Ziua femeii învinse

Dacă mare parte dintre damele, duduile şi cucoanele care se gudură de omagiile, plocoanele şi atenţiile cu care le gratulează reprezentanţii sexului opus cu ocazia "Zilei Femeii" ar şti că această sărbătoare este dedicată, în fond, mişcării feministe sau că, în tot cazul, i se datorează, ar deveni probabil alergice, s-ar ruşina sau s-ar înfuria, după caz. Pentru că damele, duduile şi cucoanele au impresia că e firesc ca omenirea să celebreze feminitatea, ca şi cum o fiinţă umană ar avea vreun merit că s-a născut într-un corp sau altul. De ce să nu sărbătorim în acest caz şi rasa albă sau galbenă sau mov? Sigur ca în faţa unui asemenea malentendu se pot găsi voci inocente care să întrebe inept: "Păi de ce nu avem şi o zi internaţională a bărbatului?" Corect! De ce să nu omagiem şi virilitatea? Sigur că în condiţiile în care nu ştim prea bine ce sărbătorim, o asemenea Zi a Femeii poate apărea drept o formă ridicolă de sexism. De ce ar fi mai demnă de-o festivitate mundană feminitatea decât virilitatea? Păi nici nu e... Doar că nu despre feminitate este vorba aici. Miza acestei sărbători internaţionale este un omagiu adus mişcării de rezistenţă a femeilor în patriarhat. Se datorează exact acelor reprezentate ale celui de al doilea sex care s-au luptat pentru emancipare, pentru drepturile lor cetăţeneşti, pentru dreptul de a fi privite ca fiinţe umane în primul rând şi nu judecate ca femei în circumstanţe sociale. Femeile şi-au câştigat în Statele Unite dreptul la vot într-o zi de 8 Martie. Comunitatea internaţională celebrează în această zi lupta împotriva discriminării şi abuzurilor la adresa femeilor care sunt încă atât de prezente în societăţile tradiţionale. De ce ar exista o echivalentă zi a bărbatului din moment ce în patriarhat doar femeile sunt dezmoştenite din drepturile lor umane, inferiorizate, dispreţuite, considerate fiinţe de rang secundar?

Faţă de feminism, damele, duduile, cucoanele au doar ostilitate şi vorbe de hulă, căci ce altceva înseamnă el decât o încercare a unor recalcitrante de a sabota o ordine milenară, de a arunca în aer un model de feminitate pe care patriarhatul l-a clocit cu sârguinţă dogmatică? Feministele vor să distrugă cultul şi mitul feminităţii... vor să-l aneantizeze. Aşa este. Şi este cel mai bun lucru pe care o femeie cu conştiinţă îl poate face.

În mentalul colectiv ne întâlnim cu o schemă ultracunoscută. Avem pe de-o parte femeia adevărată, clasica: atractivă, graţioasă, sensibilă, inimoasă şi pe de altă parte feminista: urâtă, frustrată, buboasă, agresivă, o creatură dizgraţioasă de care nu se atinge nici un bărbat... Ca şi cum această atingere a bărbatului ar fi o "binecuvântare", fără de care o femeie este automat un marginal, un paria, un proscris.

Ziua de 8 Martie este, în mod paradoxal, îmbrăţişată pe plaiurile noastre mai ales de adepţii şi adeptele "femeii adevărate", istoric însă ea e dedicată acţiunii revoluţionare a acelor individe recalcitrante pe care domnii, damele şi duduile şi cucoanele adepte ale idealului tradiţional de feminitate le blamează şi le dispreţuiesc.

Nu înţeleg de ce în România, Mass Media se fereşte să puncteze semnificaţia acestei zile de 8 Martie. De ce încurajăm simţul comun să brodeze în jurul ei tot soiul de speculaţii şi prejudecăţi? De ce să nu spunem răspicat despre ce e vorba? Poate că în condiţiile în care am pune toate cărţile pe masă, damele, duduile şi cucoanele s-ar mai potoli, le-ar mai trece febra sărbătorii şi domnii ar lăsa-o baltă cu pupăturile de mâini şi protocolul sexist. Că doar nici domnii nici doamnele nu le înghit pe feministe. Problema însă e ceva mai subtilă: în atitudinea asta de aparentă ignoranţă colectivă e vorba de o formă de perversitate. Sărbătoarea feministă a fost pervertită literalmente, batjocorită de aşa natură încât a fost transformată într-o apologie a feminităţii tradiţionale, adică exact cea împotriva căreia s-au revoltat feministele. Practic ceea ce e ignorat e ţelul lor, iar ceea ce e celebrat este contrariul acestei mize, cu alte cuvinte serbăm înfrângerea oricărui ideal feminist, înăbuşirea lui în imagoul "eternului feminin". Femeia e redusă la funcţia de mamă şi iubită, iar poporul adulează acest idol. Dar feministele au fost iconoclaste tocmai faţă de acest tip de reducţionism, care le limita, care le conferea un rol pur instrumental în lume... S-au revoltat împotriva ideii generale că singura lor menire este aceea de a fi mame şi iubite, de a fi mijloace de subzistenţă şi împlinire pentru alţii şi nu scopuri în sine. Şi iată că la o sută de ani de când a izbucnit în Europa mişcarea feministă, suntem încă perfect obnubilaţi, confuzi, ignoranţi, trăim în obscuritate, ridicăm în slăvi femeia şi nu fiinţa umană care a evadat din femeie, care s-a trezit din somnul în care o ţinea prizonieră sistemul de caste sexuale.

Pe această femeie care s-a ridicat din cenuşa femeii tradiţionale o sărbătoresc eu pe 8 martie. Ea nu are nevoie de versuri pentru că şi le poate scrie singură. N-are nevoie de flori pentru că nu-i place ipocrizia socială. Are nevoie de ea însăşi, întreagă, neîngrădită de vreo ficţiune culturală.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.