mine. Am nevoie de libertatea mea, aşa că i-o acord pe a lui. Este idolul meu, nu pun întrebări. Iar eu sunt doar novicea lui, de ce să-mi pună întrebări? El doar mă-nvaţă să gândesc. Suntem amanţi pe vecie. Dragostea noastră e putredă, amară şi violentă. Mi-a spus că eu ştiu că îi plac lucruri despre care nici el nu ştie că-i plac. Şi de altfel, am senzaţia că o cunosc pe această femeie, cred că am făcut dragoste o dată. Cred că e ea. Parcă mi-a spus că e actriţă.

Într-un efort comun, reuşim să introducem covorul în portbagaj. Apoi conducem spre nicăieri. Nu pun întrebări. La radio cântă Polarkreis 18 Allein, Allein. Adorm. Mă trezeşte atingându-mă uşor pe obraz.
"E timpul", îmi zice. Îşi aranjează părul în oglinda retrovizoare. Se analizează atent. Îşi netezeşte o cută a costumului său perfect, scump. Cade pe el ca mulat.

Mă uit în jur. Ne aflăm într-o zonă pustie. Râul curge domol lângă noi. Îl ajut să scoată covorul din maşină şi îl ducem până la malul stâncos. Privesc în jos. Apa învolburată face un zgomot infernal. Miroase puternic a frunze ude. A proaspăt, a pământ.

Aruncăm covorul. Un zgomot ne anunţă că a atins suprafaţa apei.

Dorian tremură. Îşi trece palmele peste faţă. Nu-mi dau seama dacă este uşurat sau împovărat. Aş vrea să-l ating şi să facem dragoste chiar aici. Nu vede cât de excitant e totul? Asta nu am mai făcut împreună până acum.
"Nu mă pot uita", îmi spune. "Uită-te tu dacă e totul în regulă. Dacă a dispărut."

Fac doi paşi şi mă aflu pe marginea stâncilor. Mă aplec. "Nu se mai vede nimic", îl anunţ.

Deodată îi simt palma pe spate. Împingerea. Apoi cad. Cad.

Mă scufund până la gât în gheaţă.

Gheaţa îmi intră în ochi şi în gură.

Respiraţia mi se opreşte.

Miracole, revelaţii, agonie, singurătate. Stau aici, în mijlocul tuturor lucrurilor.

Happy Valentine's... Dorian... my Dorian... darling...


Trimite o poveste (în word, cu diacritice) despre cum petrece ziua îndrăgostiţilor personajul tău favorit de roman pe adresa scrie_la_liternet@liternet.ro până pe 24 februarie 2009. Cele mai bune texte vor apărea pe LiterNet. Mai multe detalii în invitaţia la poveste.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Impresionata
    Maria-Denisa, 13.11.2010, 07:05

    Nu e prima oara cand ma impresionezi cu atata imaginatie. Felicitari!

Spacer Spacer