Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Planul din carul cu fân


Manu Anghelescu, Maria Balabas

22.06.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am zile când mă trezesc cu plan. În plus, cred cu putere în plan.

Mă adun. Îmi fac nişte calcule rapide, mă curăţ de impurităţile lăsate de subconştientul corpului, îmi eliberez ligamentele de tensiunea inconştientului nocturn şi încep să leg firul de ieri cu firul de azi.

Aseară jazzul a fost galben. Cu gust şi dulceaţă de pepene galben şi lumină de felinar felin cu prelungiri de apus înspre noapte. Muzica se soarbe şi se pierde în forfota vorbelor. Muşc din felia galbenă şi mă las pe spate într-un plan geometric confortabil spaţios spaţial secţionat de lungi treceri prin timp şi pofte şi căderi şi istorii murite. Oamenii sunt cu toţii englezi şi restul e un fel de tăcere murmur. Chiar şi când plescăim.

Ce forţă face ca acest liant între zile să se menţină în fiinţa ta doritoare de auto-dizolvare? De la stand-by la viaţă, echilibrul dintre suflare şi cooler devine tot mai fragil. Depind de un click pentru a mă simţi în siguranţă. Mă pot manevra cu o viteză fenomenală rămânând în acelaşi punct fix. Curajul de a explora mi-l pot exersa de acasă. Acolo cântă păsări la răsărit iar eu mă pot lungi mai mult decât îmi permite pielea.

Rămân în plan. Memoria selectivă ştie să-mi dea ordine şi pentru minutul din care a rămas doar o dâră senzorială. Coerenţa dă rezultate într-un mediu stabil. Neavând însă toate elementele la îndemână, nu pot aproxima.

Într-una din zilele trecute m-a cuprins o dorinţă bruscă. Să mă agăţ de bara tramvaiului, să mă bată vântul ca pe nea Ion în căruţa satului milenar, să chiui de pe trepte către vatman, să mă vadă o lume întreagă de curajoasă ce sunt cum, cu uşile deschise, mă echilibrez ca la circ, în circuitul larg al lumii mele, singura printre ele-le ne curajoase înfruntând ielele din poveştile care, eventual, vor fi scrise descoperind magicul cotidian de după blocurile sultanilor cu şepci de la Apus.

Dintr-o discuţie la cafeaua care îmi produce indigestie, aflu că de fapt nu stă în puterea mea de a lua decizii. Ideea este să mă concentrez pe paşi. Da, totul matematic, doar că nu cunoşti variabilele. Mergi pe firul logic. Azi te agăţi de acelaşi plan. Faza e că zodiacul spune că avem tendinţe de a ne facem iluzii.

Ce iluzie mai mare decât aceea de a spera că are vreun sens ce faci tu şi culmea, că se mai şi leagă? Microsistemul tău îţi spune că eşti cel mai important. Încearcă să te identifici cu celălalt. Darămite cu o întreagă planetă.

În lungile mele plimbări dezmierdate de noapte, în lungile sticle de vin băute în picioare, ca la uşa cortului sau ca pe lemnul băncilor, pe insula cu deal şi cu mal cunoscut necunoscut amintit nespovedit, am văzut că vaporul devenise ruină. Dintr-o dată, el care trebuia să mă ducă pe mine în ghearele unor necunoscuţi gangsteri departe în lumea filmului cu cei mai frumoşi bărbaţi, s-a fâsâit şi, mai mult, a dispărut.
pufffff
am rămas cu mâna întinsă
am rămas cu dorinţa închisă
am rămas


Şi dacă e să mă iau după nişte postări fără copyright din ultima săptămână, ele s-ar lega în acest fel: Home (film ecologist mişto, pentru trezirea sentimentului de responsabilitate în omenire), Intro-ul Apocalypse Now (cu celebrul The End, Doors), Waking Life (animaţie mai veche, cu extractele: Existenţialismul, care nu este un moft de modă franţuzească + Telescopic Evolution+ Human Potential). Un concept îl desfiinţează pe celălalt. Se neutralizează reciproc. Totuşi, această bătălie între credinţe şi idei nu îmi opreşte rutina. Le iau şi eu de entertainment. Sau nu? Filmele astea mă fac să mai opresc apa şi să nu irosesc nutrienţii, să mă calmez din zbătut în gol, să încerc să nu mă las dusă mereu de val, să îmi înfrâng lenea şi să ascult calendarul Zen de azi. Totuşi, nu mă abat de la plan. Stimulente pentru sisteme. Un călugăr într-un parc spunea în zece limbi că libertatea nu e bună pentru oameni, nu e bună pentru organisme, nu e bună pentru evoluţii. Din atâtea combinaţii, alegere una singură, deşi nu ţine de tine?! Ă...

Mai departe... ar fi trebuit să ne concentrăm pe sensul lui Adam şi al Evei, în contextul moDens de RuNe civice. În ziua care m-a purtat de la gaura gurii şi până la gaura curului, l-am întâlnit pe Adam de două ori. într-una-poveste-şi-ntr-una predică.
cumva... se dezbrăca de bine şi de rău; altă dată m-a oprit ea şi mi-a spus că fericirea vine din credinţă, sunt tineri ca şi mine care L-au găsit, care învaţă, care vin, la
laaalaalaallaa
biserica (ţii minte adresa????)
doamna vorbea şi-mi spunea cuvinte mari pentru faţa mea mohorâtă. nu mai ţin minte strada, am minţit, mi s-a mai rupt o bucată de nemurire.
umblau


Şi dacă ne trezim conştiinţa şi ne oprim din risipă, dacă ne trezim simţurile şi ne oprim din alergat pe o pistă circulară? Vom avea atunci sentimentul complet al unirii cu acea supremă conştiinţă a întregului? Cuget o ţâră... gândurile mele Statul nemişcat sub un copac ar fi o idee de plan. Fără obiceiuri nocive, induse, aduse, traduse, fără stimuli puternici din exterior, fără consum, fără propria expiraţie intoxicantă, fără influenţe educaţionale.

şi se clătinau
clătite cu apă de gură
ura era un vânt în zări
bolile nu veneau nu se duceau
vapoarele care-ar fi trebuit să le încarce stropite cu jazz
deveniseră ele însele improvizaţie geometrică
clacaseră în faţa lipsei de logică-plan
eu... rămăsesem în urmă
timpul meu cu uitare
şi scările
şi scările erau închise şi ele


Azi rămân în plan. Funcţionez ca un organism acreditat, încărcat solar. Mâine poate îmi trimiţi un film despre anarhie...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer