Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Spaţiul intoxicat


Augustin Ioan

17.02.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Spaţiile (in)toxic(at)e" sau "djinn"-ul, spiritul malefic al unui loc pot fi, după caz, "macabre" sau "obscene" (Ilia Kabakov în dialog cu Svetlana Boym, www.artmargins.com), dar şi neutre, mai cu seamă în ipostaza intoxicată. Caracterul macabru al unor astfel de locuri stă fie în indeterminare (locul intoxicat, unde variatele proiecte trecute sau viitoare ale locului se înlocuiesc unul pe celălalt cu violenţă, astfel încât vizibile nu mai sunt decât fragmente, cioburi din ele), fie în evidenta lor tensiune oprimantă la adresa limitelor de vecinătate (vezi spatele Bulevardului Victoriei Socialismului din Bucureşti faţă de ruinele înconjurătoare), la adresa celui care locuieşte acolo sau doar traversează (excesul de monumentalitate creează o astfel de stare). Spaţiile "gotice", cu zone de umbră puternică şi arhitecturi deloc domestice (Gotham City-ul batmanian, care este Art Deco în variantă americană), spaţiile cavernoase - toate sunt macabre în utilizarea lor diurnă sau mai cu seamă nocturnă.

Am vorbit adeseori despre caracterul de arhivă al locului sacru, care este capabil să reţină ca sediment şi să readucă la suprafaţă prin plieri succesive sau torsionări ale arhivei sale straturi vechi care să coexiste cu cele noi, până la a face priză (coprezenţă) cu acestea. Prin urmare, un loc de pe care se radiază arhiva spre a face loc complet-noului, noului fără memorie, alungă spiritul locului, în chip evident, dar poate, pe de altă parte, să instaureze un altul; problema pe care mi-o pun este dacă "fantoma" celui vechi mai poate reveni acolo şi, dacă o face, nu cumva tensiunea rezultată din această "hamletiană" încleştare nu este la rândul său de natură să estompeze identitatea conferită de situaţia prezentă pe loc. Exemplu: la cea mai mică scormonire a solului, sub Bucureştiul eclectic din centru dăm de pivniţele boltite ale caravanseraiurilor (hanurilor) şi mănăstirilor oraşului medieval, complet ras spre a face loc "modernei" metropole: în loc ca această coexistenţă să fie recuperată măcar acum, după cuvenitele inspecţii arheologice, se dă drumul la turnat betoanele care vor astupa definitiv istoria locului, atributul său arhivator. Iată de ce, asumându-mi riscul de a fi nesuferit tuturor părţilor, am propus în revista 22 acum câtva timp, împreună cu un arhitect de sorginte clujeană (d-l Ion Mircea Enescu) construirea unui lapidarium la Cluj sub piaţa care prea multă vreme a fost obiect de dispută politică: astfel, straturile ar putea fi, în fine, co-prezente şi agresivitatea lor reciprocă s-ar stinge.

Încă şi mai interesant este fundalul arhitectural al icoanelor, sau - în vest - al picturii cu tema religioasă. Am descoperit reprezentări ale Ierusalimului ceresc sau ale Templului care sunt mai interesante decât multe reconstrucţii - mai mult sau mai puţin plauzibile - care ar urma indicaţiile vetero-testamentare; bunăoară, am găsit într-un Van Eyck de la Galeria Naţională budapestană un templu gotic cu multe altare dispuse pe perimetrul planului său circular, ca petalele unei flori: şi într-adevăr, în Ierusalimul ceresc, orientarea spre est a altarului devine nenecesară. Dar, revenind la întrebare, arhitectura este semnul angoasa(n)t al societăţii care o edifică. Nu este o reprezentare nemijlocită, dar, în ce priveşte edificiul public bunăoară, acelaşi mai devreme citat, Norberg-Schulz ne sugerează că el este o proiecţie a modului în care comunitatea care îl ridică doreşte să fie văzută; prin urmare, el dă seama despre deziderate, nu despre "realităţi"; nu este o reprezentare, ci o prezentare (de sine), o investire cu calităţi dezirate. Arhitectura ca fundal este în adevăr mai dramatică decât "natura", pentru că ea sistematizează, tematizând, scopul pentru care este înfiinţată (priviţi fundalurile edificate, sau doar iluzionate, ale teatrelor roman şi gotic); cu alte cuvinte, ea este mai "congestionată" decât natura, pentru că este deopotrivă grafemul unei mai minore şi mai grăbite firi - cea a omului individual sau colectiv - decât cea originară - scriitoare a "naturalului" - dar şi "de o fiinţă" cu personagiile din prim-plan.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer