Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Învierea de saltea deşirată în mers


Manu Anghelescu, Maria Balabas

27.04.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dezgroparea mielului nu are legătură cu regenerarea.
Urcatul pe verticală nu înseamnă Înălţare.
Învierea nu înseamnă continuitate.
Acidul stomacal nu digeră Lumina.


Într-una dintre dăţi, la capătul cheilor, un sat şi o biserică. Bărbaţi de-o parte, femei de alta. Îngheţare. Intrare. Clătinare... de capete de-a dreapta şi de-a stânga şi de-a-naltul, de-a năvalnicul. Mersesem drumul. Vroiam lumină. Aşteptare. Tutelare. Nemişcare. Nimeni, deşi oameni. Aşa c-am plecat, pe câmp, sub lună, sub libertate.

Ruinele ascund cascade solare.
Copacii expiră vieţi anterioare.
Pinus nigra inspiră gânduri negre
Şi scoate flăcări colorate.


Într-altă dată, iară drum. Şi cum creşteau poeziile din noi, cum mişcau paşii piatra, cum metrii deveneau misticism şi fantasmele frunze, ajungem. Înviere la biserica cetăţii. "Hristos a-nviat!" BUUUM o petardă lângă urechi. "Hristos a-nviat!" pac pac PAAAC ppppppppaaaacc cc p ac apsd soadusf adpfuizafa fad artificii din toate părţile. Pocnete şi surle şi trâmbiţe şi fum şi pucioasă şi învălmăşeală, credeam că se schimbă anul - ca în cărţile de societate, nu lumea - aşa cum învăţasem din cărţile de religie... drumul de-ntoarcere ne-a fost regăsire, cufundare, întuneric, respiraţie. conTemplu-aţie.

Treptele betonate te lipesc de legi nemestecate.
Crucile semnalizează Dreapta.
Slujba din stâncile tăioase stinge fitiluri reaprinse.
Salteaua te îndeamnă la incantaţie.


În ultima dată, exista o străfulgerare de sens. O urcare sus pe o colină, pe un deal legănat, scări şi şopârle ne-treze şi flori explodând alb sau întuneric. Până în ultima clipă am crezut mersului. Exista, acolo unde eram, o biserică suspendată, destul de mică pentru a avea linişte, destul de sus pentru ca paşi mulţi să n-o ajungă, destul de pierdută pentru a se lăsa găsită.

Spiritele devin boluri de camuflaj,
Colegii sfârtecă sufletul mielului sacrificat,
Fraţii fug cu casa şi
Bulboanele gelatinesc.


În schimbul comodităţii noastre primim o-nviere de poleială, cu Domnişoare Cristine de târg mic, cu aparatele click-uind amintiri "noi când Hristos a-nviat!", cu preoţi cântând la false microfoane aşezate într-o piaţă într-un parc unde cânta Enigma-n difuzoare, încordare în noi şi supunere bovină lângă noi şi a fost şi n-a fost şi aş fi vrut să fie.

Nu mare lucru se învărte pe la miezul nopţii
Dar ei se imortalizează la final de Înviere.
Hare Krishna sau Hristos a înviat,
Adevărat.
Nu mai contează.
Pauză.
Masă.


Deasupra lumii dansam.
De jos venea sunetul.
De sus explozia.
Din noi dăruirea.
A-Prinderea.


Tralalala, lalala, şi tot aşa...

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer