Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Prilej de sărbătoare


Simona Cratel

21.03.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Avem Crăciunul, avem Paştele, avem zile de naştere şi avem zile de nume.

Antonia nu are nimic din toate astea. Antonia este o gânditoare liberală, deci nu crede în Dumnezeu, şi nici nu-i trece prin cap să sărbătorească că devine în fiecare an cu un an mai bătrână. Antonia e un şoarece de bibliotecă pentru care încă nu s-au inventat fardurile sau vopselele de păr şi pe deasupra ochelaristă.

Şi cu toate acestea, iat-o la uşa mea, cu o şampanie în mână.
"Heeei...! Salut!", face.
"Şşşşşş... Încet. Taică-miu doarme", îi întrerup elanul.
"La ora asta?", face, la fel de zgomotos.

Ceva e în neregulă cu ea. Este unu noaptea, aşa că, probabil în faţa uşii mele se află o sosie a ei, întrucât ea doarme încă de la zece. Zece fix, punct, şi fără excepţie. Ziua îi este pe întreg parcursul la fel de minuţios organizată. Dacă rosteşti fie şi în şoaptă cuvântul "organizat", Antonia o să sară în sus şi-o să întrebe: "Unde? Ce?" O să-ţi organizeze oalele în raft, cărţile după preţ, şi orice ai şi mai poate fi organizat. A căpătat chestia asta de la maică-sa. Nu vreţi s-o cunoaşteţi pe maică-sa! Vă garantez.

Dar ce face ea în faţa uşii mele, când taică-miu doarme, iar eu mă trag de pijama ca să fiu sigur că m-am închis la toţi nasturii şi nu-mi atârnă nimic pe-afară, întrucât tocmai veneam de la baie? Iar Antonia începe, împingându-mă din drum:
"Am chef să petrec! Am chef să sărbătoresc! Am descoperit că sunt femeie!"

Îmi vine s-o anunţ că locuieşte cu un etaj mai jos şi să-i închid uşa în nas. Dar ea, trecând prin holul meu, împinge uşa de la sufragerie şi se aruncă pe canapea. Sticla de şampanie atârnă în mâna ei ca un apendice ciudat. Ce naiba a intrat în ea?! Tocmai mă uitam liniştit la Titanic, iar ea mă dă total peste cap.

Soră-mea, Laura, de pe celălalt capăt al canapelei, rosteşte somnoroasă:
"Şi cum vrei să sărbătoreşti asta?"
"Habar n-am!", urlă ca smintită şi râde. "Cum sărbătoreşte cineva aşa ceva?!"

Asta e o întrebare încuietoare. Soră-mea se freacă la ochi, cască, apoi zice:
"Mă duc să mă îmbrac."
"Hei, stai aşa, o opresc, de ce te îmbraci? Unde mergem?"
"Nu ştiu", îmi mărturiseşte târşâindu-şi picioarele, în timp ce se scarpină pe burtă. "Dar dacă a descoperit Antonia că e femeie, atunci e sfârşitul lumii şi trebuie sărbătorit."

Îmi zâmbeşte, îmi face cu ochiul, apoi dispare în hol.
"Vrei să-ţi desfac şampania?!"
"Acum?!", mă întreabă Antonia cu o figură de parcă i-aş fi cerut ceva necuviincios.
"Dar pentru ce-o ţii?"
"Nu ştiu, dar încă nu e momentul. Când vine momentul, îţi spun."
"Mă duc să mă îmbrac", o anunţ.

Îmbrac ceva în grabă. Nu e timp de aranjat. Antonia cântă în mijlocul sufrageriei mele Sex machine a lui James Brown, iar sora mea cea mică îi dă apă la moară, dansând lasciv. N-o văd, dar din sunetele pe care le scoate, ştiu că-şi face numărul. Râde, iar râsul ăsta o să-l trezească pe tata. Iar când e beat şi trezit din somn, combinaţia e mortală.
"Dar ce ţi s-a întâmplat?", întreabă până la urmă Laura.
"Hmm...", face Antonia jucăuşă. "Am întâlnit un tip. Într-un supermarket. Azi. Poate sună nebuneşte, dar m-am dus la el."
"Nu pot să cred!", urlă Laura. "Eşti nebună!"

Laura dă din cap râzând. Eu mă simt un pic şocat. Aşa ceva nu i se potriveşte Antoniei. Nu pot pricepe cu niciun chip de unde schimbarea asta bruscă. Când am nişte informaţii despre lucruri, nu-mi place când realitatea mă contrazice. E prea confuz. Asta nu-i Antonia pe care v-am descris-o eu vouă. E o persoană despre care nu ştiu nimic. Răsturnarea asta de situaţie mă enervează.

Iar ea continuă:
"A fost extraordinar! Nici nu mi-am imaginat că poate să fie aşa bine! Aproape că-mi pare rău de tot timpul pierdut până acum!"
"Nebuno!", zbiară, râzând în hohote, soră-mea. Bătând din palme. "Eşti absolut sărită de pe fix! Sută la sută ţicnită! Nu te credeam în stare de aşa ceva! Tocmai tu?!"
"Da! Exact! Poţi să crezi?! Vreau să sărbătoresc! Vreau să facem ceva cu adevărat mişto azi! Vreau să nu uit niciodată ziua asta! Adică, e uimitor! Sunt femeie!"

Râd împreună. Eu mă păstrez rezervat. Sau confuz. Sau amândouă.

Cinci minute mai târziu, în taxi, Antonia se aşează între mine şi Laura. Îi simt coapsa lipită de coapsa mea. Iar ea îşi bagă o mână pe sub pulover ca să-şi aşeze sutienul mai bine. Suntem prieteni din copilărie, nu prea avem jene unul faţă de celălalt.
"Unde?", întreabă taximetristul.

Şi stăm toţi trei aşa, ca proştii, uitându-ne unii la alţii. Habar n-avem unde vrem să mergem. Unde poate fi sărbătorit un asemenea eveniment în modul cel mai potrivit?! N-am mai auzit pe nimeni să sărbătorească aşa ceva, dar orişicât.

Taximetristului se întoarce spre bancheta din spate şi cere amănunte:
"Păi ce vreţi să faceţi, să dansaţi, să mâncaţi...?!"

Întrerup rece potenţiala prietenie cu un taximetrist, spunându-i că ne gândim singuri la ceva, şi după ce îl rog să ne lase la Universitate, îmi aprind o ţigară.

Pe stradă trec câţiva oameni diminuaţi în decorul Bucureştiului, cu câini în lesă, ori la braţul altcuiva, iar noi străbatem traficul asurzitor în taxiul murdar şi mirositor. Luminile oraşului tremură în noapte.

Coborâm din taxi şi începem să ne sfătuim încotro.
"Mi-e foame!", zice Antonia. "E prima mea masă de după! Mi-e groaznic de foame! E normal să-mi fie aşa foame?!"
"Ştiu pe-aici un restaurant franţuzesc", susţine Laura.

După ce bâjbâim pe nişte străduţe înguste şi neprietenoase, alunecând pe gheaţă şi menţinându-ne unul pe celălalt, găsim restaurantul. Intrăm şi ni se oferă o masă undeva în spate. Locul e îngropat într-un nor de fum de ţigară şi miroase puternic a usturoi.

Mâncăm plăcintă cu spanac, apoi picioare de broască prăjite. Gustând, îmi devine clar de unde vine mirosul localului. Antonia înfulecă ca o nebună. Chelnerul ne anunţă că nu putem desface în interiorul restaurantului sticle de băutură aduse din afară. Deşi nici n-am avut intenţia s-o desfacem. Îi mulţumesc sarcastic pentru informaţie. La o masă alăturată câţiva tineri râd tare, şi după câte mi se pare, vorbesc despre noi. Mai puţin despre "noi", cât despre fete. Unul se ridică şi se îndreaptă spre masa noastră. Mă pregătesc să ripostez, dar tipul vine direct spre mine, şi-mi întinde ceva pe masă. Nişte invitaţii.
"Dacă aveţi chef, azi este concert în SKY, noi nu mergem, aşa că uite aici."
"Mulţumesc", spun.

Fetele au şi înşfăcat invitaţiile şi au şters-o, lăsându-mă să plătesc, deşi nu-mi amintesc să mă fi oferit. Le ajung din urmă şi le aud comentându-i pe tipi. Schimbă impresii gen care era cel mai drăguţ. Antonia se întrerupe din când în când exprimându-şi uşurarea că a scăpat de povara virginităţii. Explică aproape fără să-şi poată găsi cuvintele cât de înspăimântată era de "prima oară". Zice că e un lucru extraordinar să fii femeie. Că se simte ca şi cum şi-ar fi descoperit dintr-o dată corpul, iar acesta îi oferă lucruri extraordinare. Vai ce mare descoperire! Ce să zic! Le privesc siluetele poleite de iluminaţia stradală, acceptând faptul că în acest moment sunt inexistent pentru ele. Antonia este mai înaltă decât sora mea. De fapt, Antonia e mai înaltă şi decât mine. Nu cu foarte mult. Hai să zicem o palmă. Bine, un cap. Are şi umeri laţi, de înotătoare, deşi n-am auzit-o vorbind de înot. Poartă pantofi cu talpă plată, doar tocurile soră-mii fac ţoc-ţoc-ţoc pe asfaltul plin de gropi şi crăpături. Pentru că văd un grup de tineri în faţă la Dalles, mă alătur fetelor, să ştie nemernicii că nu sunt singure.
"Hei, fetelor, ce faceţi?", întreabă unul mai oacheş dezlipindu-se de grup. "Singurele?"

Decid cu ciudă ca în următoarea zi să merg să-mi tund părul. Am vrut să fiu cool. Aş prefera să fiu bărbat.
"Frumos fund", adaugă unul din ei, apoi se retrage în grupul lui.

Se aud râsete înfundate, şuşoteli, şi deşi ştiu ce efect are Laura asupra bărbaţilor, sunt convins că despre mine vorbesc.

Intrăm în discotecă, ne facem comozi. Nu e foarte multă lume. E joi seara, nici nu e de aşteptat. Comandăm. Fetele îşi iau cocktail-uri. Lumea dansează pe Shakira. Privim, bându-ne băuturile alene. Fetele se ridică din când în când să danseze împreună. Se anunţă o seară plicticoasă de discotecă, îmi pare rău pentru Antonia. Chiar dacă bea atât de mult, tot doar o seară plictisitoare de discotecă o să fie. O seară în care o să ne întretăiem singurătăţile şi o să pretindem că e nemaipomenit. Că băutul şi statul împreună la o masă într-o discotecă e un mare eveniment. Îmi pare aproape rău pentru ea, că şi-a pierdut virginitatea cu un străin cunoscut în supermarket, apoi sărbătoreşte asta cu noi. Probabil că de fapt îi e doar frică să rămână cu ea însăşi, acum femeie. Gândind asta, o privesc cum se mişcă pe ringul de dans, şi nu percep nicio schimbare la ea. Dansează la fel de aiurea, are acelaşi chip pe care mulţi nu şi-l amintesc a doua oară, acelaşi aer de siguranţă pragmatică. Privesc pe masă. Număr paharele. A băut patru cocktail-uri. Bilanţ amar. Laura dansează cu adevărat bine, mişcările ei atrag privirile bărbaţilor. Apoi o văd pe Antonia îndepărtându-se şi abordând un bărbat dintr-un grup mai mare. Se pare că Antonia noastră s-a schimbat totuşi. Începe să danseze cu individul. Când piesa se termină, îl aduce la masă.

Antonia de azi e o femeie a viitorului. Observ că nici nu mai poartă ochelarii. Mă întreb ce vede ea în acest moment. Probabil de-aia l-a ales tocmai pe ăsta, altfel ar fi văzut că e un ciudat.

Individul îşi scoate pachetul de Marlboro din buzunar, şi-l aşează pe masă. Ţigara deja aprinsă îi atârnă în colţul gurii, în timp ce mă studiază mai departe. Până la urmă îmi adresează un zâmbet care nu ştiu ce înseamnă. Cel mai probabil, că nu sunt periculos în nici un fel. Dar ceva în ochii lui exoftalmici mă fac să mă simt incomod şi nervos. Poate şi invidia personală, că este un tip dezvoltat şi pe lung şi pe lat, în toate direcţiile. Dar nu cred, rămân totuşi la ochi. Acolo e ceva care mă nelinişteşte. Îmi ghiceşte antipatia, căci întreabă cu o voce ciudată:
"Ce fumezi acolo?"
"Snagov."
"Cine mai fumează Snagov!?"

Îl privesc să văd dacă îndrăzneşte să mă jignească în faţă, dar nu zăresc nici o urmă de răutate pe faţa lui. Numai linişte şi ochii hipnotici aţintiţi asupra mea.
"Eu fumez Snagov."

Ia pachetul său şi mi-l întinde.
"Ia un Marlboro."
"Nu, merci."

Mă priveşte, iar pleoapele sale jumătate închise nu mişcă de loc. Ce animal nu clipeşte niciodată? Există vreunul? Unul îndeajuns de înfricoşător ca să pot să-l compar cu noua mea cunoştinţă?
"Dacă eu fumez un Snagov de la tine, iei un Marlboro de la mine?", mă întreabă.

Tipul stă cu mâna întinsă. Iau totuşi o ţigară, iar el ia una de la mine. Îmi aprinde ţigara, iar eu după primul fum, găsesc gustul aiurea. Tuşesc.

Ochii soră-mii se plimbă pe el, ca nişte scanere profesioniste, şi văd că nici ei nu-i place ce vede. Tipul are o vibraţie respingătoare.

Mi se întâmplă des ca emoţiile mele să fie focuri de paie. Dă-o-ncolo, îmi spun. Nu te mai gândi. O bună dispoziţie plăcută începe să mă cotropească din toate părţile. Îmi place Norah Jones. Privesc cu câteva trepte mai liniştit cum se formează perechile pentru noua piesă. Viaţa e frumoasă la urma urmei. Antonia poate să facă ce vrea. E fundul ei, ca să zic aşa. Luminile din discotecă îşi întrerup ritmul, o lumină difuză şi calmă cuprinde grupul de dansatori, iar eu mă simt împăcat şi liniştit. Mă las în voia momentului.
"Mă scuzaţi o clipă", face tipul.

Apoi se ridică şi dispare.

Iar eu încep să râd. Fetele mă privesc enervate, dar ele nu ştiu că tocmai au început să se multiplice în zeci de exemplare care se estompează pe rând lăsând altele să apară în locul lor, şi jocul ăsta mă amuză şi mai rău. Siluetele difuze se apleacă uşor spre mine. Ceva mă atinge pe braţ, dar n-aş putea spune ce.
"Te simţi bine?", aud înainte de a nu mai auzi nimic.

Simt că plutesc undeva foarte-foarte sus, de unde pot vedea oamenii mici de tot, cât nişte furnici. Râd de ei. Cu toţii sunt pentru mine cu mult prea mici şi neimportanţi. Senzaţii mă asaltează, dar senzaţii plăcute, emoţii calde, o stare nesfârşită de bine şi de indiferenţă. O stare de auto-mulţumire totală. De pace, serenitate.

Apoi aud ceva din nou.

Pare a fi vocea Laurei. Dar de ce nu mi se alătură? Ar trebui să vină cu mine. Aici unde sunt eu, e nemaipomenit. Dar doar aici. Numai linişte şi plăcere. Ce motive de îngrijorare are?! Viaţa e cu adevărat frumoasă! De ce nu poate să vadă asta?! Oh, biată Laura! Laura, Laura, Laura...!

Când mă trezesc, îmi dau seama că zac pe un trotuar. În faţa mea, bordura ciobită, un maldăr de zăpadă care se topeşte, câteva ambalaje sfâşiate de Mars, răsucindu-se în vânt. O femeie cu un palton strâns pe corp şi tocuri înalte trece pe lângă mine, lăsând în urmă o dâră de parfum.

Nu văd nici una dintre fete lângă mine, ori în apropierea mea. Am gura uscată şi simt o foame îngrozitoare. O cucoană între două vârste priveşte spectacolul patetic al încercării mele de a mă ridica, şi comentează dispreţuitoare: "Drogaţii ăştia!"

O sărbătoare pe cinste, Antonia, ai avut, gândesc. Unde dracu' mă aflu?

N-o să uit niciodată noaptea în care şi-a pierdut virginitatea femeia pe care o iubesc.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer