Adrian Enescu este unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi compozitori români contemporani. Creaţia sa cuprinde importante pagini muzicale simfonice, electro-acustice, de jazz, electronice sau experimentale. Piesele de muzică pop au intrat în conştiinţa publicului (Bună seara, iubito fiind votat de public drept cîntecul ultimilor optzeci de ani), ca şi albumele din anii '70-'80, Basorelief sau Funky Synthesizer (I & II).
Pas în doi, Concurs sau Adela sînt doar cîteva dintre titlurile de referinţă ale filmului românesc, la care Adrian Enescu a compus muzica. Autor al muzicii în peste cincizeci de producţii cinematografice, compozitorul este deopotrivă legat de vizual şi de sunet. Pasiunea pentru artele plastice, arhitectură şi literatură se împleteşte cu viziunea sa globală privind cultura. În 2009 se împlinesc trei decenii de la ieşirea pe piaţă a filmului Bietul Ioanide, regizat de Dan Piţa, după romanul omonim al lui George Călinescu. Muzica a fost semnată de Adrian Enescu, care a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu în exclusivitate pe această temă.
Mihai Plămadeală: Ne puteţi mărturisi cum aţi ajuns la muzica de film?
Adrian Enescu: Tatăl meu, care a lucrat la CFR Triaj, iubea tot ce înseamnă cultură. El a încercat să-mi ofere modele. M-a dus la teatru, la film, la concert, m-a pus să citesc. Îmi aduc aminte cînd am fost prima oară la concert; am fost atît de fascinat, încît am început să fluier odată cu orchestra. Un domn de lîngă mine m-a tras de-o parte şi mi-a spus: "niciodată să nu fluieri într-o catedrală!". Apoi, alăturarea, încă din anii liceului, de pictori, sculptori şi graficieni m-a făcut să "mă încarc de vizual". În facultate, fiind prieten cu cîţiva dintre studenţii-regizori, am început să compun muzica pentru filmele lor. Au avut încredere în mine şi astfel am avut marea şansă de a mă putea exprima artistic în acest tip de artă. Am compus pentru film muzică electro-acustică, experimentală, jazz, pop, muzică ambientală, muzică simfonică. Niciodată nu am mai "fluierat", am încercat să îmi perfecţionez mijloacele de expresie cît mai profesionist cu putinţă.
M.P.: Care este relaţia compozitorului cu produsul final al muncii sale? Este muzica de film deosebită de alte tipuri de muzică?
A.E.: Compozitorul inventează muzici. După ce a terminat de scris, muzica devine un bun public. Dirijorul şi interpreţii traduc cu personalitatea lor semnele muzicale. Fiecare interpretare înseamnă plusuri sau minusuri. Este vorba despre o relativitate a unor vibraţii. Masa şi Energia - o formulă care spune totul! Ora astrală s-a consumat eventual în momentul compoziţiei. Dacă se întîmplă şi cînd se împlineşte produsul final, în momentul imprimării sau în cel al concertului, atunci...
M.P.: Cum caracterizaţi filmele la care aţi lucrat şi care ar fi cele mai apropiate de sufletul compozitorului, privind retrospectiv? Ce a însemnat să compuneţi muzică de film?
A.E.: Nici unul dintre filmele la care am lucrat nu mi-a plăcut în întregime, pentru că ideile iniţiale au fost demontate în anumite faze de producţie. Eu le-aş fi făcut altfel. Există însă cel puţin trei minute din aproape fiecare film la care am lucrat, de care sînt mulţumit şi consider că acele minute înseamnă ceva pentru istoria cinematografiei româneşti. Cred că o muzică bună de film se poate asculta şi desprinsă de vizual. Cînd muzica nu are nevoie de această "cîrjă", cînd este suficient de complexă, elaborată, cînd are mister, cînd poate deveni o operă în sine, atunci vorbim de MUZICĂ.
M.P.: În afară de muzică şi film, sînteţi pasionat de literatură şi arhitectură. Acestea se întîlnesc în filmul Bietul Ioanide, de la a cărui apariţie se împlinesc 30 de ani. Ce ne puteţi spune despre acest film?
A.E.: Scenariul filmului Bietul Ioanide (realizat de Eugen Barbu) este foarte livresc. Din păcate, nu este filmul lui Ioanide, ci al lumii din jurul lui. Am spus acest fapt într-un interviu din acea perioadă, iar după două zile am constatat că vorbele mele au deranjat mult... Scenariile după cărţi reprezintă o mare provocare. Tarkovski şi Bergman, de exemplu, sînt unici pe pămînt, pentru modul în care au ştiut să transpună cărţi în scenarii. Sînt unici nu numai în film, ci şi în istoria culturii universale. Totuşi, nu vreau să fiu înţeles greşit, mi-au plăcut multe lucruri din Bietul Ioanide.
M.P.: Stau filmele noastre în picioare în faţa celor din întreaga lume? Ce credeţi că înseamnă globalizare la nivelul celei de-a şaptea arte?
A.E.: Cred în globalizarea din artă. Fiecare creator vine cu genele sale. În final, rezultanta este o operă a pămîntenilor: ei sînt mesagerii şi, totodată, şi cei ce aşteaptă solul. M-am simţit întotdeauna european, aşa că nu am avut motive reale să emigrez, deoarece, trăind în România, eram în acelaşi timp în Europa, adică acasă. De multe ori m-am gîndit: cu ajutorul culturii şi prin cultură, am fost european dintotdeauna! Nu am fraţi sau surori, părinţii nu prea puteau să-mi cumpere jucării sau jocuri. Locul unde trăiam cu adevărat era în poveştile pe care le citeam. Eram în Est, dar inima mea era în Vestul cel mai îndepărtat sau într-un "miazănoapte îndepărtat", cum se spunea în acele cărţi. Rătăceam ameţit prin pajişti de cuvinte, păduri virtuale, păduri de cuvinte, colibe de cuvinte. Ceea ce mă înconjura nu avea importanţă. Am văzut în facultate (în circuit restrîns) aproape toate filmele care apăreau în lume, am ascultat muzica momentului, am avut acces la partituri şi la informaţii artistice prin prietenii din mediul în care trăiam. Ştiam ce se întîmplă în afara ţării. În Marea Britanie, Franţa, dar şi în cinematograful sovietic (mă refer la filmele importante: Tarkovski, Mihalkov). Am ascultat Bach, Mozart, McLaughlin, Tomita, Vangelis, Stravinski. Nici unul nu era din România... Prin ei am putut să mă leg de rădăcinile culturale ale întregii lumi. Cultura are un potenţial fabulos. Prin cultură poţi accesa şi poţi transcende. Paradoxal este că în vremurile de prigoană ideologică se traduceau cărţi de valoare, din păcate nu toate! Iată cîteva motive pentru care am fost şi sînt european! Dar nu eram liber!
M.P.: În încheiere, ca joc intelectual, ne puteţi spune de cine vă simţiţi mai apropiat spiritual, în calitatea dumneavoastră de european, de Bach sau de Mozart?
A.E.: Răspund matematic: Bach/Mozart = mc2.