Cel mai bun mod de a nu te gîndi la nimic este să scrii

Duminică, 12 octombrie 2003

Cu vreo două săptămîni în urmă am fost invitat la o emisiune de pe TVR 2. "Despre ce scrii?", m-au întrebat. "Despre oameni", zic. "Despre ce oameni? " "Ei, despre unuNULL, despre altu'. Despre oamenii cu care mă întîlnesc. " Şi zdrang o întrebare la care nu m-am gîndit niciodată: "Şi chestia asta nu încalcă regulile eticii? " Adică, cu ce drept, Lăzărescule, ai tupeu' să te legi de vieţile oamenilor şi să le expui public? Am simţit brusc îndemnul unui drăcuşor să mă leg de un omuştean din spatele camerelor de filmat, care lăcuia liniştit o scîndură, total furat de munca sa: "Vreţi să ziceţi că dacă spun acum de domnul care lăcuieşte în culise, nu e etic?! " M-am abţinut însă. Într-adevăr, nu era etic. Omul ar fi dat strîmb cu pensonul dacă s-ar fi văzut la televizor prin ochii mei, s-ar fi simţit cumva ca luat de pe budă, ca şi cum s-ar fi aflat într-un veceu public şi s-ar fi deschis brusc uşa. Nu era etic să spun atunci, la televizor, dar uite că nu văd nici o problemă să scriu despre asta acum. Atunci, live, ar fi fost un om nevinovat, de a cărui viaţă n-aveam dreptul să mă leg. Acum e un simplu personaj fictiv, rămas agăţat undeva în memoria mea. Acum n-are de ce să se supere. Nu ştiu nimic altceva despre el, n-am prins decît o fază banală din existenţa lui. Poate fi un geniu sau un idiot care-şi vede de viaţa intimă. Acum pot să-mi închipui ce vreau - că e căsătorit femeie îmbrăcată în rochie albastră, că are doi copii cu care se plimbă prin Centru, să vadă artificiile de la Sfînta Parascheva etc. etc. -, dar nu încalc regulile eticii. De fapt, nu fac nimic altceva decît să spun ceea ce văd eu, adică să povestesc mereu despre mine.

Le-am răspuns că nu-mi aleg personajele, ci ele mă aleg pe mine. Sau, mă rog, există totdeauna ceva (sau cineva) care-mi dă ghes: "Scrie bă, despre asta!". Dacă un om comite "o fază", nu e vina mea că o povestesc, e vina lui că a făcut-o. Sau, mai bine zis, e faza mea, pentru că eu mi-o însuşesc povestind-o. Dacă Ralu îmi spune despre un cerşetor care împrumută cărţi de rugăciuni de la librăria Junimea (pe care le returnează conştiincios) şi eu scriu despre el, a cui e povestirea? A cerşetorului? A librăresei care împrumută cărţile? A Ralucăi? A celor care citesc? Este frumos (a se citi etic) aşa?! Habar n-am şi sincer nici nu prea îmi bat capul să aflu.

Le-am mai spus de văcarul de la noi din sat, care a venit astă-vară să-mi povestească viaţa lui, ca să-l trec şi pe el într-o carte. De ce-a vrut-o, iar nu ştiu. Cert e că am povestit despre el la televizor. A văzut emisiunea şi a doua zi a venit la mama bucuros, zicînd: "Eu eram ăla. Le-am spus şi copiilor. Eu eram ăla! ".

E frumos aşa?!

Miercuri, 15 octombrie 2003

Încep. nu ştiu, caut o idee, ceva un dicteu nu ştiu de ce îmi vine în cap nu-ş ce poveste despre munţii pădurea neagră, o întreagă Bbilonie, vreua sa fac exercviţiul aăsta de a screie fără să mă uit pe excran, un mic terst fără să iau degetele de pe tastatură. Şi nu găsesc continuarea, nu ştiu de ce trerbuie să scriu grabit ideea este să rămîn cu degetele pe tastatură cît ma mult timp posibil, n+am voie să mă gîndesc numai să spun ceva, săî nu privesc ecranul, am auzit că aşa îţi vin în minte toate povesştile de pe lume, că aşa îţi găsesţi ritmul firesc , deşi nu pot crede în bazaconia asta, ce naiba să scrii cît mai multe vorbeîn şir nu poţi scrie un rînd fără să fie gîndit dar e uşro, o tîmpenie, încerc să nu mă uit pe ecran bine să încerc să spun ceva despre copilărie, să+mi aleg o temă, da copilria, nuo fază cît de cît o fază pe care să n+o fi pomeit niciodată pînă aCUM, am incălcat reegula , m/a uitat pe ecran deha am Again, reglat motorul si îcerc sin nou, tentaţia e prea mare să arunc ochii pe monitor să văd ce rămîne în urmă, ce poate să rămînă în urmă decît o mare tîmpenie şi deodată ţi se goleşte creierul, veyi că cel mai mul bun mod de a nu te gîndi la nimic este să scrii, o ABUREALĂ CHESTIA CU DICTEUL NU IESE NICI U O BRÎNZĂ. NICI O PEOVESTE NICI O AFAZĂ. UN FEILM CEVA TOT AR FI DE POVESTIT SAU POT SPUE DESPRE aL DI mEOLA SI DE MUZICA PE CARE O ASCULT ACUM observ cu coada ochiului că am apăsat pe caps loc nimic , niic , trag de timp în aşteptarea ideii nu ţştiu dcum de intru în panică la chestia ca atunci cînd învăţ să cînt la chitară învăt partitura pot să-mi cînt impecabil dar în momentul în car am public nu mai pot , asta o fi însemnînd scrisul, cînd ai azeyat două trei cuvinte pe pagină deja eistă riscul să ai un public să fie cine va care să te privească să te judece săccritice de fapt, obesrv că mă grăbesc din cauza ritmului muziicii, ar fi mult mai simplu să apăs pe o tastă o dată la o secundă şi să trag de timp aş putea găsi acum un răspuns la care m+am gîndit deja anterior pentru padre care nu vrea să înţeleagă că jurnalul ăsta este un experiment. el predinte că şi+ar fi pierdut din porspeţime, că scriam altfel cînd nu aveam public, eu yic că asta era inevitabil, că tocami de aceea fasc experimente, nu doar ca să mă vadă cei ccititorii, ci ca să văd şi eu de ce sînt în stare, să văd pînă unde pot întinde coarda etc. etc. dar tot mă grăbesc tot nu pot trage de timp. Aşa: răspuns petru padre, scriu ce vrea ueu şi mă citeşte cine vrea, dacă am chef fac filosofia lui peşte, dacă am chef povestesc de autrolaCI, CÎND MĂ APUC DE LITERATURĂ " CA LA CARTE," aTUNNCI ŢIN CONT ŞI DE TEROIA LITERATURII DAR AICI ÎN JURNAL SÎNT DOAR EU CU MINE ÎNSUMI ŞI N MI+E RUŞINE de ast a visezy la clipa cînd n+o să mai intre nimeni aici şi atunci o chiar o să le chiar mă bate gîndul să le trag o ţeapă celor care mă citesc să+i enervez , să-i provoc să u mp ma icitească, şi s vedem urmarea ar fi o chestie. Cred că aş fi acuryat de vedetism, asta merge ceva mai încolo dar de ce nu ;i acum mare brînză să+i trimiţi petoţi la furat să le spui ă n-au o treabă, că nu îneţelg nimic, nu din filosofia ta sau din felul tău de a fi ci din felul lor de a gîndi lumea, că fiecare n+are habar de ce anume face un lucru şi nu altul, de ce intră pe un site de ce citeşte o carte, de ce vrea să-şi ia cîine sau porcuşori de guineea, habar n+are nimeni de ce merge mai departe închei aci că să nu pier meciul.