Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Revista presei  Sageata  Atelier literar

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cenaclul de la Muzeu - Şedinţa din 08.04.2009


Autori diverşi

04.05.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cenaclul de la Muzeu



*****

Cronica lui Ion Zubaşcu
Dacă întâlnirea precedentă a cenaclului a avut loc fără Tudorel Urian, de data aceasta a absentat celălalt moderator, Daniel Cristea-Enache, dar şi unul dintre protagoniştii anunţaţi cu o proză. "Observ că venim succesiv la cenaclu" - a punctat Tudorel Urian. "Data trecută am fost la Bruxelles, unde e frig. Aici e primăvară, sper ca şi temperatura spirituală din sală să fie aceeaşi. Văd că literatura începe să aibă tot mai mulţi prieteni, deşi sunt meciuri la televizor". Prozatorul Horia V. Pătraşcu a anunţat în ultima clipă că nu mai poate ajunge la cenaclu, "din motive profesionale". I-a citit proza Luminiţa Duţu, atrăgând atenţia că e doar "un caz special" şi insistând ca această practică să nu devină curentă. Calităţile vocale şi expresive ale Luminiţei au făcut un real serviciu prozei citite, în timp ce poetul Ovidiu Ştefan şi-a subminat propriile poeme printr-o lectură ştearsă şi neparticipativă. În plus, poetul a venit la cenaclu cu soţia şi fiul de 5 ani, prezenţe care au inhibat un comentator să-şi dezvolte discursul critic firesc. În mod excepţional, la sfârşitul acestei întâlniri de cenaclu, un participant a propus un moment de solidaritate intelectuală cu scriitorii din Basarabia şi tineretul ieşit în stradă la Chişinău. A citit, în acest sens, poemul Moldovenii, al poetului basarabean Petru Zadnipru, din volumul Mă caut, Chişinău, 1976. Momentul a fost bine primit şi resimţit ca atare de toţi participanţii la cenaclu.

În şedinţa din 8 aprilie 2009, au citit Horia V. Pătraşcu - proză şi Ovidiu Ştefan - poezie.

*****

Horia V. Pătraşcu - proză
Şi-a trimis pe adresa MLR un "Curriculum vitae - format european", foarte detaliat şi stufos / Născut în 3 aprilie 1976 / Şcoala Normală "Spiru C. Haret", Buzău / Licenţiat al Facultăţii de Filosofie, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi, cu o teză despre Metafizica luminii. Plotin şi Dionisie / Doctorand la aceeaşi universitate cu teza Sentimentul metafizic al tristeţii / Profesor de ştiinţe socio-umane la Colegiul Naţional "George Coşbuc", Bucureşti / PR la Biroul de presă al Ministerului Finanţelor, apoi consilier de presă al secretarului de stat, de la acelaşi minister - 2000 / Stagii de perfecţionare în SUA, 2000, 2002 / A publicat romanul Sine retractatione, 2000, Despre urât şi alţi demoni. Reflecţii şi exclamaţii, 2005, Sociologie (manual de liceu, în colaborare), 2007 / h_patrascu@yahoo.com; www.horiapatrascu.wordpress.com

Opinii ale participanţilor:
"Două pagini ar fi fost arhisuficiente"
La sfârşitul lecturii, copilul de 5 ani din sală a căscat zgomotos, cu dezinvoltura specifică inocenţei. "Iată un prim comentariu" - a remarcat cu umor Tudorel Urian. "Am şi eu un comentariu similar, dar în alt registru semiotic. Întreaga proză Francisc citind băncilor ar putea fi povestită într-o singură propoziţie: "Un profesor care nu predă nimic într-o Academie a tăcerii". Iniţial am crezut că Francisc din titlu e o referire la înţeleptul creştin din Assisi, iar băncile sunt binecunoscutele instituţii financiare. Un sfânt predicând într-o bancă mi s-a părut ceva promiţător, dar pe parcurs am realizat că e vorba de băncile goale ale unei facultăţi, iar Francisc e un profesor oarecare de filosofie modernă, părăsit de auditoriu. Pe măsură ce citeam, finalul devenea previzibil şi toată tensiunea de aşteptare creată, la proporţiile unui dezastru planetar, cu trimiteri mitologice pe măsură, Tantal, Sisif, Aladin etc, nu-şi află rezolvarea în finalul care vine ca o poantă: toţi profesorii acelei universităţi predau în săli goale. Pe mine abia de aici m-ar fi interesat să înceapă proza: ce spun profesorii unor săli goale, de-a lungul anilor, acest delir textual care s-ar fi putut imagina, pentru a le da sentimentul că destinul lor e plin de sens, dincolo de "idealitatea goală" a unei existenţe vide. Dar parcă Becket şi Ionescu au cam trecut şi ei pe aici şi e greu să mai adaugi ceva după ei". "Prozatorul are certe înclinaţii analitice de eseist" (Un cititor de literatură). "Lipseşte nervul din proza citită. Mie nu-mi spune nimic. E ca un radio care cântă şi tu speli ceva la bucătărie. Textul mi se pare fad. Poate are coduri de exprimare care mie îmi scapă, dar părerea mea e că autorul nu are ce să spună" (Ioan Turensky). "Reducerea textului de la 6 file la doar 2 mi s-ar părea o chestiune de foarte mare bun simţ. Proza e un document al acestei generaţii care predică nimic, nimănui, pentru nimeni şi nimic. Trimiterile la mitologie sunt destul de îndepărtate de text. Doar două pagini ar fi fost arhisuficiente. Am văzut şi unele scântei dincolo de descriptivismul exagerat, dacă vor fi mai frecvente şi puternice, ar putea duce la o proză mai serioasă" (George Enache). "Miza prozei citite e absurdul existenţei, golirea de sens a tuturor lucrurilor pe care le facem. Dar, într-adevăr, sunt prea multe cuvinte" (Lorena Păvălan). "Dacă tot am citit-o, să spun şi eu câteva cuvinte: sincer, mie mi-a plăcut, deşi curentul de opinie din sală e contra textului. E o gradare a detaliilor care te câştigă şi te ţine într-o stare de încordare, ca presimţirea unui dezastru. Prin unele repetiţii, mi s-a părut că aduce un plus de tensiune în text" (Luminiţa Duţu). "Foloseşte toate mijloacele pentru a crea sentimentul dezastrului, dar finalul e ceva obişnuit"(Lorena Păvălan). "Eu am fost profesoară şi ştiu ce înseamnă să nu ai auditoriu la ore. M-am transpus în pielea personajului şi mie mi-a transmis drama lui" (Luminiţa Duţu). "E foarte bine prinsă tensiunea crescândă pe care o trăieşte personajul, dar e supradimensionată, în raport cu miza epică. Însă asta i se întâmplă lui" (Lorena Păvălaru). "Da, dar texul nu e scris pentru sertarul autorului. Pe mine nu mă curentează" (George Enache").

*****

Opinia moderatorului:
Tudorel Urian
: "Autorul are şanse să scrie o proză bună"
"Mi-a plăcut mult cum a început proza. Părea că e ceva care să te ţină în priză. În spatele cuvintelor, e o mână de prozator care ştie să ţină detaliile în stăpânire. Apoi totul s-a subţiat foarte tare, mergând liniar spre un deznodământ previzibil. Cred că această proză nu e reprezentativă pentru valoarea autorului. Prozatorul are talent, dar textul cu care a venit aici nu e dintre cele mai reuşite citite în cenaclu. Sunt însă multe semne care pot sugera că autorul are şase să scrie o proză bună".

*****

Ovidiu Ştefan - poezie
S-a născut la 26 ianuarie 1958, în Bucureşti / Absolvent al Facultăţii de Drept, promoţia 1987, a Universităţii Bucureşti / A lucrat în cercetare, la Institutul de Studii şi Cercetări Juridice Bucureşti, apoi s-a specializat în domeniul asistenţei şi consultanţei din sectorul comercial / Actualmente este consilier juridic şi traducător autorizat pentru limbile engleză şi franceză / Autor al volumelor: Paralele Suprapuse, proză scurtă, Ed. Holding Reporter, Bucureşti, 1995; Desert de stele, versuri, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1997; A doua lume, proză scurtă, Ed. Eminescu, Bucureşti, 2000; Vina de a fi, versuri, Ed. Eminescu, Bucureşti, 2008 / În cenaclu, a citit un grupaj de poeme din volumul Ultima noapte din Kalevala, în curs de apariţie, la Ed. Nouă, Bucureşti / În timp ce a citit, soţia l-a filmat, apoi i-a cedat aparatul fiului de 5 ani, care a filmat şi el cu dezinvoltură sala.

*****

Opinii ale participanţilor:
"Un surâs pentru ziua de mâine"
Comentariul primului vorbitor a fost mai mult un şir de exclamaţii entuziaste, cu lecturi reluate ale unor fragmente din poemele citite: "Câtă masculinitate şi pătrundere în viaţă! Cântecul vieţii - cântecul morţii. "Ne naştem cu moartea în oase", ce frumos! Parcă ne trezim dintr-un somn, parcă simţim că ne curge în vene ceva. E fantastic! E altceva decât proza dinainte. E cu schepsis câteodată. "Potirul lui Graal"...Toate sunt foarte bune, culoarul e perfect... "Goana după timp"... (Ioan Turensky). "Recitalul de poezie e concentrat, e plivit bine. Temele sunt din repertoriul zădărniciei, al vieţii fără sens. Timpul de azi ne împinge la asemenea teme. Mi-a plăcut, dar o idee de speranţă ar avea totuşi loc. E prea multă zădărnicie. Ne sufocăm, sătui de noi, de viaţa noastră" (George Enache). "Sunt prieten cu autorul. N-am ştiu că e atât de optimist. E omul care luptă şi îşi creează un plan. Avem oportunitatea de-a folosi darul acestei vieţi, deşi "toţi avem cancerul în oase". Această poezie îmi aminteşte de Biblie şi de setea omului după un suflu nou, care să dea sens uscăciunii sufleteşti din lume. "Durerea de a şti ce e suta de lei", da, aminteşte de Păunescu, dar Isus a fost vândut pe 30 de arginţi. Ce valoare are suta de lei în această lume coruptă? Sincer să fiu, nu ştiu cum e ziua şi noaptea "în Kalevala", dar mesajul versurilor auzite e complex, nu îmi retrag aprecierile de optimism, e ca în Biblie, o dominantă a împlinirii voii lui Dumnezeu, care îl binecuvântează pe consumatorul de poezie cu un surâs pentru ziua de mâine" (Iosif Popescu). "Dar de ce pare autorul copleşit de tristeţe, în fiecare poezie?" (O voce). "Are şi umor, mai ales în poemul final, "Jos Poseidon", care pare din altă carte" (Lorena Păvălache). "Poetul are antene care pătrund acolo unde nu toată lumea are acces, ci doar scriitorul în clipele de inspiraţie" (George Enache). Soţia poetului nu poate sta pe margine, simte nevoia să se implice. În timpul lecturii, chiar i-a dat câteva indicaţii preţioase de regie poetului: "Mai clar, mai clar!". Acum se ridică şi vorbeşte: "Volumul surprinde mai multe stări ale poetului. Noi am ales poemele cele mai grele, dar volumul e echilibrat". Nici fiul de 5 ani nu poate rămâne neutru, în această familie care trăieşte prin poezie. Sare în mijlocul încăperii şi recită un lung poem cu cuvinte dificile, care depăşesc capacitatea de înţelegere a vârstei. "Cine a scris poezia?" - întreabă cineva. "Ovidiu" - răspunde copilul. Ovidiu, adică tatăl său, în traducere liberă. Intervenţia neaşteptată a copilului a stârnit la noi comentarii: "În timp ce se vorbea despre proză, am analizat poeziile. E o banalizare a morţii şi poate a dragostei. Poetul trece cu uşurinţă de la moarte la iubită, apoi deodată cancerul şi "Procesul" lui Kafka. Eu aş fi preferat "Castelul". Toate poemele se termină pesimist, dar nu trebuie să fie numai speranţă, ca la o şedinţă de partid. Ultima poezie mi-a atras atenţia cel mai mult, mi s-a părut destul de combativă, sunt lucruri interesante" (O voce care ţine să rămână anonimă). "În ultimul poem, "Jos Poseidon!", e o modalitate neaşteptată de a face poezie politică: să-l dăm jos pe dictator cu citate mitologice!" (Lorena Păvălache). "Dacă n-ar fi referinţe mitologice, aş fi zis că e ceva care se întâmplă în justiţia română" (Iosif Popescu). "Dar astea sunt deja discuţii de specialitate între jurişti" (Tudorel Urian).

*****

Opinia moderatorului:
Tudorel Urian: "Citatul livresc în viaţa poeziei"
"Ce a citit Ovidiu Ştefan îmi aminteşte de poezia altui jurist, e vorba de prietenul Valeriu Stoica, cel care practică acelaşi tip de poem: apetenţă pentru livresc, citate culturale care se mulează pe pesimismul funciar al omului. Îl felicit pe autor pentru felul cum ştie să includă citatul livresc în viaţa poeziei. Există şi anumite locuri comune, uzate, versurile cu trimitere la Păunescu sună prost, pe lângă celelalte citite. Poezia sa nu e atât de tristă, cum s-a spus, totul îndeamnă să ne trăim viaţa de fiecare zi cu echilibru. Mi se pare o poezie extrem de echilibrată. Doar ultimul poem, mai sorescian, parcă nu-şi află rostul în montaj".

*****

Texte citite în cenaclu:
Horia V. Pătraşcu
: Francisc predicând băncilor
(fragment)
Un profesor care nu predă nimic într-o Academie a tăcerii - îşi spuse şi atunci în mintea lui începu să se înfiripe o bănuială. Dacă nu era singurul? Dacă absenteismul era un flagel care atinsese deja întreaga universitate şi poate chiar toate universităţile şi şcolile din oraş, poate chiar din ţară. Dacă toţi ceilalţi nu spuneau nimic din aceleaşi temeri care îl rodeau şi pe el, gândul că îşi vor distruge cariera, că se vor face de râs sau că vor fi daţi afară şi vor rămâne pe drumuri?

Ca şi cum cineva ar fi vrut să-i distrugă această vagă bănuială de la bun început, dintr-o sală alăturată se auzi un glas de profesor care preda studenţilor săi. Încercă să distingă cuvintele dar nu reuşi decât să prindă inflexiunile persuasiunii academice. Îşi imagină studenţii cum ascultau atenţi la cuvintele magistrului, notându-şi cuvintele şi ideile mai însemnate, folosind abrevieri pentru a ţine ritmul cu mersul prelegerii, zâmbind la câte o asociaţie de idei mai neobişnuită sau la vreo glumă aruncată în treacăt ex cathedra.

Ieşi pe hol şi îl izbi liniştea mormântală. Nu se zărea ţipenie de om cât vedeai cu ochii. Coloanele susţineau plafonul într-o indiferenţă abisală. Portretele şi sloganurile educaţionale care pavoazau pereţii îngreunau şi mai mult atmosfera. Avizierele erau pline de anunţuri şi de orare inutile. Din mozaicul de ciment răzbătea o răceală funestă. Francisc continuă să meargă de-a lungul coridoarelor absent, privind ici-colo fără să caute să mai înţeleagă sensul celor văzute, trecând cu privirea peste cuvinte ca peste hieroglifele unei piramide. Trecu pe lângă un amfiteatru de unde se auzi vocea unui profesor care îşi ţinea cursul. Mânat de un impuls spontan se apropie şi trase cu urechea la cele ce se auzeau de dincolo. Vocea expunea o teoremă matematică pe care mâna se pare că o şi traducea într-un şir de formule scrise pe tablă.

Când închise fără zgomot uşa se clătina pe picioare. Aşadar nu era singurul, acelaşi truc al vorbirii de unul singur îl mai găsise un profesor de matematici trecut de cincizeci de ani. Nu mai putea gândi nimic, nu mai putea formula nici o idee coerentă. Pur şi simplu înregistra cele ce i se întâmplau fără să se mai gândească la concluzii şi semnificaţii.
Repetă aceeaşi stratagemă de câte ori auzea câte o voce şi de fiecare dată avea parte de aceeaşi surpriză dacă surpriză se mai poate chema neaşteptatul care se repetă, insolitul care revine. Se părea că Universitatea rămăsese populată doar de profesori care îşi susţineau cursurile în faţa unor amfiteatre goale.

Coborî scările, răspunse salutului portarului, apoi ieşi din clădire. După ce ajunse la cincizeci de metri privi în urmă impozanta arhitectură a academiei, cu ferestre înalte, arcuri ogivale şi sculpturi, ieşi pe stradă şi se pierdu printre ceilalţi.

*****

Ovidiu Ştefan: Ultima noapte din Kalevala
Gânduri I

Triste begonii mor pe câmp, la iarmaroc
E o vară amplă ca o mare adâncă
Mă trec junghiuri ascuţite prin coaste
Ca păsările săgetând cerul
Un leviathan ne priveşte miturile
Şi vrea să le înghită scârbavnic
Triste?ea stă călare pe viaţa noastră
Ca un capac la o oală de ciorbă.
Un văcsuitor de ghete
Văcsuieşte ghete de zeu
Un poet îşi înghite cuvintele
Bătute la maşina de scris
Noaptea se prăvale ca o cascadă
Peste lumea transformată-n muzeu
Daţi-mi un fum de ţigară
Să mă agăţ de el
E singurul meu punct de sprijin
Altfel o să mă prăvălesc în cosmos
Si-o să mă agăţ de-o stea
Stea de vis curat
Iubirea mea.


Jos Poseidon!

Să strângem semnături
Ca să-l dăm jos pe Poseidon
Ne trebuiesc jumătate plus unu
din peşti,
A permis năvoadele şi undiţele
Petrol în pete imense,
Bălării pe malurile lacurilor.
Eu nu-l mai suport pe Poseidon
(Vedeţi ce subiectivi suntem?)
de când m-am îndrăgostit
de o sirenă
Şi-am peţit-o fără rezultat
La individul ăsta fără pic de sentiment
Căruia nu-i pasă decât de
Peştii şi scoicile lui de trei lei.
Haideţi, semnaţi-I vă rog!
Lista e deschisă,
E un individ mizerabil
E un împărat amoral
Să salvăm peştii de la dictatură,
Să eliberăm sirenele,
Şi să le luăm de neveste.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer