Dictatura corporatismului - fascism cu faţă neoliberală

Citiţi un fragment din această carte.

Lucrarea celebrei jurnaliste canadiene este o reexaminare polemică a economiei de piaţă excesiv liberalizate din ultimii 30 de ani, pornind de la Milton Friedman şi Şcoala de la Chicago şi ajungând la politica militară a lui George W. Bush. Naomi Klein foloseşte exemple din istoria recentă (războiul din Irak, uraganul Katrina), pe care le integrează într-un context mult mai larg (de la lovitura de stat a lui Pinochet până la conflictul între Argentina şi Marea Britanie din Insulele Falkland). Prezentând o istorie alternativă a liberalismului, autoarea ne propune o teză îndrăzneaţă: dezastrele naturale sau turbulenţele politice permit guvernelor şi multinaţionalelor să profite de şocul în care se află populaţia şi să implementeze politici avantajoase pentru marile corporaţii.

"Puţine sunt cărţile care ne ajută cu adevărat să înţelegem prezentul. Doctrina şocului este una dintre aceste cărţi. Survolând întreaga lume, Klein dezvăluie politicile şocant de similare care au impus piaţa liberă în ţări atât de diferite precum Rusia lui Elţîn, China, Irakul post-Saddam sau Chile sub conducerea lui Pinochet. Printr-o analiză deopotrivă fascinantă şi alarmantă a culiselor istoriei recente, autoarea surprinde afinităţile dintre strategiile terapiei de şoc determinate de reforma neoliberalismului şi tehnicile de tortură folosite de armata americană în aşa-numitul război împotriva terorismului." (The Guardian)

Afirmaţia că totul a fost spus şi că nu ar exista decât (prea) puţine idei majore în teoria cunoaşterii, restul neconstituind decât o serie de variaţiuni pe teme clasice, a devenit practic un cvasitruism. Teoria Declinului Occidentului, elaborată de Oswald Spengler, este poate cel mai la îndemână exemplu care încearcă să formalizeze empiric premisa, potrivit căreia omul, societăţile, civilizaţiile şi chiar întregul Univers, în infinita sa complexitate, ar constitui secvenţele aceluiaşi "refren", repetat la nesfârşit.

Inspirat de cele mai noi reţete hollywoodiene de "pâine şi circ" - în care "pâinea" a venit pe cartela reţetelor economice de parvenire socială, variind de la "infiltraţiile cu bunăstare", aşa-numitul trickle-down economics, până la terapiile de şoc ale Şcolii de la Chicago, în vreme ce "circul" a fost oferit de schemele piramidale Ponzi şi de cacofonia mediatică a proslăvirii noilor patroni ai României, NATO şi UE - revin din orbitele abstracte la realităţile economice care ne-au făcut să ne pierdem încrederea în capitalismul crizelor ciclice. Aceste crize punctează, la intervale regulate, doctrina falimentului garantat al unui sistem economic care promite mereu să pună capăt revenirilor periodice la realitatea falimentului: promisiuni urmate invariabil de necesitatea resuscitării sale din banii contribuabilului pe seama căruia s-a îmbogăţit şi pe care i-a irosit în speculaţii nechibzuite.

Doctrina şocului. Naşterea capitalismului dezastrelor, una dintre cărţile esenţiale ale prezentului, este, din acest punct de vedere, mai mult decât un simplu necrolog al capitalismului; este un manual de gherilă urbană, care înarmează cititorul cu informaţia ce îi va permite să reziste tentativelor complexului militar-industrial al corporatismului de a şterge cultura anterioară şi de a crea o tabula rasa în care să cultive dogma fundamentalismului capitalismului pieţei "libere".

Fără să pretindă neutralitate axiologică şi metodologie ştiinţifică - mai puţin cunoscute publicului român, rămas credincios "realităţilor" societăţii americane, aşa cum erau ele prezentate în Dallas - jurnalista canadiană Naomi Klein adoptă pentru titlul cărţii o adaptare a doctrinei militare americane a Şocului şi Evlaviei atunci când îşi formalizează propria doctrină a şocurilor economice brutale, administrate contribuabililor de înalţii profeţi ai capitalismului dezastrelor. Gravitatea acuzaţiilor aduse de ea nu permite irosirea timpului cu descifrarea artificiilor limbajului de lemn, fie acesta chiar şi unul academic. Ea spune lucrurilor pe nume, identificând "cruciaţi" precum Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială - instituţii cărora România le plăteşte întreit datoriile (peste 50 de miliarde de euro, în prezent!) pe care reuşise să le achite cu mari sacrificii, în urmă cu douăzeci de ani...

Doctrina şocului prezintă o perspectivă diferită de doctrina capitalismului pieţelor libere, cu care a fost bombardat în ultimele două decenii. În acest sens, este esenţial şi celălalt pilon de investigaţie oferit de încercările de a demasca evlavia ideologică faţă de economismul omniscient al Şcolii de la Chicago, care a stat la baza reţetei originale de şocare a umanităţii şi de regresare a sa la o stare de obedienţă fetală, dependentă de drogul satisfacerii unor false nevoi de consum şi gratificaţii instantanee. Naomi Klein atrage atenţia asupra naturii transgresiunilor acestui proiect de inginerie socială urmărind instituirea unei ordini mondiale care să pună capăt istoriei şi speranţelor instituirii unei societăţi mai echitabile.

De pe aeroportul Kogălniceanu la Guantánamo - pământ "închiriat" pe termen nelimitat de la vecinii cubanezi, ostracizaţi de acest "cowboy global" care are nevoie de un spaţiu în afara graniţelor SUA unde să comită, cu impunitatea celui care ştie că nu poate fi pedepsit, transgresiuni ale legilor internaţionale - de la Bagdad în Afganistan şi până în Teritoriile Ocupate de Israel (cealaltă ţară din lume care poate comite în acest ţarc virtual crime de război, ucigând copii şi civili, folosind bombe cu fosfor împotriva celor care fug din calea urgiei disproporţionate, dărâmând spitale şi moschee şi ignorând cu aceeaşi impunitate puţinele rezoluţii ale Organizaţiei Naţiunilor Unite care au reuşit să treacă de veto-ul american, din 1948 încoace!), globalizarea corporatistă vizează înglobarea umanităţii (cu forţa) într-o masă amorfă de consumatori pe credit, cărora le sunt inoculate ideologii consumiste, cu sprijinul nemijlocit al concertului (propagandistic) conglomeratelor mass-media.

În plus, atunci când nevoile "Războiului împotriva terorii" o cer, sunt modificate graniţele statale, ocupate şi "pacificate" teritorii râvnite pentru bogăţiile lor strategice, distorsionate şi denigrate religiile neconforme "eticii protestantismului", eliminaţi "deţinătorii de arme nucleare" precum Sadam Hussein sau Slobodan Milosevic, în vreme ce altor suspecţi - care au fost răpiţi şi spălaţi pe creier, aşa cum sfătuieşte manualul Kubark, în locuri care nu există pe hartă - le sunt negate drepturile conferite de statutul internaţional al prizonierului de război, fiind reduşi la statutul de infractor al "combatantului inamic", bieţi cobai umani cărora le-a fost răpită orice speranţă şi pe trupurile şi mintea cărora se poate experimenta în voie...

Dincolo de adjuncţii locali ai securiştilor NATO, care vor nota atitudinea "nepatriotică" şi "ostilă" integrării României în singurul bloc militar al planetei - evidenţiată în aceste rânduri prin interminabila trecere în revistă a transgresiunilor "capitalismului dezastrelor" semnalate în această carte de referinţă - ar mai trebui poate menţionat un detaliu marginal al culturii europene, evidenţiat prin elitismul desuet al unor intelectuali nostalgici după aura de romantism pe care le-o conferea odată statutul de dizidenţi ai regimului "socialist multilateral dezvoltat" - şi nu "comunist", aşa cum a fost imprimat tendenţios în limbajul curent de aceşti dezinformatori de opinie - care vor fremăta probabil cu indignare la auzul unor astfel de acuzaţii, pe deplin justificate. Polarizarea şi mai profundă a societăţii româneşti, atestată de coeficientul GINI mai degrabă decât de numărul de jeepuri şi telefoane mobile cu care a fost compensată devalizarea activelor ţării de întreprinzători care au ştiut să profite de acest discurs revizionist, nu este însă scopul urmărit aici, chiar dacă această lucrare seminală de investigaţie jurnalistică constituie un prilej ideal pentru schimbarea paradigmei şi în acest colţ mioritic de Europă.

Desigur, va mai dura până când monopolul dezinformatorilor de opinie la care făceam aluzie anterior - centrat în jurul unor baroni ai presei, care asigură "libertatea" presei în România - va putea fi oprit, iar filtrele dreptului la replică dat reţetelor neoliberale friedmanite ale Şcolii de la Chicago - din care se constituie "Consensul de la Washington" sau "Noul Secol American" - vor putea fi dezactivate şi decartate în lada de gunoi a istoriei, acolo unde le este de fapt locul. Apariţia Doctrinei şocului în România constituie din acest motiv o critică insolită făcută erzatzului discursiv prin care a fost instaurată plutocraţia acestor câştigători ai tranziţiei de la economia centralizată a socialismului ceauşist către haosul privatizărilor şi al schemelor Ponzi care au structurat interacţiunile acestor entităţi corporatiste birocratice închise, unde până şi falimentul capitalului de încredere în societatea consumistă a sosit cu ceva întârziere.

Pentru contextualizarea diacronică a proiectului neoliberal de inginerie socială şi înţelegerea cauzelor crizei fără precedent a capitalismului pieţei "libere" - acuzat, în această carte de referinţă, de incontestabile crime împotriva umanităţii - va fi nevoie să revizităm câteva dintre episoadele luptei pentru supremaţie militară şi economică în care Occidentul îşi angajează adversarul ideologic.

În primul episod, sunt analizate interferenţele militare în spaţiul academic al cercetării civile, aşa cum se întâmplă în cazul doctorului Ewen Cameron, fost preşedinte al Asociaţiei Americane de Psihiatrie şi al Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie. Această veritabilă reîncarnare a doctorului Mengele, a cărui fervoare ideologică este sponsorizată de securiştii Agenţiei CIA în scopul descoperirii (în cadrul unui departament al Universităţii McGill!) a unor tehnici de controlare a minţii, cum au fost cele ale programului MKULTRA - ce aveau să fie formalizate, în 1963, în manualul KUBARK de interogare a suspecţilor. Aceleaşi metode de torturare a adversarilor ideologici - variind de la aplicarea electroşocurilor în zona genitală, la simularea înecării (aşa-numitul water boarding) şi de la izolarea senzorială (fonică şi vizuală) până la dezorientarea acestora prin privarea de somn pe durata unor interogatorii interminabile, comise de torţionari care lucrează în schimburi - sunt folosite şi astăzi de unităţi specializate ale armatei americane (şi nu numai) în scopul extragerii de contrainformaţii.

Urmează apoi o serie neîntreruptă de acţiuni secrete de instruire (desfăşurate pe teritoriul american), subvenţionare şi sprijinire directă a unor puciuri militare şi mişcări contrarevoluţionare vizând schimbarea regimurilor ostile intereselor corporaţiilor americane, începând din Chile, Brazilia, Argentina (unde compania Ford ajunge să participe direct la represiunea în care au fost făcuţi "dispăruţi" aproximativ 30.000 de oameni, transformându-şi chiar una dintre halele de producţie într-un centru de detenţie şi tortură), continuând cu restul ţărilor aparţinând Conului de sud şi ajungând apoi până în Indonezia, Africa de Sud sau Europa de Est.

Prin formalizarea Doctrinei şocului, Naomi Klein denunţă Parteneriatul Public-Privat... al Parvenirii (PPP+P), ce şterge delimitările care ar trebui să îl separe pe înaltul funcţionar public de afaceristul veros (aşa cum se întâmplă în cazul unor înalţi demnitari de la Donald Rumsfeld sau Dick Cheney, la întreaga clasă politică românească) invitând la reconstituirea societăţii civile în care să fie denunţaţi aceşti croitori abili ai hainelor corporatismului - această "nouă burghezie" care administrează contribuabililor şocuri economice brutale (menite să le inducă obedienţa faţă de structurile birocratice ale "capitalismului egoist") urmărind, prin intermediul unei raţionalităţi limitate şi al unei legalităţi formale autoritare, să instituie şi să consolideze totalizator o nouă ordine mondială.

Este posibil ca spectrul falimentului să precipite evenimentele devansând etapele procesului de conştientizare a falsităţii propagandei neoliberale şi urgentând schimbările revoluţionare. Deja, o serie de mari bănci americane au fost naţionalizate, fiind totodată acerb criticată decizia acordării unor sume publice exorbitante pentru salvarea altora de la faliment, aşa cum s-a întâmplat în cazul AIG. Desigur, situaţia financiară deosebit de precară pe care o traversăm în prezent nu trebuie să ne determine să ignorăm schimbările epistemice care au făcut posibile avansurile în domeniul cunoaşterii, în general, şi în teoria politică, în particular. Atitudinea triumfalistă adoptată de la sfârşitului Războiului Rece, ilustrată prin zvonurile "Sfârşitului istoriei", este tocmai şocul care a repus istoria în mişcare, într-o dialectică asemănătoare felului în care mecanica cuantică a dat naştere fizicii solidelor - şi care, împreună cu electronica, au făcut posibilă crearea super-computerelor de astăzi, care au revoluţionat, la rândul lor, comunicaţiile, industria şi comerţul. Fără existenţa unor condiţii sociale favorabile, niciuna dintre aceste descoperiri nu s-ar fi putut petrece - ele fiind "epistemologic posibile şi totodată dezirabile social" [vezi Bunge, Mario Augusto, Treatise on Basic Philosophy, vol. 6, Epistemology & Methodology II: Understanding the World, p. 169, Springer, 1983].

Astfel, condiţiile pe care Karl Marx (1818-1883) le considera, acum un secol şi jumătate, necesare apariţiei "dictaturii proletariatului" sunt practic aceleaşi condiţii care au dus astăzi la instaurarea "dictaturii corporatismului", în toate ramurile principale ale economiei mondiale. "Locomotiva" globalizării, aşa cum preferă Zygmunt Bauman să numească acest tăvălug, are mai degrabă aspectul unei "motociclete cu ataş". Ea este condusă de companiile multinaţionale - motoarele "Societăţii deschise", de care vorbea apologetul capitalismului, Karl Popper - cele care exploatează "resursele" umane, nevoite să consimtă la acest lucru pentru a supravieţui în defuncta societate civilă, înlocuită cu o societate a acţionarilor, obsedaţi de creşterea profitului şi reducerea cheltuielilor sociale aferente. În acest ataş se află "cămătăria ştiinţifică" a schemelor friedmanite - o versiune modernă a NEP-ului leninist, prin care instituţiile financiare internaţionale contribuie hotărâtor la globalizarea economică, politică şi militară a planetei, transformând-o într-o "comună globală" de s(t)ate care sunt nevoite să adopte necritic reţetele agresive ale capitalismului de-reglementat.

Din toată această reţetă de parvenire, asezonată cu profituri groteşti, adăpostite în refugii tarifare în care Argus-ul fiscului este orbit, reiese o clonă monstruoasă, formată din mobilitatea extremă a capitalului şi autarhia pieţelor de capital - din sediile centrale ale cărora sunt dictate statelor naţionale politicile economice pe care acestea sunt nevoite să le adopte, potrivit toanelor unor agenţi de bursă temperamentali, ce pedepsesc cu asprime orice abatere de la ortodoxia Şcolii de la Chicago, atunci când pariază împotriva monedei naţionale a statului găsit "vinovat", urmărind să-i adâncească criza economică şi nevoia contractării unor noi împrumuturi, la care sunt ataşate din ce în ce mai multe condiţii înrobitoare.

Falimentul sistemului capitalist al crizelor ciclice, care urmează la două decenii după falimentarea adversarului său ideologic, pare să confirme tezele spengleriene ale sfârşitului civilizaţiei occidentale urgentând nevoia schimbării de paradigmă şi găsirea unei rezoluţii care să permită ieşirea din impas.