Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Cronica insolită

Peripeţiile unui craniu


Matei Vişniec

25.07.2009
RFI România, martie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Să vorbim despre... peripeţiile unui craniu. Şi nu este vorba despre orice craniu, ci despre craniul marelui filozof francez René Descartes. Povestea acestui craniu n-ar fi revenit în actualitate dacă nu s-ar fi amestecat într-o veche polemică primul ministru, François Fillon.

În prezent, craniul lui René Descartes este "găzduit" de Muzeul Omului de la Paris. Premierul francez a afirmat însă recent că această importantă relicvă a patrimoniului filozofic francez şi-ar avea mai degrabă locul în muzeul celui mai faimos liceu militar din Franţa, situat în localitatea La Flèche, unde René Descartes a lucrat de altfel câţiva ani.

Fraza pe care a pronunţat-o a fost însă incendiară, pentru că Muzeul Omului a reacţionat imediat strigând: "nu dăm craniul... decât, dacă, dacă... va fi depus la Panteon..." De altfel François Fillon a retractat şi a afirmat că nu se mai amestecă în această afacere. Pentru că, de fapt, mai multe instituţii ar dori să deţină acest craniu, începând cu oraşul natal al lui Descartes situat în regiunea Touraine.

Povestea craniului este însă extrem de lungă, aşa că iată, pe scurt, filmul evenimentelor, extras dintr-o depeşă a Agenţiei France-Presse.

Totul a început pe 11 februarie 1650, ziua morţii lui Descartes. El a murit de fapt în urma unei pneumonii pe care a făcut-o la curtea reginei Cristina a Suediei, întrucât nu era obişnuit cu frigul de acolo. După înmormântarea sa, la Stockholm, cu toate onorurile cuvenite unui geniu, cineva însă i-a furat craniul. Profanarea mormântului nu a fost descoperită decât 16 ani mai târziu, când resturile pământeşti ale lui René Descartes au fost transferate în Franţa, dar fără craniu. Între timp, craniul filozofului a început să "circule" în Suedia de la un colecţionar la altul, fiind vândut de fapt cu preţuri din ce în ce mai mari... Cel puţin şase astfel de colecţionari au fost identificaţi de istorici, şi nu le-a fost greu pentru că fiecare nou proprietar al craniului şi-a marcat de fapt numele pe el.. probabil din dorinţa de a deveni în felul acesta nemuritori, în lipsa altor merite.

La începutul secolului al XIX-lea, craniul celui care lansat celebra formulă "cuget deci exist", a fost vândut la licitaţie şi cumpărat de un chimist membru al Academiei Franceze. Din mâna acestuia, craniul a ajuns la Muzeul de Anatomie Comparată şi Paleontologie de la Paris, şi apoi la Muzeul Omului.

Tot ce putem spune este că iniţiatorul raţionalismului în filozofie nu a avut parte de odihnă post-mortem terestră... Lumea este pasionată şi fascinată de cranii, iar uneori unii cred că, analizându-le, află şi misterul geniului...

Morbidă speranţă pentru că natura este mai subtilă la acest capitol, iar din analiza unui craniu nu aflăm nimic despre cum s-a putut structura o operă literară sau un sistem filozofic...

Închei prin a constata că multe muzee din lume exhibă cranii celebre, o altă formă de morbiditate. Există şi o glumă legată de această practică. Un străin întreabă pe cineva la Paris: "nu ştiţi unde pot să văd craniul lui Voltaire?" La care i se răspunde: "craniul de copil al lui Voltaire este expus la Luvru, craniul său de adult este însă la Londra, iar craniul său de om bătrân la Muzeul Ermitaj de la Sankt Petersburg."
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer