Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Alex Leo Şerban: Cinematograful e în esenţă simulare & manipulare


Ioana Scoruş, un interviu cu Alex. Leo Şerban

10.10.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ioana Scoruş: Dragă Leo, cititorul constant de presă culturală este familiarizat cu numele tău, dar el ştie mai bine ce este Alex. Leo Şerban, nu şi cine este. Oferă-ne o scurtă istorie proprie: anul naşterii, zodia etc.

Alex Leo Şerban: Sînt născut (într-o duminică) pe 28 iunie 1959, la Bucureşti. Rac, aşadar. Cu ascendent Berbec. Şi Mistreţ / Porc de pămînt. Măr etc. - în celelalte zodii. Dar această harababură de animale şi fructe nu cred că explică prea mult de ce-mi place Cinema-ul, aşa că o s-o iau "familial": cred că cinefilia îmi vine de la bunica maternă, o mare consumatoare de filme hollywoodiene din anii '20-'30-'40 şi '50. Mergeam împreună la cinema; de cîte ori murea cineva pe ecran, mă trăgea de mînecă şi-mi spunea: "Nu mor de-adevăratelea - doar se prefac!" Sigur că-mi "omora" bucuria, dar în acelaşi timp - în acest fel - am pătruns esenţa Cinema-ului: simulare & manipulare... În familia noastră, eram "arondaţi" pe genuri: bunică-mea - amatoare de musicaluri şi comedii, maică-mea - de thrillere, eu - de de toate. Şi recunosc cu mîndrie că am rămas un "generalist": nu fac distincţii / valorizări în funcţie de genuri. De aici, şi iritarea care mă încearcă atunci cînd "snobimea" strîmbă din nas la o bună comedie / film cu gangsteri / extratereştri pentru că i se pare de bonton să se extazieze numai la Tarkovski sau Kieslowski! Ce trebuie ştiut este că nu există "autori" egali de la un capăt la altul al filmografiei lor, producători de capodopere pe bandă rulantă, ci doar 1. filme bune şi 2. filme proaste: marii "autori" nu fac neapărat (doar) 1, după cum nici simplii "meseriaşi" nu fac întotdeauna (doar) 2; este singura axiomă valabilă în Cinema.

I.S.: De ce ai ales să-ţi semnezi articolele cu "a.l.ş."? Să fie o dovadă de complex de inferioritate sau, din contră, de siguranţă de sine?

a.l.ş.: Îmi plac literele mici (nu sînt singurul, vezi e.e. cummings!). Şi-apoi, toată lumea semnează cu majuscule... În nici un caz nu poate fi vorba de "siguranţă de sine" / de mine: sînt omul cel mai nesigur din cîţi cunosc.

I.S.: Majoritatea articolelor tale sînt traversate de un umor savuros. Care e sursa care hrăneşte acest umor într-o Românie atît de tristă?

a.l.ş.: Păi, ştiu şi eu...? Am momentele mele de depresie, ca orişicine, dar prefer să le ţin departe de "manifestările publice", altminteri ar însemna să intru în corul general al văicărelilor - şi, dacă detest ceva, este colectivismul. Sub orice formă!

I.S.: Omul de cinema pur analitic ajunge, prin rutină, să vadă filmul ca pe o demonstraţie de principii verificabile şi / sau falsificabile sau este capabil să-şi păstreze intact "organul" cu care spectatorul inocent (profan) se bucură de un film?

a.l.ş.: Sper să-mi păstrez "organul", dar numai eu ştiu cît e de greu atunci cînd, prin natura meseriei, văd film după film... Singurul handicap: văzînd atîtea filme sînt tentat, fără voia mea, să le raportez permanent la celelalte, să fac ierarhii - e o deformaţie profesională.

I.S.: "Arta (...) este expresia unor adevăruri prea complexe pentru a fi exprimate în mod convenabil de către ştiinţă", spune John Fowles. Ce adevăruri exprimă Cinema-ul?

a.l.ş.: Aceleaşi ca şi celelalte arte, doar că o face mai discret, poate. Oricum, nu are nimic de-a face cu ştiinţa, care este teritoriul adevărurilor măsurabile.

I.S.: Dar arta, cred că eşti de acord cu mine, are tendinţa de a se transforma în ştiinţă. În privinţa Cinema-ului, cît este artă şi cît este ştiinţă?

a.l.ş.: Nu cred că se transformă în ştiinţă. În cazul Cinema-ului este vorba de altceva - şi anume, de tehnologie. Filmul este Artă şi Tehnologie (un binom inseparabil). Asta este ceea ce-l diferenţiază de celelalte arte: forţa şi, poate, slăbiciunea sa...

I.S.: A devenit un loc comun ideea că este suficient să deprinzi o bună tehnică (şi chichiţele aferente) pentru a dobîndi valoare. Există reţete în toate domeniile artei. Cum stă treaba în film?

a.l.ş.: Tehnica singură nu poate face un film bun. Ea este doar un mijloc. În momentul în care se transformă în scop, devine virtuozitate goală, şi-atunci putem vorbi de "tururi de forţă", de "inovaţii interesante", etc. Dar ceva - esenţial - scapă... Sînt rarissime cazurile în care o tehnică perfectă produce emoţie. Nu spun că e imposibil, dar e ceva foarte rar şi presupune un spectator extrem de sofisticat - un fel de "mutant"... Nu cred că am ajuns acolo!

I.S.: Faţă de celelalte arte, Cinema-ul are la îndemînă imensa posibilitate de exploatare a imaginii. Care ste rolul cuvîntului în cadrul unui film excelent?

a.l.ş.: Cuvîntul poate să existe - sau nu - în film, dar el este un element printre altele, ca şi muzica sau culoarea. Există excelente filme "vorbite" (sau foarte "vorbăreţe" - Ma nuit chez Maud al lui Rohmer e un exemplu care-mi vine acum în minte), după cum există filme "nevorbite", care înregistrează emoţia exclusiv prin intermediul imaginilor (succesiune de cadre fixe, ca în La Jetee al lui Chris Marker). Nu există "reţete"! Şi nu este oare asta frumuseţea Cinema-ului?

I.S.: Care este funcţia principală a filmului?

a.l.ş.: De a produce emoţie folosind imaginea în mişcare, montajul, uneori muzica sau cuvîntul.

I.S.: Dacă ar lua foc toate peliculele din lume şi ai avea posibilitatea de a salva una singură, ce film ar fi înregistrat pe ea? Şi de ce l-ai alege?

a.l.ş.: Vertigo (1958) de Hitchcock. Pentru că este cel mai elegiac film al "maestrului suspansului" - un poem ascuns în miezul unui thriller. Dar m-aş topi de dorul altora 15-20...

I.S.: Dacă ai alege să fii un actor-bărbat, pe care l-ai alege? Dar actor-femeie?

a.l.ş.: Nu mi-ar plăcea să fiu actor! Dar "marşez" la regula jocului: sir Alec Guinness, Bette Davis.

I.S.: Care este filmul al cărui regizor ţi-ar fi plăcut să fii?

a.l.ş.: Chungking Express (Wong Kar-wai).

I.S.: Şi care este cel al cărui scenarist ţi-ar fi plăcut să fii?

a.l.ş.: Pulp Fiction (Quentin Tarantino).

I.S.: De ceva vreme încoace la mare vogă este microcinema-ul (filme produse pe format digital, cu bugete reduse şi difuzate pe Internet). Să fie microcinema-ul soluţia viitorului?

a.l.ş.: Cinema-ul a trecut, periodic, prin tot soiul de "crize" şi - întotdeauna - s-au găsit soluţii de ieşire din ele. Aşa că sînt optimist: "microcinema-ul" este o astfel de soluţie punctuală, mai ales pentru ţări sărace (ca România). Vestea cea mai bună este că o artă atît de costisitoare, cum e Cinema-ul, poate fi făcută, iată, cu bani puţini. Acestea fiind spuse, nu ştiu care ar putea fi "soluţiile viitorului" - cred că vor fi soluţii de moment la crize de moment. De un lucru sînt, totuşi, sigur: Cinema-ul nu va dispărea! Pur şi simplu, va lua alte forme - poate va fi făcut pe alte suporturi...

I.S.: Folosesc D.V.-ul azi, mulţi cineaşti. Hal Hartley, Wim Wenders, Thomas Vinterberg etc. Dar toţi sînt de acord că imaginea digitală nu e la fel de bună. Partea financiară primează. Ajung, astfel, iarăşi la problema artă-tehnologie. Cîtă artă pură mai este într-un film super-tehnologizat?

a.l.ş.: Tehnologia nu exclude Arta, ci o facilitează. Atunci cînd se produce un dezechilibru în raportul Artă / Tehnologie, sîntem în situaţia de la întrebarea / răspunsul nr. 7.

I.S.: Apelînd la noua tehnologie, regizorul de azi are posibilitatea nu numai a decorurilor virtuale (mai reale ca realitatea), ci şi a actorilor virtuali. S-ar putea să ni se ofere o înflorire a "filmului de autor". Şi iar te întreb: despre ce artă este vorba?

a.l.ş.: Digitalizarea a produs, în mod cert, o mică / mare revoluţie, dar cred că sîntem prea aproape de momentul producerii ei pentru a-i estima consecinţele... În privinţa decorurilor etc., soluţia digitală este OK: face aceeaşi treabă mai repede. În privinţa "actorilor", sînt sceptic; cred că, dacă poţi desena - digital - un peisaj credibil, nu poţi înlocui un Depardieu, un Kevin Spacey (ştiu că-ţi place!) sau o Meryl Streep cu o fantomă cyber... "Actorul" digital n-are nici substanţă, nici memorie şi cred că ar însemna o schimbare radicală de mentalitate - nu doar în Cinema, ci în societate în ansamblu - pentru a accepta astfel de roboţi-histrioni.

I.S.: Şerban Alexandrescu, în articolul său "Microcinema - Secolul XXI va fi digital sau nu va fi deloc" din Dilema nr. 353, spune: "Microcinema-ul, aşa cum arată el actualmente, dă semne că este începutul acelei schimbări de paradigmă de acre are nevoie cinematograful (...) după un secol de existenţă." Eşti de acord cu el?

a.l.ş.: Poate că da, poate că nu... Mă feresc de predicţii, ca şi de supra-interpretări. Nu din prudenţă (deşi nici asta nu strică!), ci dintr-un simţ hipertrofiat al relativităţii.

I.S.: Spui că pasiunea ta e Cinema-ul. Pentru a putea termina Roma, oraş deschis, Rosselini şi-a vîndut mobila din casă şi n-a cîştigat nimic de pe urma filmului. Vorba Eugeniei Vodă: "Decît o capodoperă". Dacă ai fi nevoit să faci ceva nebunesc pentru pasiunea ta, ce ai face? Pînă unde ai merge?

a.l.ş.: Ah, da: o Nebunie!, cred că aş fi în stare de aşa ceva... Ceva nebunesc şi... egoist: a "cumpăra" un film (negativul unicat) şi a-l ţine doar pentru mine - n-ar fi monstruos? L-aş arăta doar prietenilor apropiaţi, ca pe un Picasso închis într-un seif... Instinctul de proprietate, cu siguranţă; ei, şi? Ce-i rău în asta?! Dar pentru a-l achiziţiona, ar trebui să-mi vînd - într-adevăr - tot din casă, deci e puţin probabil că aş mai avea un seif...

I.S.: Pe măsură ce cantitatea de timp liber creşte, influenţa modalităţilor de petrecere a timpului liber asupra vieţii oamenilor sporeşte. Cum influenţează Cinema-ul viaţa omului de azi?

a.l.ş.: Cred că-i oferă şi mai mult timp liber - să se uite la TV!

I.S.: Înţeleg că Cinema-ul e viaţa ta. Ce altceva te influenţează?

a.l.ş.: Orice - de la politică la economie şi înapoi, trecînd prin "suprastructuri".

I.S.: Sînt unul din cititorii tăi care te gustă constant, în egală măsură, şi atunci cînd scrii despre film, şi atunci cînd scrii despre o expoziţie - de oricare fel ar fi ea - sau despre o carte. Dacă n-ar fi existat Cinema-ul, spre ce crezi că te-ai fi îndreptat?

a.l.ş.: Dacă n-ar fi existat Cinema-ul, l-aş fi inventat.

I.S.: Atunci cînd critici dur - şi duritatea ta este extrem de caustică - reuşeşti să păstrezi o eleganţă fără dulcegării, fără "înmuieri" ale frazei, fără a face volte în drumul spre ţinta pe care ţi-ai propus să o dezmembrezi. Ai pierdut multe prietenii din cauza asta?

a.l.ş.: Nu chiar prietenii - deşi, timpul nu e pierdut! -, ci anumite "relaţii" pe care oricum nu puneam mare preţ.

I.S.: Care este şansa criticii de film în România avînd în vedere că absolvenţii se îndreaptă spre domenii mai rentabile din punct de vedere financiar?

a.l.ş.: Nulă. Dar sper să mă înşel.

I.S.: Povesteşte-mi cea mai frumoasă experienţă prin care ai trecut în timp ce te aflai la un festival de gen din străinătate?

a.l.ş.: Mmm... poate, întîlnirea cu un idol? Şi cu care anume?... Nu, mai bine: coborîtul străzii Saint-Antoine din Suquet (cartierul vechi al Cannes-ului), în fiecare dimineaţă, pentru a merge la festival, cu opriri pentru a bea apă rece de la fîntîna de la jumătatea drumului şi pentru a "pss"-îii vreo pisică somnoroasă...

I.S.: Cel mai frumos oraş?

a.l.ş.: New York, New York!

I.S.: O amintire de neuitat?

a.l.ş.: Oh, sînt prea multe!... Racul e construit din amintiri, aşa că nu-l pot "deconstrui"...

I.S.: Ce obligaţii ai faţă de sponsorii care-ţi facilitează deplasările?

a.l.ş.: De a menţiona numele / logo-ul lor la sfîrşitul fiecărei corespondenţe. Atît.

I.S.: Atît cinematograful cît şi psihanaliza au o vîrstă aproximativ egală. Ţi se pare o coincidenţă întîmplătoare?

a.l.ş.: Ahaaa... Ioana, umbli cu "psihanaliza vopsită"! Vorba aia: coincidenţă să fie, da' s-o ştim şi noi. Îmi place întrebarea, dar nu m-aş aventura să răspund la ea. Cred că ar trebui întrebat Slavoj Zizek.

I.S.: Eşti un specialist care şi-a dovedit de prea multe ori calităţile şi valoarea. Numele tău atîrnă greu azi în domeniu. În acelaşi timp, eşti un om extrem de modest, de normal. Cum reuşeşti să rămîi astfel?

a.l.ş.: Mă văd silit să pornesc de la refuzul "etichetei": nu mă consider "specialist", ci amator informat. În "specialist" există "specie", în "amator" - "amor". Nu poţi fi decît modest atunci cînd iubeşti - altminteri nu iubeşti, ci te iubeşti...

I.S.: Leo, îţi mulţumesc mult pentru acest interviu şi îţi doresc să nu cazi niciodată în capcana autosuficienţei. Rămîi normal, căci sînteţi puţini în ziua de azi aici, la noi. Prea puţini pentru cîtă nevoie este de voi.

a.l.ş.: Eşti mult prea drăguţă cu mine. Hai să facem un pact: cînd vei constata că m-am "autosuficientizat", trimite-mi un email cu aceste două cuvinte: "Leo, stop!", OK?

(interviu apărut în revista Axioma nr. 7 (28) - iulie 2002)

PS: În curînd, poate peste una sau poate peste două săptămîni, în această rubrică veţi putea citi o continuare a acestui interviu, un fel de "După un an", cu aceeaşi protagonişti, dar discutînd în zilele noastre.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Spacer Spacer