Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Cronica insolită

Moartea lui Michael Jackson: fenomen mediatic de proporţii planetare


Matei Vişniec

04.07.2009
RFI România, iunie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Din păcate, aşa se întâmplă din când în când, după moartea unor astfel de personaje "planetare" - cum a mai fost cazul şi cu Prinţesa Diana sau cu Elvis Presley sau cu Marilyn Monroe. Mediile de informare nu mai ştiu să dozeze şi se iau oarecum la întrecere umflând subiectul ca pe un balon gigantic, până la explozie. Când a murit Prinţesa Diana, în august 1997, la Paris, delirul mediatic a durat săptămâni de zile, şi abia după ce planeta a ajuns la saţietate au îndrăznit unii comentatori să pronunţe cuvântul "exagerare".

În cazul lui Michael Jackson tăvălugul mediatic nu poate fi nici el oprit. Şi nu este numai vina mediilor de informare, ele nu fac decât să dea lumii o hrană emoţională de care aceasta are nevoie dintotdeauna. Marele public aşa este el făcut: are nevoie de momente de isterie colectivă, de emoţie planetară, de "pâine şi circ" cum spuneau împăraţii romani.

Probabil că ayatolahii de la Teheran îşi freacă mâinile de bucurie în acest moment: de aproape două săptămâni atenţia presei mondiale era focalizată pe protestele iranienilor sătui de dictatură. În zilele următoare, însă, regimul de la Teheran poate fi liniştit: atenţia lumii va fi captată de dispariţia lui Michael Jackson. Forţele de securitate iraniene vor putea să acţioneze liniştite, să aresteze câte mii de studenţi vor, să molesteze, să intimideze, să facă tot ce vor. Lumea va fi cu atenţia în altă parte, la declaraţiile făcute de Madonna despre Michael Jackson, la ancheta deja deschisă privind moartea lui Michael Jackson, la miile de comentarii făcute de miile de fani, de oameni politici, de alte şi alte personalităţi din lumea spectacolului.

Aceste situaţii de isterie planetară în jurul unui fapt divers cu ecou internaţional sunt de fapt mană cerească pentru dictatori şi dictaturi. Dacă în cursul zilei de astăzi, 26 iunie, Coreea de Nord va efectua o nouă experienţă nucleară, ştirea riscă să treacă pe lângă urechile planetei. Dacă mâine talibanii reiau ofensiva în Valea Swat şi ajung la Islamabad, tot aşa, planeta riscă să rămână surdă. Pentru că planeta nu are alţi ochi şi alte urechi decât presa şi mediile de informare internaţionale, ori, acestea se ocupă acum de moartea lui Michael Jackson şi de nimic altceva.

Aş spune chiar că jurnaliştii care pregătesc cu febrilitate în acest moment emisiuni speciale în redacţiile tuturor canalelor de televiziune cu bătaie planetară, aceşti jurnalişti deci, nici nu ştiu că de fapt Michael Jacskon e mort de aproape 15 ani. Pentru că acesta este de fapt adevărul: cariera acestui geniu muzical şi coregrafic s-a oprit cam în 1993, când marele "star" a început să aibă comportamente ciudate, să piardă contactul cu realitatea, să-şi facă nenumărate operaţii estetice şi să intre într-un narcisism confuz. Tot atunci au început şi procesele sale, el fiind bănuit de pedofilie, tot atunci a început şi să piardă bani, pentru că Michael Jackson moare din, păcate, sărac lipit pământului, cu datorii de jumătate de miliard de dolari. Spun toate aceste lucruri ca un fan al lui Michael Jacskon ce sunt, şi mie mi-a plăcut acest artist căruia i se mai spunea "Michael trăsnitul". Şi îmi pare sincer rău de moartea sa artistică, singura care contează de altfel, şi care s-a produs, cum spuneam, cu mulţi ani în urmă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Buuuuna stare.
    Critica [membru], 16.08.2009, 19:14

    Cu adevarat bucuros, plin de curaj si bine dispus apas si eu cu degetele astea, ce s-au perindat pe multe ziare, tastele care anunta finalmente un eseu reusit. O observatie plina de dedesubturi ale societatii, o observatie care neintentionat arata cat de multa prostie zace in omenire, cat de mult controleaza presa atentia si cat de mult suntem influentati sentimental de personalitati banale si ridicole a caror viata este josnica. Nu sunt deloc un fan al acestui personaj. Nu mi s-a parut mai mult decat un tanar care asaltat de propriul talent a ajuns sa se considere zeu. Prin asta si prin operatia opusa firii sale, el credea ca poate invinge totul. Dar nu a putut nici macar sa-si ispaseasca datoria si nici hotarele mortii nu aputut sa le treaca. Si sa ajungem sa spunem ca sufletul sau se va duce in ceruri. Hai sa fim seriosi!

Spacer Spacer