Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Revista presei  Sageata  Atelier literar

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cenaclul de la Muzeu - Şedinţa din 25.06.2009


Autori diverşi

13.07.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cenaclul de la Muzeu



*****

Nota redactorului:
Cumulând funcţiile de redactor al portalului LiterNet şi de autor al serii de la Muzeu, adresez rugămintea către vizitatori să nu considere acest cumul conjunctural drept o pledoarie pro domo (Radu-Ilarion Munteanu)

*****

Cronică de cenaclu - 25 iunie 2009
"Aniversarea unui an de cenaclu"
Daniel Cristea-Enache: Bună seara, bine ne-am regăsit! Astăzi este o şedinţă mai specială pentru că, treptat-treptat, se pare că s-a făcut un an de când a început acest cenaclu. Unii dintre dumneavoastră au fost cam la toate întâlnirile, ceea ce înseamnă că s-a creat o comunitate şi că există un rost al acestui cenaclu. Deci, va fi o şedinţă mai specială, avem un singur invitat, un prieten drag al meu, domnul Radu-Ilarion Munteanu - rim, "pour le conaissseurs", zis şi domnul LiterNet.

Înainte de a-i da cuvântul lui rim să spun că cenaclul a devenit din ce în ce mai bine mediatizat - şi datorită portalului LiterNet, şi datorită revistei "Cultura". Ceea ce facem noi aici se află, se duce ca informaţie în târg. Domnule rim, vă rugăm să vă prezentaţi foarte pe scurt, după care să purcedem la lectură.

rim: Mulţumesc. În primul rând, daţi-mi voie să spun şi eu bună seara şi bine aţi venit. Cine este rim? Plec de la premiza că scriitorul SF al anilor '50-'60, biofizicianul Ion Mânzatu spunea odată că în cadrul schimburilor permanente de substanţă, energie şi informaţie între organismul viu şi mediu, corpul uman îşi reînnoieşte toţi atomii cam o dată la şapte ani. Eu, de curând, am intrat într-un al zecelea astfel de ciclu. Patru dintre aceste nouă cicluri împlinite le-am cheltuit în cercetarea ştiinţifică românească şi spre gloria ei, fapt ce s-a cristalizat în trei lucruri. Trec peste cel personal, pentru că n-are legătură cu manifestarea noastră şi cu natura ei. Reţin însă faptul că s-au cristalizat în contribuţia mea, mai mică decât media contribuţiei colegilor mei, într-o serie de volume de specialitate cu un singur nume de copertă. Apoi, în aceeaşi perioadă, am avut întânirea salutară cu cenaclul Joc Secund, din care există membrii de faţă, pe care îi salut şi mă bucur că îi dăm un fel de continuitate acestei instituţii, cu ocazia aceasta. Aşa mi-am făcut şi debutul în Cenaclul de la Muzeu, amintind de cenaclul Joc Secund. Şi, în sfârşit, acum nu mai sunt decât pensionar şi redactor la portalul LiterNet.ro, unde (puţinii) redactori sunt voluntari şi, tot ce pot spune despre acest ultim lucru - şi-o spun cu toată sinceritatea, iar Delia (Oprea, colega mea de LiterNet) nu are voie să protesteze - este că o oră petrecută de oricare dintre dumneavoastră navigând pe potecile portalului este mult mai profitabilă decât o oră de lectură din orice text a lui rim. Şi cu asta intru în ordinea de zi. Am pregătit patru miniaturi. Trei miniaturi "foarte mici" şi o miniatură "mai puţin mică". În final, îi întreb pe domnii moderatori dacă mă autorizează să dau citire unui codicil - este o încercare de parodie după poezia Foaie neagră, o încercare obraznică, evident, după acea poezie a lui Brumaru.

*****

Comentariile participanţilor la cenaclu
Ioan Turensky: Aş vrea să sparg eu gheaţa. Poate că are nişte mesaje ascunse în ceea ce a scris, dar din punctul meu de vedere, al ascultătorului, nu m-a amuzat deloc. M-am simţit aşa, oripilat, de la cap la coadă. A scris inteligent, dar prea obositor, prea aglomerat. Felicitări că aţi putut să scrieţi atât de mult şi foarte colorat, foarte alambicat, nu-i genul meu şi poate de aceea nu-l gust.

