Criza din cercetare. Reducerea fondurilor

Pentru România, cercetarea e importantă cînd e vorba de vreun dezastru. Cînd e să fie un cutremur, toată lumea apelează Institutul de Fizică a Pămîntului. Dacă e secetă, politicienii fac vizite la Institutele de Cercetare Agricolă. Dacă sînt inundaţii, Institutul de Meteorologie e în prim-plan. Cînd guvernanţii au de dezvoltat proiecte de evaluare sau de impact, apelează în mod necondiţionat la institute. Însă condiţiile financiare pentru a le menţine sînt ignorate şi, deşi prin statut cercetarea e un "motor al economiei", o "prioritate", obligaţiile asumate politic în campanii electorale s-au uitat destul de repede, au fost trecute la capitolul "...mai vedem". În prezent, în contextul crizei mondiale, cînd statele europene anunţă o creştere substanţială a investiţiilor în domeniul cercetării, în România se decide... reducerea bugetului. Pentru că, nu-i aşa, la fel ca educaţia, domeniu de perspectivă, din care cîştigul nu e imediat, cercetarea mai poate aştepta. Sau poate că nu?

Ionel Andrei, directorul de programe în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) declară că în prezent "ne confruntăm cu mai multe probleme. A existat o prevedere legală pentru a creşte investiţia în cercetare, în acord cu reglementările europene, prin care se prevedea alocarea graduală a 1% din PIB. Am pornit de la 0,2%, ajunseserăm la aproximativ 0,7% în 2008, anul acesta ar fi trebuit să atingem 0,86%. Realitatea e că, per total, la nivel de sistem, bugetul alocat în 2009 e de 0,27%, reducîndu-se astfel investiţiile la practic 50% faţă de anul trecut. Este recunoscut faptul că mai ales în perioada aceasta bugetul trebuie să fie alocat în funcţie de priorităţi. Noi susţinem însă că domeniul cercetării este o prioritate, potenţialul şi capacitatea fiecărei ţări, vizibilitatea ei pe termen lung fiind direct legate de cît se investeşte în educaţie, cercetare şi inovare". Lipsa de fonduri implică, la prim nivel, reducerea numărului de cercetători şi parteneriatele cu mediul privat. Cît priveşte tinerii, mulţi pleacă în străinătate sau pur şi simplu nu mai sînt tentaţi să intre în domeniu, căutîndu-şi de lucru în alte direcţii. "Azi a dispărut resursa umană pentru domeniul de cercetare în domeniul privat, trebuie recreată dacă dorim să avem un mediu de afaceri propice" - declară Rolanda Predescu, director adjunct ANCS.

"Asistăm la un paradox: pe de o parte se investeşte în inovaţie achiziţionîndu-se tehnologie care în multe cazuri e de ultimă oră, însă nu se investeşte în capitalul uman. Nu se poate exista la infinit doar prin investiţia în echipamente. Ceea ce azi e foarte nou, mîine devine învechit, deci dacă nu se investeşte şi în oamenii care să ştie să le folosească, este inutil." Reducerea fondurilor nu descurajează numai tinerii, dar şi parteneriatele cu mediul privat. "Companiilor care au început activităţile de cercetare în parteneriat sau prin programul «inovare» li s-a redus finanţarea pe contracte la sub jumătate. Au tendinţa firească de a se retrage din proiect. Din punctul de vedere al efectelor, pe resursa umană şi pe firme, acestea vor fi rapide şi importante."

Proiectele de inovare realizate în programul de parteneriat trebuie să fie finanţate, în parte, de stat, în parte, din efortul celui care solicită un asemenea proiect. Reducerea finanţării a lovit însă foarte mult şi aici. "La proiectele de inovare cam 46% înseamnă efortul agentului economic, pentru restul intervine Statul. Cînd finanţarea din partea statului a fost redusă drastic - a devenit 20% în loc de 50% - este evident că efortul lui e pus sub semnul întrebării, agentul economic privat nu-şi mai poate îndeplini planul de afaceri, trebuie să îşi reorienteze forţa de muncă, să renunţe la ea etc. Deşi aceste proiecte au fost iniţial încurajate, acum reducerea finanţării anulează această iniţiativă" - declară şi directorul ANCS, Ionel Andrei. "Riscul e că marea parte a cercetătorilor foarte buni şi foarte tineri şi-ar putea găsi finanţatori la nivel european unde investiţia în cercetare a fost menţinută şi chiar ridicată, fondurile disponibile în străinătate sînt accesibile şi foarte atractive. Acesta e pericolul apropiat."

În privinţa viitorului, Rolanda Predescu se declară însă şi optimistă: "Sperăm că situaţia e tranzitorie. România trebuie să îşi onoreze obligaţiile asumate în contextul strategiei Lisabona şi ca întotdeauna credem că va urma tendinţele europene ca investiţia să crească în condiţiile de criză".

Ce se va întîmpla totuşi în cazul unui scenariu extrem, în care cercetarea va fi finanţată doar "de ochii lumii"? Azi, nimic, mîine, cu siguranţă, un dezastru. Vom importa tehnologie şi nu vom şti ce importăm, nu vom mai ieşi pe piaţă cu produse competitive, şi, per total, nu vom mai reuşi să ţinem pasul cu restul lumii. Vom fi depăşiţi de o situaţie care pe plan internaţional va fi de mult schimbată şi abia atunci vom înţelege care sînt, de fapt, domeniile prioritare. Sau, după caz, care au fost. (Stela Giurgeanu)


Cercetătorii sînt puţini: atunci cînd au făcut un protest abia au reuşit să umple o stradă. Sînt neimportanţi: chiar dacă i-ai convinge pe toţi din ţară să te voteze, nu ar fi destui ca să te bage în Parlament. Nu atrag atenţia: cîte poveşti despre ei vei găsi în presa română? Nu sînt nici măcar periculoşi: ce faci cu bătrînii şi cu slăbăturile astea? Dacă ar fi fost acolo cîteva mii de mineri, cu răngile pregătite de atac, ar fi meritat să îi iei în seamă, dar aşa...?

Unii zic despre ei că ar fi elitele ţării. Care elite? Vai de mama lor, că n-au nici Merţane, nici Gipane... Şi parcă vezi că nici în cluburi nu merg... Cînd le-a fost retezat bugetul, unii au sărit în sus şi au zis că e dramatic, că statul nu îşi respectă promisiunile. Că prin angajament solemn, la Uniunea Europeană, banii publici alocaţi cercetării trebuia să fi ajuns la 1% din PIB la anul, în 2010. Ce dacă? Aia e abia la anul, iar pînă la anul mai e. Şi poate amînăm termenul cu încă vreun an-doi. Anul ăsta mai strîngem un pic şurubul, să nu uite de unde au plecat - să îşi aducă aminte şi cum era în anii '90. Ar trebui să mulţumească - tot se poartă retro. Şi ce mai vrea şi UE? Păi, acum nu or vrea să ne şi ţinem de cuvînt - şi să ne încadrăm şi în timp? Ce, ei cred că e aşa uşor să fim mereu la coadă? Netrebnicii ăştia de cercetători începuseră să scoată capul în lume, încet, începuseră să intre în publicaţiile mari ale planetei. Culmea, anul trecut ajunseseră să aibă la fel de multe articole mari pe cap de cercetători ca ungurii - care or fi ei mai puţini, dar au acelaşi număr de cercetători cu noi. Dacă ar fi ţinut-o aşa, ar fi trebuit să îi bagi şi pe ăştia mai mult în seamă. Ia să terminăm odată!

Unii zic că retezarea banilor pentru programele de cercetare deja aprobate ar fi o decizie catastrofală. Că ne-ar întoarce în timp. Că am arunca în aer tot ce s-a făcut pînă acum. Ei, aş. Păi uite şi dumneata pentru ce doreau bani. Astea-s programe? Idei! Păi oamenii cu idei sînt periculoşi. Cine ştie ce le mai trece prin cap? Parteneriate! Ce e aici? Agenţie de matrimoniale? Cum? Parteneriate între instituţii pentru a face cercetare de vîrf? Păi, acum şi-au găsit? Pe criza asta? Cine ştie ce mai descoperă... Capacităţi? Asta ce mai e? Structuri de cercetare de vîrf? Extraordinar... ţara arde şi baba se piaptănă. Ca să nu mai zic că poate fac şi vreo gaură din aia neagră de vine Sfîrşitul Lumii... Resurse umane? Păi, de ce să le dau bani să facă cercetare? Mai bine s-ar băga la vreo firmă privată. Ar lua banul grup, fără să ne bîrîie cu cuvinte grele, precum "cunoaşterea". Să pregătesc tineri români în universităţile mari ale lumii şi să îi aduc îndărăt? Să îi aduc acasă pe unii dintre cei care au plecat mai demult - sau chiar străini care s-ar stabili aici? Culmea - să îi stimulez pe cercetători să aibă curaj, să iasă în prim-planul lumii ştiinţifice internaţionale? Planuri periculoase...

Cinci, şase ani au primit din ce în ce mai mulţi bani (şi ei, cercetătorii, cîrcotaşi cum sînt, au comentat că sînt tot "nimic virgulă ceva") - şi pe ce? Că un produs făcut de ei nu am văzut. Bine, mi-au zis mai mulţi că nici un produs nu poate fi lansat atît de rapid - şi că nu e treaba statului să finanţeze doar aşa ceva. Dar nu îi cred - să arate pe ce au luat banii!!! Articole ştiinţifice? Ce dacă sînt ajunse în reviste de vîrf? Tot hîrtie e - pe aia s-o mănînce! Cum? Nimeni din lume nu a putut reforma un sistem în cinci, şase ani? Trebuie ani şi ani de zile pentru reaşezarea scării valorilor umane, dar şi a obiectivelor cercetării? Să fie la ei acolo...

Se aud din ce în ce mai multe voci cum că, dacă nu se suplimentează urgent banii, majoritatea centrelor de cercetare se vor închide. Iar cei care nu se vor reprofila vor pleca din ţară. Şi că nimeni nu va mai avea încredere în cuvîntul României atunci cînd va veni vorba despre cercetare (şi nu numai). Că vom ajunge un stat furnizor doar de mînă de lucru ieftină, slab educată şi calificată. Că, după ce am intrat în cea mai mare şi puternică piaţă comună a lumii, ne ratăm - singuri - şansa de a exploata cele mai importante materii prime ale zilelor noastre: inteligenţa şi cunoaşterea. Că ne vor trebui decenii - şi bani infinit mai mulţi - pentru ca procesul să fie reluat. Dacă va mai putea fi reluat. Ei, şi?

Şi chiar. De ce are nevoie de bani cercetarea? (Adrian Stănică - jurnalist de ştiinţă şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină - GeoEcoMar)


Stela Giurgeanu: Sînteţi directorul departamentului de cercetări meteorologice la Institutul Naţional de Meteorologie. Cum comentaţi decizia reducerii bugetului alocat cercetării în momentul cînd lumea întreagă anunţă investiţii majore?
Roxana Bojariu: Nicăieri în lumea civilizată nu se repară problemele crizei cu banii tăiaţi de la cercetare-dezvoltare. Dimpotrivă, investiţiile în acest sector cresc, în speranţa intensificării transferului de creativitate dinspre comunitatea ştiinţifică spre restul societăţii, transfer care generează oportunităţi economice salvatoare. La prima vedere reducerea fondurilor în cercetare pare a fi un lucru surprinzător, deşi se înscrie în logica vieţuirii de pe-o zi pe alta, fără proiecţii în sensul interesului general. În contextul nostru e cît se poate de normal ca reducerile bugetare să se facă acolo unde, de bine, de rău, proiectele sînt cîştigate prin competiţii publice, derulate într-o transparenţă neîntîlnită în alte sectoare. Nu spun că procesul de evaluare funcţionează perfect în selecţia pentru finanţare a proiectelor ştiinţifice, dar procedurile prin care trec cercetătorii nici nu se compară cu cele dedicate clientelelor politice care se înfruptă din banul public. În acest an, reducerile cele mai drastice (de pînă la 70%) s-au făcut tocmai la contractele de cercetare cîştigate prin competiţie, că doar nu erau să taie de la încredinţările directe şi licitaţiile cu aşa-numiţii investitori strategici.

S.G.: Unde poate duce lipsa de perspectivă?
R.B.: Pe termen scurt, cei mai loviţi sînt tinerii cercetători. Lipsa de predictibilitate a unei cariere ştiinţifice în mediul academic e agravată de subfinanţare. Tinerii părăsesc domeniile de activitate ştiinţifică sau pleacă din România. Pe termen mediu şi lung, credibilitatea statului român va fi puternic afectată, astfel încît revenirea la o finanţare decentă nu va însemna şi atragerea specialiştilor în ţară, oricît de generoase ar putea fi programele dedicate cercetării.

S.G.: Care sînt domeniile cele mai vitregite şi ce va declanşa o asemenea criză în toate domeniile?
R.B.: Cele mai lovite sînt centrele de excelenţă, unde încă se face cercetare de performanţă, ca, de exemplu, institutele aflate pe Platforma Măgurele, lîngă Bucureşti. Există insule de excelenţă ştiinţifică şi în cele cîteva centre universitare cu tradiţie. Subfinanţare înseamnă cercetători daţi afară sau care părăsesc sistemul din cauza salariilor micşorate sau neplătite la timp. Resursa umană în cercetare se reface foarte greu.

S.G.: Cît de importantă e pentru dezvoltarea socio-economică investiţia în cercetare?
R.B.: Efectul reducerii bugetului cercetării asupra economiei va fi cu siguranţă unul negativ, atît din cauza reducerii calificării forţei de muncă, cît şi a lipsei oportunităţilor de dezvoltare tehnologică create de cercetare. În timp, toate acestea vor face din România o colonie ştiinţifică şi tehnologică incapabilă să-şi controleze eficient răspunsurile la efectele globalizării. Impresia mea e că politicienii şi chiar unii lideri de opinie întocmesc agenda publică neglijînd interesul general, de aceea nici cercetarea sau dezvoltarea tehnologică nu reprezintă teme aduse în faţa opiniei publice acum, cînd în Europa se vorbeşte despre economia cunoaşterii.

S.G.: Cît sînt de încurajate iniţiativele private în cercetare şi care ar fi motivele pentru care cineva ar mai intra în acest domeniu?
R.B.: E firesc pentru cercetarea fundamentală să fie finanţată preponderent de la bugetul statului. Un nucleu funcţional de cercetare fundamentală creează însă atît cerere în domeniul dezvoltării tehnologice, cît şi oferta de forţă de muncă calificată în segmentele de cercetare aplicativă, controlate de firmele cu capital privat. O dezvoltare sănătoasă a sistemului academic şi de cercetare, proiectată printr-o strategie naţională coerentă, aplicată consecvent, atrage iniţiativele private. Din păcate, într-o colonie ştiinţifică şi tehnologică, cum este pe cale să devină România, nu există motivaţie economică serioasă pentru iniţiativele private în domeniul cercetării.