14.10.2003
"New Scientist" a publicat un studiu referitor la fericire. Realizat în 65 de ţări, studiul îi consacră pe români ca fiind cei mai nefericiţi. Şi asta fără să fie luat în calcul fotbalul
În mijlocul dramei naţionale provocate de necalificarea la Campionatul European de fotbal, o revistă care se ocupă de problemele serioase ale omenirii vine şi ne anunţă că noi, românii, suntem cei mai nefericiţi locuitori ai unei jumătăţi de planetă. Cum ziceam, "New Scientist" se ocupă de lucruri serioase, aşa că n-a ţinut cont, atunci când ne-a măsurat nefericirea, de fotbal. Nici de cel jucat de echipa naţională, nici de cel de pe stadioanele primei divizii. Oricare dintre aceste două manifestări fotbalistice autohtone ne face la fel de nefericiţi precum lipsa speranţei într-un viitor mai bun, criteriu în studiul americanilor. Cu siguranţă, şefii fotbalului nostru nu sunt preocupaţi să afle cât de nefericiţi sunt suporterii, la fel cum guvernanţii n-au dat doi bani pe studiul amintit. Trăindu-ne paşnic nefericirea fotbalistică, nu ne mai miră indiferenţa lor. Până mai ieri supapă de evacuare pentru greutăţile cotidiene, fotbalul s-a transformat el însuşi într-o prea mare greutate, agăţată precum o piatră de moară de ultimele noastre speranţe. Speranţe înecate între reciprocităţi carpatine, mârlăneli de birjari, greşeli de arbitraj şi ratări inimaginabile.

Nefericirea venită din iarba lipsă a stadioanelor noastre de fotbal e comparabilă (şi poate mai grea) cu cea relevată de "New Scientist": ea înlocuieşte ultima redută care ne proteja, într-o vreme nu prea îndepărtată, iluzia fericirii. Ne scotea în stradă după miezul nopţii, lăsându-ne să credem că putem fi oricine şi oriunde, chiar dacă acasă lăsasem frigiderul gol şi factura neplătită la gaze.
După consumarea ultimei runde din preliminariile europene, ne-am consacrat definitiv în nefericiţii fotbalistici ai continentului, printr-un egal contra Japoniei, trist ca un prânz de regim, când n-ai voie sare şi sosuri. Dincolo de asta, mă încearcă o jumătate de consolare: nefericiţi, nefericiţi, dar mulţi. Mai mulţi decât fericiţii profitori ai fotbalului care ne nefericeşte.

0 comentarii

Publicitate

Sus