Ion Zubaşcu: În primul rând vreau să spun că mi-a plăcut cum a citit. Spre deosebire de prozatorii care s-au produs aici în şedinţele anterioare, domnul Munteanu a făcut teatru radiofonic, pur şi simplu. Are oralitate şi expresivitate. Textele lui sunt foarte vii, o ţesătură de trimiteri livreşti, de iradieri în toate direcţiile, o colecţie de oralisme din ultimul registru lingvistic al generaţiei actuale, dar au şi iradieri retro, în registrul livresc, istoric. E un text viu, ca o plasmă cu reflexe în toate direcţiile. Texte lui au multă virtuozitate lingvistică, sunt spumante, ca şampania, foarte plăcute. Proza lui Radu-Ilarion Munteanu stă sub semnul disponibilităţilor multiple, chiar şi tematic vorbind. Aţi văzut, cele patru miniaturi abordează un registru tematic diferit, una pare SF, alta pare ceva foarte livresc - vis în vis - şi trimite la un registru intertextual foarte sofisticat, sertăraş în sertăraş în sertăraş... Însă riscul unui asemenea gen de scriere este pe măsură. Dacă dau o impresie plăcută pe zone mici, nu ştiu dacă această densitate permanentă, această aglomerare de efecte scenografice nu se diluează pe spaţii mai mari, nu ştiu cum ar suna o carte intreaga scrisă de dl. Munteanu. În al doilea rând, această disponibilitate tematică presupune riscul unei risipiri. Or, un prozator trebuie să aibă marca lui proprie, inclusiv ca zonă tematică. Deocamdată, cam atât. Aş vrea să-i citesc o carte pe spaţii mai mari ca să îmi pot face o impresie mai statornică. Concluzia mea: texte spumante, foarte bine lucrate, cu efecte multiple şi ingeniozitate. Cu un termen drag manieriştilor: "meraviglia".

Rozalia Grozea: Referitor la felul în care e scrisă proza domnului Munteanu, vreau să spun că aceasta este vorbirea tinerilor şi domnul Munteanu foloseşte acest limbaj pentru a fi pe înţelesul tuturor vârstelor şi categoriilor de vârstă. Într-adevăr, dânsul are un stil mai provocator, în sensul că nu îi dă cititorului o anume imagine, ci scrie într-un stil care te provoacă să gândeşti, îţi stimulează imaginaţia. Finalul nu e irevocabil, definitiv, este ca o sentinţă cu suspendare care lasă loc de "va urma".

Antoaneta Spinzi: Mie mi se pare că textul lui rim nu se pretează la o singură lectură. Este un text mai alambicat, este un text cu subtext. În spatele oricărei propoziţii sau fraze de multe ori Radu se lasă furat de crengi şi trebuie să descoperi nota de humor pe care el o strecoară la fiecare frază. Al doilea aspect pe care aş vrea să-l remarc este simţul teribil al dialogului care, într-adevăr, pune în valoare acest simţ teribil al oralităţii şi al oralităţii aduse la zi. Sunt texte aduse la zi, prin limbaj şi texte care trebuiesc gândite şi analizate prin prisma unui om care are în spatele lui un bagaj de lectură. Într-adevăr, adunate într-un volum poate că ar fi destul de risipite, dar aşa, ca momente de cenaclu, mi-au părut foarte binevenite.

Ioana Stuparu: Şi eu am remarcat că domnul Radu-Ilarion Munteanu stăpâneşte foarte bine arta dialogului, foloseşte termeni moderni. ("post-moderni", se suflă din sală!) În Trei siluete ştie să povestească foarte frumos. Chiar începutul: "Vântul fierbinte al stepei ridica praful lutos de nu se mai vedea nimic la doi paşi..." Mi-a plăcut foarte mult cum citeşte. Ştie să-şi prezinte ceea ce a scris. Îl felicit şi îl mai aşteptăm.

Lorena Păvălan Stuparu: Nu cred că idealul domnului Munteanu este acela de a scrie cum vorbesc tinerii de astăzi. Cred că pur şi simplu foloseşte acest limbaj tocmai ca să denunţe modul acesta de vorbire al tinerilor care, de fapt, goleşte totul de sens. Domnul rim foloseşte asta pentru a denunţa tâmpirea, idiotizarea acestei lumi în care practic suntem reduşi. Avem de-a face cu o specie de mutanţi. Aşa reiese din limbajul care se foloseşte în anumite medii. Domnul Munteanu nu a folosit cu intenţia de a fi pe placul tinerilor, de a fi foarte la modă, ci pentru a spune ceva. Şi miniatura cea mai bogată în sugestii este Ceaţă matinală. Felicitări!

Livia Dimulescu: După ce am ascultat Ceaţă matinală l-aş sfătui pe rim să înceapă să scrie teatru. Pentru că la dialog este mult mai viu. Dar am observat o prea mare aderenţă la livresc, sunt prea multe trimiteri la cărţi. Nu neapărat că asta ar însemna rău, dar se pierde esenţa, se pierde firul. Foarte mult mi-a plăcut Foaie neagră. Dânsul are foarte mult umor, o foarte fină ironie în proză. Singura care se apropie, după părerea mea, de proză este Trei siluete, poate unde există şi-un respiro. Domnul Munteanu nici pe departe nu mi se pare vulgar, faţă de cum se scrie în ziua de azi. Tânăra generaţie e mult mai dură şi mai cinică. Dânsul nu este, dar încearcă şi bine ar fi să nu mai încerce.

Lorena Păvălan Stuparu: Vreau să revin. Cred că, referitor la livresc, vă referiţi la bucata De Serwitz, după Radu Cosaşu. Dar este savuroasă. Nu este un livresc obositor, are resurse de umor extraordinare. Livrescul nu cred că se poate asocia acestei proze.

Gabi Sonnenfeld:. Mărturisesc că, din mai multe motive, nu pot să fac critica acestor lucrările ale lui rim: pentru că eu cunosc câteva din lucrurile pe care le-a scris înainte şi sunt influenţat (îmi place cum scrie) şi pentru că sunt într-un contact permanent cu ceea ce scrie rim. Cred că rim este incriticabil - pentru că nu poţi să critici un critic. Ceea ce a citit astăzi şi ceea ce ştiu despre rim că scrie este ochiul plin de umor al unui critic vechi. Şi ne este foarte greu să credem că nu are 36 de ani, după felul în care vede lumea, după optimismul pe care îl arată în critica acestei lumi. rim este un critic care se foloseşte de tot ce poate să atingă, de la autori clasici, până la limbajul de stradă, pentru a pune în operă ceea ce vrea să ne spună. El se exprimă cu uneltele lui şi cu uneltele altora pe care-i parafrazează, se foloseşte de orice fel de instrumente pentru a pune metafora în funcţiune şi apoi este capul nostru de pereţi dacă înţelegem şi mergem cu asta mai departe sau dacă lăsăm LiterNetul pentru cei care reuşesc să-l înţeleagă. Alambicat, despre aceste lucrări ale lui rim - sunt puncte în care nu este liniar, dar cu foarte bună cauză. Să-l mai citim o dată, şi încă o dată, şi poate şi a treia oară şi atunci punctele de discontinuitate vor dispărea şi vom înţelege. Pentru mine, este acelaşi rim din urmă cu 1 an sau 3 sau 5 ani sau din urmă cu mai puţin de două luni pe care îl citesc. Vă mulţumesc tare mult!

Cristian Vasile Apostol: Mi se pare exact ca un spectacol de dans contemporan pe care l-am văzut acum ceva timp la Teatrul Naţional unde, după părerea mea, atât cel care n-a înţeles absolut nimic, cât şi cel care a înţeles tot sau o parte din text, toţi au dreptate. Asta e părerea mea despre textele respective. Ce a zis domnul dinainte că nu poate fi criticat un critic mi se pare o idee falsă, o idee care nu stă în picioare. Poate fi criticat un critic, poate fi criticat absolut oricine. Într-adevăr, textele trebuie recitite. Pe mine mă îndeamnă la re-lectură, tocmai din cauza trimiterilor.

Ioana Sandu: Dacă aş fi citit eu textele fără să-l văd pe domnul Munteanu şi fără să-l ascult, aş fi spus că sunt scrise de un tânăr. Şi sunt convinsă că are o structură complexă, că sare foarte uşor de la o scriere plină de umor, se joacă cu dialogul, dar că se descoperă a fi un mare sensibil în Trei siluete. Descrie foarte frumos fenomenele stepei şi ce este caracteristic ei. M-a impresionat. Sunt scriitori care se axează pe umor, sunt scriitori care se axează pe dramaturgie, pe epic sau poezie. Dumneavoastră văd că jonglaţi cu toate şi lucraţi în toate genurile. Le încercaţi, le reuşiţi. Şi noi învăţăm - asta este foarte important. Este bine să venim cu acest gând, să învăţăm câte ceva de aici.

Delia Oprea: Despre rim, un singur lucru: mie nu-mi place cum scrie rim, sunt unul dintre cei cărora nu le place. Deşi rim are un talent pe care întotdeauna l-am recunoscut şi salutat, dar nu-mi place pentru că nu-mi place să fiu făcută knock-out. Şi el asta face. Face knock-out cititorul, din primele cuvinte şi până la ultimele. Stai aşa, buimac şi citeşti şi când te trezeşti zici: trebuie neapărat să spun că-mi place pentru că nu-mi aduc aminte nimica, decât că am luat pumni. Aşa că am şi făcut o încercare o dată cu rim, i-am scos din text multe cuvinte care mi s-au părut inutile şi a rămas o poezie pe LiterNet. Aceea îmi place, e scrisă şi de mine, chiar îmi place. (râsete) Atunci când n-o să mai fie mai interesat de cititor decât de el însuşi, atunci o să scrie şi pentru mine. Deocamdată este foarte interesat să ne facă pe noi, cititorii, praf şi mult mai puţin interesat să scrie despre ceea ce simte el.

Maximilian Spinzi: Îl cunosc pe rim mai demult şi pot spune că el a acumulat enorm de mult, în varii domenii: cinematografie, literatură, filosofie, fizică şi caută să pună în ceea ce scrie din tot ce cunoaşte. El caută să-l pună pe cel care citeşte în situaţii incomode. Iată, cititorule, ai citit despre... Ştii ce-i aia? Chiar şi în textul De Serwitz, pe tema lui Cosaşu, s-ar putea să prinzi pe cineva care nu cunoaşte un scriitor. Sau ce legătură este între scriitor şi personajul descris în roman? Şi îl pui pe cititor în dificultate. Din cauza asta nu poate fi discutat la prima lectură. Pentru că tot ceea ce scrie şi în cărţile celelalte ale lui are capcane, are capcane pe care tu trebuie să le decriptezi. Şi rămâi ori bulversat, ori te străduieşti tu să-l descifrezi. Categoric el trebuie recitit, transpirat, înjurat.

*****

Comentariile moderatorilor
Tudorel Urian: Singurul lucru pe care îl regret foarte mult este că nu fac parte din tânăra generaţie, aşa cum şi-o imaginează rim. Adică este o tânără generaţie care combină stilul cool cu o cultură la care nu aveau acces nici cei din vechea generaţie în foarte mare măsură. Deci, această impresie că aici este un atac adus tinerei generaţii, mie mi se pare dimpotrivă, că este un omagiu adus tinerei generaţii. Practic, în aceste texte, eu am înţeles că este vorba despre o interferenţă, un dialog între două vârste ale literaturii: literatura de ultimă oră şi literatura mai veche. Nu mi se pare deloc faptul că un foarte larg evantai tematic ar fi în defavoarea lui rim. Dimpotrivă, o carte scrisă în aceeaşi notă tematică poate plictisi la un moment dat. Faptul că rim a vrut să diversifice zonele care reţin atenţia cititorilor este un avantaj care se poate transforma într-o carte de proză scurtă la un moment dat, de cel mai mare interes. Ceea ce am auzit în această seară este o sărbătoare a inteligenţei, o manifestare de libertate şi de imaginaţie fără limite la nivelul limbajului - această combinaţie de romgleză cu stilul cool, din viaţa de zi cu zi, cu trimiterile culturale, cu citatele culturale. Întregul text este de un postmodernism autentic. Tot ce mai doresc este ca domnul rim să-şi invite cunoştinţele şi colaboratorii la toate şedinţele noastre, pentru că au fost nişte discuţii extrem de aplicate şi foarte bine aşezate în ceea ce ar trebui să fie un cenaclu. Avem nevoie de oameni ca dumneavoastră.

Daniel Cristea-Enache: După părerea mea, rim a citit foarte expresiv nişte texte foarte interesante. Nu sunt nişte texte foarte comode, ca înţelegere şi interpretare E clar că rim are o claviatură foarte întinsă, are resurse în diferite registre şi mai ales ştie să le utilizeze ca să obţină un anumit tip de efect într-un anumit registru. Prima întrebare: aceasta înseamnă o adevărată complexitate sau este o foarte bună digitaţie, numai o dexteritate formală? S-a observat această interferenţă între modele ale literaturii vechi, clasicizate şi literatura cu mijloacele ei de ultimă oră, referinţele livreşti, referinţele clasice cu elemente literare sau subliterare de ultimă oră. Cultură cultă plus cultură pop. A doua întrebare: înseamnă acest lucru că avem în rim un nou Mircea Horia Simionescu? Ambele întrebări sunt retorice. Am avut sentimentul că rim poate să facă mai mult decât a făcut aici. Miniaturile Cyrano Hip-hop şi De Serwitz sunt excelent scrise, sunt remarcabil conduse, dar nu reuşesc să spargă un anumit plafon pe care şi-l creează. O dată ce le-am citit nu mai simţim nevoia să revenim la ele, pentru că sunt cumva epuizate. Am prins poantele, am savurat interferenţa limbajelor, nu mai ai senzaţia că trebuie să le reciteşti, nu au semnificaţii colaterale sau de adâncime. În schimb, Ceaţă matinală şi, mai ales, Trei siluete arată ce ar putea să fie rim dacă s-ar lua mai mult în serios şi dacă ar renunţa să mai fie atât de risipit şi dexter în toate şi dacă s-ar concentra şi ar creşte valorile de sugestie, valorile psihologice pe interiorul aceluiaşi culoar. Toţi am savurat aceste texte, ne-au plăcut, dar în Trei siluete rim arată că poate face mult mai mult. Este o proză de mare fineţe, de mare subtilitate, care apelează în mod semnificativ la mai puţine jocuri de cuvinte şi la mai puţine aluzii livreşti şi inflexiuni de oralitate, dar construieşte o proză absolut remarcabilă. Dacă aş fi în locul lui rim, de la aceasta aş porni şi aş încerca să re-ating nivelul de-aici şi să îl depăşesc. Până atunci, rămânem cu bucuria lecturii, dar şi cu regretul că rim nu este la nivelul pe care potenţialul lui real îl indică. M-ar bucura să-l avem, din nou, invitat peste o bucată de vreme în care să citească textele pe care le va scrie între timp şi să vedem dacă în acest răstimp a beneficiat de observaţiile noastre sau, ca orice autor veritabil, nu dă doi bani pe părerile criticilor şi ale comentatorilor şi-şi vede de drumul lui.

Tudorel Urian: Din punctul meu de vedere, eu zic să îşi vadă de drumurile lui, că sunt mai multe - pentru că el s-a format şi în alt registru decât acesta şi poate că e păcat să meargă într-un singur registru când poate să meargă în mai multe. Mă gândesc că într-un volum de proză scurtă au loc toate - şi acesta, şi celelalte - şi cititorul şi-ar alege după gustul fiecăruia ce este convenabil.

Daniel Cristea-Enache: Vă mulţumim pentru participarea la episodul rim. Şi acum, în încheiere, rim, dacă vrei să ne vorbeşti despre cenaclu... Şi tu ai fost o vreme la cenaclu...

*****

Impresii despre cenaclu
rim: Da, am fost la două şedinţe de cenaclu. Aşadar, am o bază prea restrânsă să vorbesc, pentru că, după ce l-am descoperit aş fi vrut să-i devin fidel - nu neapărat din nostalgie faţă de ideea de cenaclu, cum spune Gabi şi cum spun colegii mei de la Joc secund, ci pentru el însuşi, pentru că s-a întâmplat să mă întâlnesc cu un cenaclu cu personalitate. Am avut nişte motive care m-au făcut să absentez. Cum sesiunea următoare va fi în toamna lui 2009 şi cum până atunci programul meu are nişte priorităţi oarecum extra-literare, sper să pot să fiu mai prezent şi atunci, în următorul an, când o să-mi daţi cuvântul să vorbesc despre cenaclu o să am mai multe de spus. Dar nu tac înainte de a-i atrage atenţia doamnei Livia Dimulescu că pentru un autor, din principiu şi prin definiţie, opiniile negative sunt mai utile decât cele pozitive, cu feedback mai aplicat. Un cenaclu este expresia, în plan literar, a celei mai autentice democraţii.

Tudorel Urian: A spune ceea ce gândim este cel mai mare respect pentru autorul pe care îl avem în faţă.

Florin Caragiu: Pot să vă spun că este un cenaclu cu personalitate şi m-am bucurat de fiecare dată când am venit aici. S-au spus foarte multe lucruri interesante, s-au dezbătut pro şi contra într-un mod creativ, într-un mod care te ajută să vezi, din mai multe direcţii, textul în sine. Este un cenaclu complex, un cenaclu care îşi împlineşte menierea şi eu sper să şi-o împlinească cât mai bine în continuare.

