27.04.2009
Dezgroparea mielului nu are legătură cu regenerarea.
Urcatul pe verticală nu înseamnă Înălţare.
Învierea nu înseamnă continuitate.
Acidul stomacal nu digeră Lumina.


Într-una dintre dăţi, la capătul cheilor, un sat şi o biserică. Bărbaţi de-o parte, femei de alta. Îngheţare. Intrare. Clătinare... de capete de-a dreapta şi de-a stânga şi de-a-naltul, de-a năvalnicul. Mersesem drumul. Vroiam lumină. Aşteptare. Tutelare. Nemişcare. Nimeni, deşi oameni. Aşa c-am plecat, pe câmp, sub lună, sub libertate.

Ruinele ascund cascade solare.
Copacii expiră vieţi anterioare.
Pinus nigra inspiră gânduri negre
Şi scoate flăcări colorate.


Într-altă dată, iară drum. Şi cum creşteau poeziile din noi, cum mişcau paşii piatra, cum metrii deveneau misticism şi fantasmele frunze, ajungem. Înviere la biserica cetăţii. "Hristos a-nviat!" BUUUM o petardă lângă urechi. "Hristos a-nviat!" pac pac PAAAC ppppppppaaaacc cc p ac apsd soadusf adpfuizafa fad artificii din toate părţile. Pocnete şi surle şi trâmbiţe şi fum şi pucioasă şi învălmăşeală, credeam că se schimbă anul - ca în cărţile de societate, nu lumea - aşa cum învăţasem din cărţile de religie... drumul de-ntoarcere ne-a fost regăsire, cufundare, întuneric, respiraţie. conTemplu-aţie.

Treptele betonate te lipesc de legi nemestecate.
Crucile semnalizează Dreapta.
Slujba din stâncile tăioase stinge fitiluri reaprinse.
Salteaua te îndeamnă la incantaţie.


În ultima dată, exista o străfulgerare de sens. O urcare sus pe o colină, pe un deal legănat, scări şi şopârle ne-treze şi flori explodând alb sau întuneric. Până în ultima clipă am crezut mersului. Exista, acolo unde eram, o biserică suspendată, destul de mică pentru a avea linişte, destul de sus pentru ca paşi mulţi să n-o ajungă, destul de pierdută pentru a se lăsa găsită.

Spiritele devin boluri de camuflaj,
Colegii sfârtecă sufletul mielului sacrificat,
Fraţii fug cu casa şi
Bulboanele gelatinesc.


În schimbul comodităţii noastre primim o-nviere de poleială, cu Domnişoare Cristine de târg mic, cu aparatele click-uind amintiri "noi când Hristos a-nviat!", cu preoţi cântând la false microfoane aşezate într-o piaţă într-un parc unde cânta Enigma-n difuzoare, încordare în noi şi supunere bovină lângă noi şi a fost şi n-a fost şi aş fi vrut să fie.

Nu mare lucru se învărte pe la miezul nopţii
Dar ei se imortalizează la final de Înviere.
Hare Krishna sau Hristos a înviat,
Adevărat.
Nu mai contează.
Pauză.
Masă.


Deasupra lumii dansam.
De jos venea sunetul.
De sus explozia.
Din noi dăruirea.
A-Prinderea.


Tralalala, lalala, şi tot aşa...

0 comentarii

Publicitate

Sus