Pe mâine

Gen: monodramă
Structură: 1 act
Lungimea textului: 12 pagini
Personaje: 1 femeie
Vera - se apropie de 30 de ani


Decor: Camera din garsoniera Verei, destul de mobilată, dar fără culoare, cu un aer apăsător în ea.

Vera îşi bea relaxată ceaiul cu picioarele pe măsuţa de cafea din faţa ei. Ceasul indică 2:25 a.m. Plănuieşte ca în 10 minute să înceapă să-şi împacheteze lucrurile. Trebuie să prindă acceleratul de la ora 6:00. În sfârşit are curajul de a-şi reîntâlni tatăl. După 15 ani în care nu şi-au mai vorbit, e vremea unei confruntări. Ultima oară s-au văzut la moartea mamei ei, când părea foarte afectat şi incapabil să spună ce simte. El a fost întotdeauna un beţiv candid, care fuma mult şi vorbea mult, fără a fi niciodată ascultat în şedinţele de familie din sufrageria kitschioasă. Tot ce-şi dorea Vera pe atunci era să plece de acasă. Ceea ce a şi făcut. Nu s-a gândit nici măcar la mama ei pe care o considera o femeie slabă, răbdătoare şi ascunsă, frumoasă odată, îmbătrânită prematur. După plecare, au purtat câteva discuţii telefonice superficiale. Vestea morţii ei iminente din cauza cancerului la stomac de care suferea, a luat-o pe Vera prin surprindere. Mama ei nu-i mărturisise niciodată problemele de sănătate.

E 2:50 a.m. şi decide să mănânce puţin înainte de a se apuca de împachetat. Nu găseşte decât smochine uscate în frigider.

Tatăl a învăţat-o să se mulţumescă cu ce are. Nu se juca prea mult cu ceilalţi copii, dar l-a creat pe Titu care i-a devenit prieten imaginar. Apărea de fiecare dată când, întoarsă de la grădiniţă, trăgea jaluzelele camerei şi se formau siluete ciudate pe pereţi. Obişnuia să împartă totul cu el. Titu i-a spus pentru prima dată că oamenii mari uită şi nu ştiu să se joace pentru că nu cred în ce-şi imaginează. Nu i-a ascuns că şi ea va deveni, într-o zi, om mare.

Mama avea certitudinea că ea este un copil popular şi înconjurat de prieteni. Tatăl insista să aibă grijă cu avansurile băieţilor. Credea că e mai prudent să-i aducă acasă şi să bea împreună cu ei un păhărel de vin. O tachina deseori spunându-i că nu e frumoasă precum era odată mama ei, cea care îi datora multe, după cum singur aprecia.

La 3:30 a.m., începe să pregătească valiza pentru drum.

Îşi aminteşte cum tatăl ei o priva de orice intimitate, fără a sesiza nevoile ei. Vera încerca să se facă înţeleasă explicându-i că jazzul, muzica pe care ea o asculta, poate face orice vis posibil şi poate fi sunetul din spatele oricărei închipuiri - Crăciunul perfect, familia perfectă, vacanţele perfecte. În zadar, însă.

Îşi aduce aminte mai apoi de noaptea în care a fugit de acasă cu Gyuri, un ungur cu pielea măslinie de care era îndrăgostită. Au plecat la Bucureşti. Gyuri visa să petreacă în companii selecte la Capşa. Era un bărbat hotărât, ferm în decizii şi atingeri. Mama ei a sunat-o să se întoarcă acasă. I-a spus că tatăl e furios. Vera a decis să nu vină înapoi. A închiriat o cameră într-un cămin studenţesc. Ea lucra ca recepţioneră la un hotel, iar Gyuri într-un service de mecanică auto. Lucrurile au mers bine o vreme, dar banii nu ajungeau, iar ungurul a început să bea tot mai mult. Vera a decis să facă un avort, iar după 6 luni de cumpănă, şi-a părăsit iubitul.

La 4:52 din noapte, îşi imaginează ce jocuri ar fi inventat pentru copilul ei dacă ar fi decis să-l nască. Se întreabă cum ar fi fost să simtă afecţiunea tatălui şi să poată vorbi despre el fără tristeţe. Şi-ar dori o zi petrecută împreună, pe banca din faţa casei, aşteptând să treacă timpul, privindu-l zâmbind.

Nu e impacientată, deşi ceasul arată 05:05, iar acceleratul pleacă din gară la ora 6:00.

De când s-a despărţit de Gyuri s-a mutat două cartiere mai la nord şi lucrează în resurse umane. Regretă că nicio fotografie din cele făcute de tatăl ei nu o arată pe ea aşa cum este. Era obişnuită să fie spionată, iar asta o făcea să fie suspicioasă mereu. Îşi închipuia că în orice minut cineva îi studiază gesturile şi încerca să găsească cele mai bune unghiuri pentru spion, chiar dacă nu erau autentice.

Îmbracă o rochie roşie, vaporoasă. Pentru o secundă are îndoieli gândindu-se că e posibil să nu-şi găsească tatăl acasă, sau să dea peste o nouă familie. Gândul e curmat repede de speranţa că vor bea poate o cafea împreună şi vor asculta jazz. Plănuieşte de multă vreme momentul acesta. Şi l-a închipuit în numeroase dăţi. Vera ştie că seamănă mult cu tatăl ei. În vreme ce el are patima băuturii, ea se îmbată cu vise. Asta se datorează în bună parte lui Titu care o face să creadă că orice fantasmă e reală şi posibilă pentru ca, în realitate, s-o lase cu braţele goale. A decis să-l omoare pe Titu şi să înveţe să traiască în realitate, s-o accepte aşa cum este. Are încredere că întâlnirea cu tatăl ei va fi primul pas spre vindecare.

Este ora 05:40 a.m., iar Vera se machiază strident şi atent, încercând să acopere orice imperfecţiune. După 5 minute, trage cu ochiul la ceas şi se preface că nu observă trecerea timpului. Vede imaginea tatălui său, trist, singur la o masă goală, aşteptând-o.

Vera a pierdut trenul în dimineaţa aceasta. Va încerca să-şi respecte promisiunea făcută ei mâine. Sau poimâine...

---

O să dau şi eu buzna în viaţa lui cum intra el încălţat şi neinvitat în a mea. Nu bătea la uşă. Ce faci, Miss? Rămânea în prag pentru că de cele mai multe ori nu ştia după ce venise, dar întotdeuna găsea ceva de comentat. Dacă eram în chiloţi foarte bine, dacă eram dezbrăcată iar bine, dacă mă îmbrăcam trebuia să-mi văd mai departe de lucruri. Nu mă vedea de fapt. I se părea perfect normal să intre peste mine în baie. Stai liniştită, nu mă uit, am mai vazut. Normal, ce mare brânză. Mă-ta era frumoasă. Tu nu semeni cu mă-ta, semeni cu mine, să ştii. Duhnea a bere ieftină de la o poştă. Cel mai blând beţiv. Spune-mi şi mie care mai e viaţa ta? Te-ai apucat de fumat? Vrei o ţigară? Să nu te uiţi la mine că fumez. Fumatul nu e pentru suflete tinere. Tac-tu fumează că e prost şi plictisit. Pune-mi şi mie muzică din aia de-asculţi tu.

Vera merge şi porneşte radioul de pe comoda din cameră. Se aude Ella Fitzgerald - In my dreams. Apoi se îndreaptă spre mijlocul camerei şi împodobeşte cuierul cu hainele ei pe care le aşează în cele mai năstruşnice moduri, transformându-l în pom de Crăciun.

Uite tata, ăsta e jazz-ul. Asculţi? E muzica aia pe care se fac desene animate şi pe care ar trebui să te trezeşti tu dimineaţa. E muzica pe care ar trebui s-o iei tu pe mama la dans şi să tai iarba în faţa curţii. Şi să facă mama plăcinte cu caise şi migdale. Mă urmăreşti? Pe muzica asta se cumpără brazii de Crăciun. Ştii, copacii ăia înalţi care miros de-ţi mută nasu' şi care lasă multe ace pe jos? Nu se folosesc ăia de plastic cum avem noi. Ăia nu-s buni. Pentru că nu au miros, tată. Şi pentru că se fac bucăţi-bucăţi şi se pun în cutii de carton, sus, pe dulap. Pomul de Crăciun nu stă în dormitor tot anul. El stă afară şi vine înăuntru numai iarna. Şi pomul se ţine în casă, să-l vadă copiii, nu pe terasă unde-l văd vecinii. Lor nu le pasă de pomul tău. Şi nu trebuie să-l fac doar eu. Auzi? Tu atunci laşi şuruburile, mama lasă rufele şi veniţi şi mă ajutaţi. Tu tai aţa cât crezi tu că trebuie să fie de lungă, mama o agaţă de globuri şi eu le sui în pom. Şi-apoi stingem luminile şi aprindem beculeţele. Şi le lăsăm să pâlpâie toată noaptea pentru că ele sunt mici şi nu consumă mult. Şi aşa adormim mai bine. Pe jazz, tata.

Jazz-ul te ajută să visezi că ninge şi că mâine o să te trezeşti în miros de lapte cu cacao şi mandarine coapte bine.
Că l-ai prins pe Moş Crăciun înainte să plece,
că poţi să aprinzi şi tu aragazul chiar dacă nu ai voie,
că faci gimnastică ca Nadia Comăneci,
că înţelegi cuvintele de la buletinele de ştiri şi că nu te plictisesc,
că mama nu o să afle niciodată că eu i-am spart balerina de pe noptieră,
că tatăl meu este marinar şi de asta nu vine la şedinţele cu părinţii,
că vara facem scufundări în mare împreună, cum am văzut eu la televizor, la Teleenciclopedia.

Ce vrei tu, se poate. Jazz-ul poate. Ai înţeles? Tata doarme.

Vera "despachetează pomul". Împachetează hainele şi le pune la loc în valiză. Muzica se opreşte.

Tata doamne pe fotoliul cu tapiţerie maro din sufragerie. Eu mi-am făcut bagajele şi plec. Plec cu Gyuri. Pentru că-l iubesc ca o descreierată. Îl iubesc că mă fură şi că are pielea măslinie, îl iubesc când îmi pune o mână pe sân şi cealaltă pe gură ca să-mi astupe gemetele sau când îmi promite că o să-mi arate marea în curând. Am vrut să-l sărut aşa de tare când l-am văzut prima dată, pe verandă, la tanti Mina... Nici nu ştiu de ce. Nu mă interesează de ce. Pur şi simplu mi se rupsese filmul. Realizam că îmi vorbea, îi vedeam buzele mişcându-se, dar nu mă puteam gândi decât la cum sărută. Era dubios de amabil. Aproape impecabil. Tot încerca să mă facă să mă simt comod şi în apele mele. Pe mine mă luase însă de ceva minute valul. M-a enervat politeţea aia dusă la extrem la el. Îmi venea să-i trag o palmă ca să-l calmez. Şi apoi să-i muşc buza de jos. Şi aşa era cam vânătă...

Gyuri s-ar fi înteles bine cu tata dacă s-ar fi cunoscut. Dar asta abia mai târziu. Când a venit spre mine, am ştiut că o să mă ia cu forţa. Şi l-am lăsat pentru că şi eu vroiam. Mi-a spus că el nu suportă mahalaua asta căcăcioasă şi că pleacă în capitală. El n-o să trăiască în oraşu'-ăsta în care nu calcă nici dracu', doar moartea. O să stea la Capşa să bea cu baştanii şi-o să fumeze trabuc după trabuc. Gyuri avea mâini lungi şi osoase. Toată carnea lui era afundată bine în oase. Când punea mâna pe mine simţeam cât e de hotărât şi de încordat. Avea treizeci şi două de aluniţe pe tot corpul. Nu erau pauze în atingerile lui, nu respira, nu vorbea mult. Mama ştia de noi şi a simţit că vreau să plec, dar nu a încercat niciodată să mă convingă să n-o fac. Era secretul nostru faţă de tata.

La nunta lu' fii-mea mă-mbăt. Băutura este lichiorul vieţii, fata mea. Te ţine treaz. Eu acu' nu beau de fericire, să nu crezi balibernele de le spune mă-ta, eu beau de surmenat. Sunt apăsat. Mă gândesc cum să fac să vă fie bine. Nu mai bea, tata. Mă-ta zice că dau banii pe ţigări şi pe băutură în loc să-i bag în casă. Păi măcar atâta poftă să-mi fac şi eu, nu? Un pahăruţ de vin şi unu' de bere. O ţigară nu merge pe uscat. Te râcâie pe gât. Am rugat-o să bea cu mine. Nu vrea. Eu nu pot s-o oblig. Nu merg la cârciumi. Beau acasă. Cu familia. Nu?

Vede ceasul. 4.18 a.m. Vera pune vin pe florile din glastre.

Mama?
Vera?
Eu.
Ce faci? Când vii acasă? Tac-tu e turbat.
Nu mai vin, mama.
Ce mâncaţi voi acolo? Unde staţi?
E bine. Îl cheamă Gyuri.
Vera, întoarce-te acasă.
Acolo nu e acasă.
Mi-e frică. De ce vrei tu să-l superi pe tata?
O să fie bine, mama. Sub patul meu, la capătul dinspre fereastră găseşti casetele mele cu jazz. Ascultă ziua, când e plecat la muncă.
Ce nume e Gyuri?
E ungur.
Şi eu ce-i spun lu' tata?
Că iarna asta va trebui să facă el pomu' de Crăciun. Pentru că eu nu am să fiu. Şi poate îl ajuţi tu.
Tu crezi că nouă de arde de Crăciun acum?
Vera tace. Închid. Pa, mama. Ai grijă.

Se aşează pe canapea şi bea din sticlă vinul care a mai rămas.

Cea mai adevărată conversaţie cu mama la telefon. (Râde. Apoi devine foarte gravă.) În Bucureşti, eu m-am angajat ca recepţioneră la un hotel de patru stele. Lucram în ture. Gyuri muncea la mecanică auto într-un service. Am dat şpagă şi ne-am luat o cameră într-un cămin studenţesc. Am sărbătorit prima noastră lună în Bucureşti cu o cină la restaurantul "Corăbierii singuratici". Am comandat o sticlă de Chardonnet şi am dansat toată noaptea. (Mai ia o gură de vin) Parcă aveam patine. Aşa de bine alunecam pe podeaua din marmură. Ne-am îmbătat criţă. Am ajuns în cămin şi am desenat planul viitoarei noastre case. Pe urmă l-am lipit de tavan, să-l vedem bine când dormim. Şi am făcut dragoste toată noaptea. Numai că, după acea lună, lucrurile au început să se schimbe. (Încă o gură) La firmă treaba nu mergea cum trebuie. Banii nu ne ajungeau. Gyuri a început să se împrietenească cu băieţii de la tinichigerie-vopsitorie. Ei l-au dus prima dată într-o crâşmă. Beau ca porcii şi jucau poker până uitau de ei. Şi de-aici a început totul.

C.V.-ul piesei:
Premiu oferit de Radio Cluj pentru piesa cu cel mai important potenţial radiofonic, în cadrul Bursei de texte noi Dramafest 2008. Premieră radiofonică la Radio Cluj, în martie 2009.