Livia Dimulescu: Aş fi vrut să vă spun despre nevoia mea aproape viscerală de cenaclu, pentru că, indiferent cum scriem, simţim nevoia să ne audă cineva. Şi dacă acel cineva este o autoritate, este extraordinar de bine. Simţi nevoia ca după tot ceea ce faci, dacă faci autentic şi din pasiune, să asculţi o părere autorizată. Pentru mine este o oază şi nu ştiu ceilalţi cum se simt, dar, în momentul în care te-ai umplut până la urmă de o astfel de viaţă, eu simt nevoia să scriu. Dacă nu să scriu, să citesc - ceea ce mi se pare un mare câştig. De aceea, vă mulţumesc!

Rozalia Grozea: Pentru mine această hrană spirituală este mult mai importantă decât cea care ne menţine trupul. Şi pentru mine nevoia de a scrie este ceva imperios necesar, ca a respira. Eu scriu poezie de când mă ştiu, cu deosebirea că mie mi-e foarte teamă de critică. Ceea ce scriu este atât de trăit şi de personal şi tot ce am scris până acuma a fost citit de prieteni, de apropiaţi care, într-un fel sau altul, mi-au adus omagiile lor. Dar, un critic care nu mă cunoaşte, care disecă opera, care interpretează, mi-ar putea zdruncina încrederea în mine. Cum aş putea să-mi expun acum inima în vitrină?

Ioan Turensky: Am ceva de spus ca o laudă supremă a acestui cenaclu: avem doi critici de mare valoare şi, după ce vorbim noi toţi, aflăm de la ei cum stau lucrurile din punctul de vedere al adevărului, al valorii. Eu, unul, abia aştept verdictul lor. Faptul că cei doi critici sunt foarte pretenţioşi ne ajută şi îi ajută enorm pe cei care citesc. Sunt bucuros că sunt în acest cenaclu, e a doua mea familie, e evadarea supremă din mahalaua de peste tot - şi de-afară şi de la televizor - e o gură de aer, de oxigen. Felicitări!

Lorena Păvălan Stuparu: De la bun început mi s-a părut nemaipomenit faptul că cenaclul există în forma aceasta. Existenţa lui mi-a fost confirmată astă-toamnă, când, după ce am citit în România literară anunţul cu pricina, am "aplicat" prin e-mail şi am fost invitată să particip şi apoi să citesc în acest cadru. Nu pot să ascund faptul că, la un moment dat, m-am perceput ca "cenaclieră" sub unghiul ridicolului şi, în cel mai fericit caz, ca "bovarică", din perspectiva filistină în care m-am autosituat de mai bine de cincisprezece ani. Dar, slavă Domnului, cenaclul acesta la care am ajuns pe o cale transparentă, democratică si autodidactă, este îndeajuns de aseptic şi sobru ca să nu mă mai simt decadentă, frivolă, penibilă şi inconfortabilă din punctul de vedere al onoarei de familistă nerevoluţionară. Important este că la acest cenaclu mă întâlnesc cu oameni altfel (şi oarecum semeni) decât enervanţii cotidieni şi, mai ales, că mă mobilizează să mă ţin la curent cu pulsul literaturii. Dintre întâlnirile la care am participat, memorabile pentru mine au fost acelea în care au citit Claudiu Komartin şi Adrian Diniş, Cătălina Cadinoiu şi Aida Hacer. Am fost atât de bulversată de aceste lecturi, încât am început să citesc pe internet şi să încerc să-mi procur ce au publicat ei. Şi căutându-i pe ei am înţeles că, indeed, nu este de-ajuns, dacă te consideri iubitor de literatură, să citeşti reviste şi cărţi tipărite şi să scrii, oarecum emilidickinsonian, în turnuleţul tău. De aceea, pot spune că Cenaclul de la Muzeu mi-a redeschis universul literelor şi, implicit, că este pentru mine o renaştere. Sau chiar o naştere (normală încă, zic eu, din punct de vedere biologic, psihosocial şi eticoprofesional!). Şi-i multumesc foarte pentru toate acestea luminoasei Luminiţa Duţu, care m-a întâmpinat de la bun început cu o prietenie şi căldură rar întâlnite în lumea de azi.

Ion Zubaşcu: Am observat aici că o parte dintre cei care caută cenaclul vin din raţiuni existenţiale, vin în acest mediu de cultură ca la biserică. Eu o să vorbesc despre cenaclul acesta din raţiuni strict literare. De ce vin eu la cenaclu? Sunt un caz special, căci m-am intersectat cam cu toate cenaclurile importante ale literaturii anilor din urmă, de la cenaclul Echinox încoace. De ce vin la cenacluri? Am un argument cultural şi unul personal. Am sentimentul că poporul român este un popor de debutanţi perpetui, că mereu începe ceva şi nu finalizează - să ne gândim la Etimologicum Magnum Romaniae. Din acest punct de vedere, cenaclurile sunt locuri unde mereu începe ceva. Motivaţia mea este că mă fascinează începuturile. Iar într-un cenaclu întotdeauna porneşte ceva nou şi, cu cât înainteazi în vârstă, ţi se pare că toţi scriitorii valoroşi ar trebui să facă din când în când o cură de penitenţă la un cenaclu, unde vin cei tineri, de la care fiecare avem foarte mult de învăţat. Vreau să vă fac această mărturisire: vin la cenaclul acesta, să fac o cură cinstită de umilinţă. Ascultând tinerii, iau pulsul, pentru că vine o vreme în care se schimbă paradigma. Şi am observat, doar frecventând acest cenaclu, câteva mutaţii foarte importante. La cenaclu, au fost poeţi care au citit poeme după ce le-au publicat, în prealabil, în reviste literare. Sau alţii au venit şi au citit din cărţi. Deci, o primă mutaţie: scrisul nu mai este autoritatea ultimă. Sau, mai exact, acum autoritatea o dă haloul din jurul scriitorului care include oralitatea, reacţia vie. Civilizaţia culisează dinspre aplatizarea scrisului înspre actul de cultură viu, organic, mai aproape de căldura umană. Al doilea lucru pe care l-am observat, venind aici, la acest cenaclu, este că tinerii, când trimit un CV, nu-şi mai trec în ce reviste literare au publicat, ci pe ce site-uri şi pe ce bloguri au scris. Netul creşte în autoritate în raport cu cultura scrisă. Deci, în încheiere, pentru mine, venirea la cenaclu este o formă de-a mă menţine viu şi de a fi tânăr, într-un pas cu vremea, un mod de a învăţa de la cei tineri, de a afla, de la prima mână, ce se întâmplă în mediul real al literaturii, netrucat. Pentru că e un decalaj: până tinerii aceştia sunt publicaţi în reviste, până sunt filtraţi prin concursuri şi scot cărţi, deja trece un timp. Însă aici eşti tot timpul pe fază cu ce e viu şi asta te ţine tânăr, te face un etern debutat, cum am spus la început. Îi doresc acestui cenaclu să dea valori, evident, acesta fiind scopul oricărui cenaclu.

Daniel Cristea-Enache: Vreau să spun şi eu două vorbe. În primul rând vreau să-i mulţumesc doamnei Luminiţa Duţu care, de un an de zile n-a lipsit niciodată şi are toată povara administrativo-tehnico-tactică a acestui cenaclu. Şi, din momentul în care domnul Zubaşcu a fost reţinut cu probleme personale, şi-a asumat şi rolul de cronicar al cenaclului. În al doilea rând, vreau să vă spun de ce îmi face mie plăcere să vin la acest cenaclu. Iniţial eram foarte sceptic cu ideea de a participa la un cenaclu. Spre deosebire de domnul Zubaşcu, niciodată nu am simţit nevoia să merg şi să citesc într-un cenaclu, să văd dacă scrisul meu este prizat sau nu. Ce m-a câştigat pentru acest cenaclu a fost formula absolut democratică: nu există nici o voinţă, nici o subiectivitate care să impună anumite umori critice sau scriitoriceşti. Nu este nimeni dintre noi, moderatorii, care să facă selecţia autorilor care vin, suntem complet detaşaţi, într-un mod foarte comod, de această problematică. Noi vedem textele aici, le citim pe măsură ce le ascultăm şi lucrul acesta ne despovărează pe noi, în primul rând, de toate presiunile şi conjuncturile prieteneşti care pot să apară. Totul este democratic. Şi lucrul care m-a făcut să apreciez la superlativ acest cenaclu - care n-a avut numai şedinţe remarcabile cum a fost cea de astăzi - a fost că au apărut nişte autori care au citit aici şi de care eu, personal, habar n-aveam. Îmi trecuseră numele lor pe la urechi, dar nu citisem nimic scris de ei, nu mă intersectasem cu volumele lor. Au venit aici, au citit şi au început să conteze pentru mine, au început să-mi arate că literatura nu este numai ce ştim noi că este, literatura este şi ce poate apărea mâine sau săptămâna viitoare şi noi suntem obligaţi să ne raportăm la ea şi, implicit, s-o omologăm. Cenaclul este deschis, este ofertant, este provocator pentru mine, cenaclul este un loc unde vin cu plăcere, nu totdeauna plec cu plăcere de aici, dar de multe ori plec încântat că am descoperit un nou autor care semnifică ceva pentru mine.

Tudorel Urian: Nici eu n-am avut intenţia de a merge la un cenaclu până acuma. Am ocolit cu toată energia acest tip de activităţi, fiind conştient că, din punctul meu de vedere, era mai important să citesc o carte şi să scriu despre ea decât să ascult 5-10 minute un fragment din nu-ştiu-ce şi să-mi dau cu părerea. Dar, pe de altă parte, constat în rând cu domnul Zubaşcu că este o experienţă cu totul inedită şi foarte folositoare mie, pentru că mă updatează cu tot ce se întâmplă în lumea literaturii şi îmi deschide posibilităţi de înţelegere a unor texte care altminteri poate că m-ar fi pus pe gânduri şi mi-ar fi trebuit mult mai mult timp să le citesc. Aşa, prin acest schimb de idei şi de opinii, e întotdeauna mai uşor să găseşti drumul către o operă literară, către valoare, aşa cum este ea percepută în ziua de astăzi, de către dvs. şi de către noi, criticii literari. Îmi place foarte mult să văd reacţia autorilor puşi în faţa feedback-ului direct şi imediat, este o experienţă care merită trăită şi eu sunt bucuros că sunt aici, în acest cenaclu, unde vă aşteptăm din toamnă.

Luminiţa Duţu: În ceea ce mă priveşte, a fost un an destul de greu pentru că în viaţa mea n-am participat atât de activ la un cenaclu. Am fost la cenacluri prin liceu şi prin facultate aşa, accidental. Dar aici, în mod neaşteptat, mi-am găsit prieteni şi ei mi-au dat impuls să pot duce această povară de organizator. Este foarte greu să mulţumeşti pe toată lumea şi, de aceea, le mulţumesc în primul rând acestor oameni care sunt fideli cenaclului. Apoi vă mulţumesc dumneavoastră, tuturor celor de faţă şi în special moderatorilor care formează o echipă atât de grozavă. Acestea fiind spuse, vă invit la o trataţie şi să ne bucurăm că am împlinit un an de cenaclu. (aplauze)

*****

Fragmente de text
Ne vom limita aici la parodia după Emil Brumaru, deşi autorul a citit proză. Două din textele citite se pot găsi aici.

Foaie neagră

Foaie neagră Dostoievski,
Hai să ne-nfundăm pe Nevski
Prospekt într-o crîşmă veche,
Să-ţi torn lacrimi în ureche
Şi să fim prieteni scumpi
Şi să ne pupăm pe bumbi.

Rochie cu franjuri mov,
Mi-e urît şi mi-e Cehov.
Tu exişti, eu nu exist,
Trece-trece trenul mixt
Ce ne vine dimpotrivă
Cu locomotivă...

Simt că-ncepe iar deruta,
Eu îmi beau prin baruri suta,
Tu în turnuri stai ca muta,

Fă, crăpa-ţi-ar pergamuta
Din bikini
În craci lungi şi orfelini...


Foaie albă

(parodie)

Foaie albă Isaak Babel
Hai să bem ceai ielou label
Într-o ceainărie-oranj
- ca să nu facem deranj -
Şi să fim prieteni verzi
Abulia să-mi desmierzi.

Cardinal cu-elitre mov
mi-e albastru de Cehov
eu exist, tu nu exişti
- totul e să nu fim trişti -
Să ne frigem pe mangal
Cordul roş imperial.

Foaie neagră şevalet
Retranscrisă violet
Simt că-mi vine pandalia
Când scriu la Abulafia.
Iată fandacsia.
Indigo ca feeria.

Dezmierdaţi-aş alăuta
Numa' nu mai sta ca muta
În blugi roşi şi orfelini
- nurii nu ţi-s cabotini -.
Ci ne iubim tot mai rar
Într-o scorbură de-arţar
Sub altar.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer