Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Echilibrul


Manu Anghelescu, Maria Balabas

06.04.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Echilibrul nu-l cumperi la kilogram.
Dincolo de Luceafăr era o simplă cană de ceai.
Balanţa arată confuză zilele astea.
Aura trebuia măsurată la culoare, la bani, la libera alegere, la antiteze, poli şi întâlniri.
Ultimul moment a decis.
Eram străină de lumea aceea, încercam să o conving, eu însămi duceam lipsă de energie.
Haine de iarnă, pioleţi, rachete, mănuşi, gore-tex, frontale şi nişte oameni speriaţi de confortul spaţiului închis dar nu privat.
Bijuteriile şi cănile se lăsau prea greu vândute.
Din nou în camionetă.
Nu ştiam dacă ne va da bani sau nu, am venit, toţi patru, pur şi simplu.
Somn în pătura din Kathmandu.
Afară era soare, nu existaseră repetiţii, aveam printat doar un plan, cu romanţe pierdute printre rânduri.
Ca într-un dric, cu mantaua neagră peste cap, adorm deasupra gropilor care mă duc ca pe un cadavru înspre tărâmul liniştii.
Din nou pe scenă...
Acum nu depind decât de calmul celorlalţi şi de ritmul van-ului sincopat.
Pentru prima dată cu ceva în care aş putea să cred.
Primim găzduire părintească şi râdem de râsul din aer.
Surprinzător, primisem găzduire pentru râsul nostru.
Dimineaţa ne prinde cu chef de creastă.
În jur, doar feţe zâmbitoare, puse pe chemat îngeri şi alţi demoni.
Ştiu că numai urcând voi obţine acea mult studiată viziune de ansamblu.
Ştiu că numai ieşind în afară vom obţine viziunea.
Grupul îmi respectă liniştea.
Ansamblului.
Sparg calmul la un moment dat.
Erau şi părinţii mei acolo.
E vorba de încredere.
Şi încă cineva.
Care este graniţa dintre intuiţie şi logică?
Incognito.
Ce înseamnă să ai încredere?
Câteodată legile nu vorbesc despre firesc şi libertate.
De ce nu se aplică teoria?
Noi ne-am văzut de ale noastre...
Dar cum pasul vertical neutralizează orice întrebări inutile, încep să simt răspunsul "în aer".
Acordaj, glume, hârtii, fredonat, surdină, bani, suc, eşarfă pe cap, rochie în rucsac.
Bocancii mi se udă, picioarele îmi îngheaţă şi degetele refuză să se mişte. Soarele mi se scurge printre gene.
Un show dinamic, de tip mozaic (accentul se pune după cum credeţi de cuviinţă), urcăm pasul către altceva şi ne întindem pe scaune, pe microfoane, pe audienţa cenuşie.
Văd ochelarii fumurii ai colegului care numai ce s-a întors din Indonezia şi lumile subacvatice, şi simt cum pietrele încep să se ordoneze pe cântar.
Cred că începem să cântăm...
Simt cum greutatea din cap prinde forme geometrice care încep nişte calcule sofisticate chiar dacă ştiu rezultatul.
nu-mi amintesc exact
Renunţ zâmbind.
singură, dau cu propriu-mi plan de pământ
Mă întorc cu copii fără sac de dormit prin corturi la zăpadă.
vorbesc despre fântâna care spunea poveşti
Coborârea îmi arată adevărata cale.
vorbesc liber şi citesc dintr-o carte desfăcută liber
Renunţ la plan dar zâmbesc detaşat.
pe ceilalţi îi văd cum se chinuie în faţa sonorizării de definiţie "mai bine lasă"...
De ce mă bucur de coborâre?
după câteva minute încep să mă simt mai bine şi, totodată, din ce în ce mai penibil...
Crestele arătau purificator.
Cum să mai citesc de pe foile din faţa mea?
Ceilalţi doi au rămas ca două puncte inerte pe o suprafaţă care îşi ţine respiraţia.
Ce legătură să fie între performance-ul nostru şi festivalul esoteric la care, vrând nevrând, participam?
Mă aştept să fie culeşi de o pensetă spaţială care să-i ducă pe tărâmul echilibrului suprem.
cred că roşeam.
Adică, proiectez pe ei, cei porniţi către culmi, ceea ce caut eu, cea pornită către suspendare.
visasem prea mult suspendarea ca să mai fiu sigură pe ea în momentul acela.
Coborând, simt cum totul se dezgheaţă.
erau şi nişte copii în uniforme acolo...
Paraziţii dau primul semn de slăbiciune.
ce să-nţeleagă ei din ce vorbeam eu acolo de romanţe...
Încep şi ei să se detaşeze de mine ca nişte pene profane.
ar trebui, ştiu, să încheiem.
Structura lor gelatinoasă aminteşte de civilizaţii non-pământene.
încheiem
Cu toţii ţinem la supravieţuire.
destul cu atâta profanare...
SUPRA-VIEŢUIRE, supra-pantaloni, supra-om...
Chiar aşa?
Şi confirmarea: mi-am uitat acasă sacul de puf, deci sunt la munte, iarna, cu sac de vară.
eram, pe o mică scenă faţă-n faţă cu cei ce ne-au dat viaţă, cu dragostea, cu sângele, cu prietenia, poate, cu sensul.
Totuşi, nu sunt pe creastă.
unde erai?
Cumva m-am salvat.
noi, ne-am căutat la rândul nostru, drumul spre ieşire.
Am înjurat cu delicateţe bocancii uzi la coborâre.
Am coborât şi ne-am reîntors la statutul de cetăţeni corecţi.
Atunci îi veneram.
Sete, foame, discuţii, promisiuni.
Renunţarea la plan a fost tămăduitoare.
Pupături.
Noaptea a început să povestească despre binele din rău şi răul din bine.
acasă
Atunci mi-au apărut în cap oameni pasionaţi de idee, oameni prinşi în maşini de spălat, oameni blocaţi în concepte.
cu o mică oprire undeva, într-un subsol jazz, unde ne-am potrivit cu liniştea şi golul şi noi am fost umplerea.
"Vreau pe Everest!" îmi spunea în Parâng fata de pe vârful McKinley.
simplu... ca într-o pierdută limbă originară, de paradis Adam sau Dante.
"De ce?" o întreb şi începe să plângă.
Era vorba de muzică, libertate, moment.
Între timp ea a găsit răspunsul.
eternitate
Pentru că de acolo rămâne doar sufletul să zboare liber.
parte din mit, uşierul era om al legii.
Dar nu despre lipsa de graniţe era vorba în capul meu în acel moment ci tocmai despre ridicarea unor bariere pentru supravieţuire intimă.
Parte din dezordine era mandala.
Lebensraum...
Ca să nu degerăm de frigul depărtării dintre noi, am mai rămas o bucată-timp împreună, cu gândul şi urechea la trecutul cu zâmbet de negri fericiţi pe trompetele, vibrafoanele, gâtlejurile şi degetele lor.
Spaţiul vital pentru care ne tăiem gâturile reciproc pentru că nu încăpem pe planeta asta.
cumva ne-am salvat.
Ştiu că pentru a creşte pe verticală am nevoie de un butoi care să mă delimiteze.
dimineaţa ne-a prins mirosind mir.
Trec într-o nouă etapă.
mirare
Ridic bariere şi spun NU.
fântâna să-şi spună povestea şi altă şi altă şi altă
Cam asta a fost în tura asta prin Retezat.
Ne-am ales dezechilibrul pentru ceea ce am numi vag, deocamdată, "arta noastră".
Mult vânt în gând şi gheaţă în gheată.
Eram la graniţa dintre intuiţie şi logică, grădină şi livadă, lapoviţă şi ninsoare.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer