Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Paşi prin Roma


Eugen Andronic

02.06.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dacă veşnicia s-a născut la sat, atunci măreţia s-a născut la Roma. S-a născut acolo şi în lipsa condiţionalului. S-a născut acolo... şi asta o resimţi şi azi, în oricare din zilele noastre. Ca turist în Roma, sentimentul că eşti strivit de istorie e ubicuu, minunat şi diminuat puţin doar de vocile grupurilor de turişti care se strigă de la 50 de metri unul pe altul în Forumul Roman, de falşii gladiatori făcînd poze cu o punk-istă şi bătîndu-se cu săbii de recuzită, de afro-emigranţii care îţi bagă diverse mărfuri sub nas cu doar 5 euro, dar mai ales de tălpile umflate seara de atîta umblat în căutarea diverselor puncte de atracţie conform ghidurilor turistice editate în multe, multe limbi.

Poţi vedea Roma antică sau poţi vedea o Romă modernă ori pe-amîndouă la pachet, e cam ce primeşti în general dacă eşti pe cont propriu acolo, pentru mai mult de 5 zile. Puntea de legătură dintre ele e ceea care dă Romei un farmec aparte. Poţi vedea istoria umanităţii de la romanii devastînd şi cucerind totul în jur - aşa cum sunt dăltuiţi pe Columna lui Traian (şi dacă ne încălzeşte cu ceva, Dacia le-a luat ceva mai mult decît preconizau, ca s-o supună), prin superbele mozaicuri şi fresce medievale (cum sînt cele de la San Paolo Fuori le Mura - un musai de văzut cînd treceţi prin oraş), la minunate biserici renascentiste (o desăvîrşită Capela Sixtina pentru care merită să te aşezi la coada kilometrică de la intrare - ajungi destul de repede înăuntru... nimeni nu mi-a spus, era s-o ratez) şi pieţe cu adevărat superbe care-ţi taie răsuflarea şi la prima vizită şi la a doua şi încă la următoarele: Piazza di Spania sau Piazza Navona, trecînd prin barocul tulburător al Fontana di Trevi, la secolele VII-IX dominate de o Romă - vîrf de lance în obţinerea unificării Italiei (grandiosul Monument al lui Victor Emanuel al II-lea e acolo să ne amintească de această perioadă) şi ajungînd, în cele din urmă, la o Romă pe drum de modernizare, care, deşi tulburată de două războaie mondiale, mai ales de-al doilea, reuşeşte să renască mai frumoasă, mai mareaţă...

Modernizată în final, te atrage cu spiritul ei ce te îmbie spre un "la dolce far niente" şi "la dolce vita"... acesta ar fi sentimentul care te-ar putea copleşi la Roma dacă n-ai fi atît de îndîrjit să vezi cît mai multe, dacă n-ai vizita într-o singură zi 5 pieţe şi 3 biserici pentru că dorinţa de a fi peste tot e atît de puternică.

După ce ai vizitat Roma ai putea s-o redai celor curioşi în cel puţin 3 ipostaze:

o Romă vizuală - o Romă plină de culoare în funcţie de momentele zilei, dimineaţa o Romă proaspătă, răcoroasă - definită de o culoare moale, caldă, aceea a soarelui răsărit de ceva vreme, dar "nefuncţionînd" nici la jumătate de "capacitate", cu străzi pline de măturători, dar şi cu bistrouri pline de italieni bîndu-şi în picioare espresso-ul. Apoi alta la amiază - plină de turişti, gălăgioasă şi aglomerată, dar şi cu străduţe lăturalnice umbroase şi pline de farmec specific numai Romei - specific dat de arhitectura unică a caselor îngrămădite una-ntr-alta cu un iz de mijloc de secol - scăpate de bombardamentele din al doilea război mondial, o Romă cu un soare puternic, cer albastru senin, mult crem-gri deschis de la marmura atotprezentă sau cărămiziul îmbătrînit al vechilor faţade şi multă culoare în pieţele cu tablouri şi încă o Romă seara, cu jocul de lumini şi umbre la Colosseum, dîndu-ţi fiori, cu lumini discrete pe străduţe înguste, exuberantă totuşi prin marea de oameni ieşiţi la terase, culoarea definitorie de această dată fiind roşul-bordeaux (scuzaţi) al vinului servit într-un cofer micuţ.

urmează o Romă auditivă - un freamăt fonic perpetuu caracterizează această metropolă plină de maşini, motoscutere, autobuze, metrou pe dedesubt, apoi un freamăt lingvistic: Roma e vizitată anual de milioane de turişti din toate colţurile lumii - vorbind toate limbile posibile; grozava Piazza di Spania e un loc unde cred că găseşti cele mai multe naţionalităţi adunate laolaltă în Roma, şi în general în lume, dar şi restaurante-café stradale unde se adună italienii din nou la un espresso la miezul zilei vorbind tare şi gesticulînd dezinvolt spre a da mai multă forţă cuvintelor; existînd totodată şi o Romă discretă din acest punct de vedere - Roma catedralelor şi a bisericilor unde se aud doar sutanele preoţilor atingînd discret pămîntul şi oameni şoptind, un freamăt cu sonorul redus la minimum - şi totuşi un freamăt - ca al frunzelor de toamnă pe un vînt slab; dar şi o Romă complet silenţioasă în locurile vaste unde vizitatorii sînt atît de dispersaţi, că nu se aude nimic, doar vreun avion străbătînd cerul (la Băile Romane de pildă)...

şi ar mai fi o Romă divizată între locuitorii ei, emigranţi şi turişti; unde cei dintîi îşi doresc să nu mai suporte un proces pervers pare-se de colonizare - venirea emigranţilor nu i-a prea bucurat, deşi, în mod ironic, aşa le-a început lor istoria care i-a făcut cunoscuţi în toată lumea; emigranţi pe care nu-i prea suferă, dar nu se ştie nici cum s-ar descurca fără serviciile lor (apropo de asta, cam pe unde am mers am dat de români muncind în servicii: în hotel, în restaurante, foarte puţini în schimb printre turişti); emigranţi care altfel încearcă să se adapteze locului şi specificului, dar umblă de cele mai multe ori în grupuri, trăind la periferie, cu şanse mai mici să se integreze cu adevărat. Iar turiştii - vor doar să trăiască cele cîteva zile la Roma după zicala "cînd eşti la Roma, poartă-te ca romanii"...

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer