Interviu cu o pisică, Broodthaers & Magritte

Astăzi vorbim în sfîrşit despre performance-ul sonor Interviu cu o pisică, din 1972, al artistului belgian Marcel Broodthaers (1924-1976, asociat grupului suprarealist-revoluţionar din 1945 din Bruxelles). Poet şi atît la început, Broodthaers performează pentru prima oară ca artist în 1964, la 40 de ani. Ca act de revoltă, el incastrează în gips cele 50 de copii nevîndute ale volumului său de poeme Pense-Bête şi dă naştere primului său obiect de artă - un obiect care se depărtează de orice idee de carte de poeme. E un volum pe care nu îl mai poţi citi, deci îşi pierde funcţia sa primară, îl poţi doar admira, privi, în sala de muzeu, drept, înţepenit, mort - asemeni unei statui.

Broodthaers face acest act într-un moment cînd arta conceptuală era din ce în ce mai puternică, un an mai tîrziu, în '65, Joseph Kosuth apărea cu faimoasa lucrare One and three chairs - o instalaţie ce prezenta trei ipostaze ale unui scaun: unul real, fotografia unui scaun şi definiţia de dicţionar mărită şi lipită pe perete a cuvîntului "scaun" - această lucrare era o reprezentare a modului în care poţi prezenta un concept publicului şi deschidea discursul amplu despre arta conceptuală.

Continuînd ca artist, Broodthaers va lucra cu obiecte găsite şi va realiza colaje conţinînd text scris. În 1968 - el instalează în casa sa din Bruxelles un Musée d'Art Moderne, Départment des Aigles (Muzeul de Artă Modernă, Departamentul Vulturilor). Acestuia îi vor urma alte 11 evenimente din cadrul "muzeului" său, cîteva dintre ele ţinute la Düsseldorf. Una dintre aceste manifestări este şi Entretien avec un chat, înregistrată chiar în oraşul german. Discuţia cu pisica pe care el o iniţiază ia drept subiect arta conceptuală. Cei doi discută despre tablouri, tablouri invizibile, par doi experţi aflaţi într-un muzeu în faţa operelor de artă.

Dacă nu aţi ascultat deja, la recomandarea mea de final de acum două săptămîni, faceţi-o acum, concentrîndu-vă atenţia asupra primului minut şi jumătate din "discuţia" celor doi.
http://ubu.artmob.ca/sound/broodthaers_marcel/Broodthaers-Marcel_Interview-With-A-Cat.mp3

Cum vi se pare? Dialogul lor pare cît se poate de serios şi artificial în acelaşi timp, de o preţiozitate excesivă. Răspunsurile pisicii vin prompt, într-un mieunat cît se poate de răspicat şi expresiv. Dar să ne gîndim puţin: limba pisicii este una ininteligibilă, şi ea pare simbolul teoreticianului, criticului de artă încifrat, inaccesibil. Pe de altă parte, să-i vorbeşti unui animal despre lucrări de artă, deci unei fiinţe care nu poate înţelege nimic din asta, te trimite la un raţionament simplu: arta este foarte departe de oamenii simpli, de publicul larg. Ea este deschisă doar către specialişti, închisă într-o instituţie, strict pour les connaisseurs. Limbajul preţios al lui Broodthaers, cuvintele bine alese fac critica unor teoreticieni ai artei care vorbesc între ei şi pentru ei, unui public restrâns.

Înregistrarea lui Broodthaers atinge absurdul, pare manipulată, aşa cum au analizat-o criticii, căci artistul aşteaptă politicos răspunsul pisicii, răspuns care la un moment dat intervine mecanic.

Acum ascultaţi cum lucrurile o iau, calm, razna, în conversaţia celor doi, ascultaţi ultimul minut şi ceva din înregistrare.
http://ubu.artmob.ca/sound/broodthaers_marcel/Broodthaers-Marcel_Interview-With-A-Cat.mp3

Artistul belgian nu face altceva decît să repete mecanic aceeaşi replică la infinit, dar îi schimbă intonaţia mereu şi o transformă ba într-una negativă, ba într-una afirmativă. E o frază cult: Ceci n'est pas une pipe - This is not a pipe - Aceasta nu este o pipă. Jucîndu-se cu marca negaţiei, aceasta dispare brusc atunci cînd artistul spune: Ceci est une pipe - Aceasta este o pipă. Fraza discutată atât de mult este însăşi o definiţie a operei de artă, a reprezentării: e faimosul tablou al lui René Magritte (din 1926) ce face parte dintr-o serie mai mare de pînze, numită La trahison des images, astăzi aflată la Muzeul de Artă din Los Angeles. Pînza lui Magritte înfăţişează o pipă iar sub aceasta apare scris - aceasta nu este o pipă. Paradoxul lui Magritte este discutat de Broodthaers în '72, pus sub semnul întrebării, al autorităţii sensului ei pe alocuri. Interesant este faptul că un an mai tîrziu, în 1973, apare eseul lui Michel Foucault în jurul aceleiaşi pânze a lui Magritte (apărut în Michel Foucault, Ce este un autor? Studii şi conferinţe, traducere de Bogdan Ghiu, Editura IDEA, 2004).

Despre Ceci n'est pas une pipe şi despre Magritte continuăm să vorbim şi săptămîna viitoare. E un moment perfect să-l discutăm pe René Magritte: la Muzeul de Artă al României este deschisă pînă pe 19 iulie 2009 expoziţia-eveniment Fidelitatea imaginilor, Magritte şi fotografia, 59 de fotografii realizate de către artist între 1925 si 1955. Aveţi la dispoziţie aproape o vară întreagă pentru suprarealistul - belgian ca şi Broodthaers - René Magritte.

Vă propun în final să ascultaţi un cântec for René Magritte - al compozitorului britanic John Tavener, pe versuri de Edward Lucie-Smith, din 1968, anul următor morţii lui Magritte.

http://ubu.artmob.ca/sound/aspen/mp3/tavener1.mp3

Here come the lyrics. În original:
P.S.: Revenind la Entretien... am mai găsit ceva. O altă punere în scenă a performance-ului lui Broodthaers:
Interview with a cat and two dogs.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.