Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Muzica! Muzica!


Bogdan Ghiu

12.07.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Detest, mă înfurie (nu doar enervează) orice muzică în spaţiu public, pentru că ştiu că, prin intermediul ei, se încearcă deturnarea, emoţionarea, captivarea, capturarea mea: afectarea mea pasivă, crearea unor afecte favorabile, în ascuns, altora.

Este o enervare politică şi economică, politico-economică.

Mă enervează sonorizarea spaţiilor publice şi, mai ales, a celor comerciale (hipermarketuri & comp.), prin care mi se adoarme şi deturnează atenţia şi mi se impune un ritm hipnotic, o ritmare oarbă, un tam-tam al cumpărăturilor care, astfel, devin incontrolabile şi iraţionale. Detest încercările controlate, "strategice", de a mi se adormi trezia, vigilenţa, spiritul critic.

Mai ales că, în felul acesta, are loc şi o instrumentalizare şi o adjudecare a artelor sonore, care sînt puse fie în slujba politicii, fie în slujba comerţului (deci a unei politici corupte, tipic postmoderne, specifice capitalismului întîrziat, rezidual, disperat pe care-l trăim, şi care ne disperă pînă la dispariţie).

Muzica trebuie ascultată doar în spaţii închise, private sau special destinate, în care muzica să nu fie doar un decor, un ornament, un element de estetizare a unor intenţii rapace, ci să poată fi ascultată în sine, deci, se presupune, şi să fi fost compusă pentru a fi ascultată în sine, nu ca simplu "adaus comercial".

Numai că majoritatea muzicilor de azi nu mai sînt compuse pentru a fi ascultate separat, în sine, ca arte de sine stătătoare, ci tocmai ca adjuvant şi ca proteză comercială. Prin asta este muzica una comercială: prin faptul că este concepută pentru a ajuta comerţul, de orice fel (inclusiv cu sentimente politice).

Fără muzică, deci, în spaţiile publice, comune! Fără muzică! Fără fanfarele politicii totalitare de ieri şi fără muzicile computerizate ale economiei, la fel de totalitare, de azi! Fără mantre ale politicii de piaţă!

În general, mă înfurie şi detest artele folosite ca nişte instrumente pentru estetizarea politic-comercială a spaţiilor publice. În spaţiul public nu trebuie să se audă decît rumoarea informă a celorlalţi, murmurul fără sens, "cacofonia" societăţii.

Despre maşinile "tunate" care "tună" de manele nu mai spun nimic. Deşi mai agresive, aceste nesimţiri private mi se par mult mai puţin periculoase decît strategiile politic-comerciale concertate.

De enervat, însă, concret, mă enervează faptul că, deşi se înmulţesc barurile, pub-urile şi cafenelele, noi nu avem, de fapt, pub-uri şi cafenele, care sînt locuri, instituţii informale de socializare, ale societăţii civile, din moment ce în absolut toate tună muzica, din moment ce toate spaţiile de colocvialitate sînt deviate, deturnate spre statutul asurzitor, descurajant, al unor cluburi de noapte, cînd ele, de fapt, sînt spaţii diurne de solitudine şi de comunicare.

Urăsc muzica omniprezentă în "crîşme", unde nu mai poţi să-ţi dai nicio întîlnire, în care orice şansă la intimitate este, astfel, descurajată, dejucată, blocată.

Dar poate că tocmai asta se umăreşte, difuz, conştient sau inconştient: nu cumva să clevetim, să bîrfim sau chiar să "facem politică", să "uneltim" civil, din moment ce sîntem obligaţi să urlăm unii la alţii, deranjaţi deranjîndu-se unii pe alţii.

Uite-aşa se controlează, se canalizează o societate: prin împiedicarea socialităţii în spaţiul public.

Controlul populaţiei prin muzică, prin "artă".

Detest politica şi economia de-verbalizată, sonorizată, "muzicalizată", pur sonoră, care ne reduce, "comunicaţional" cică, la simpli repondenţi, dansatori somnanbulici, prin reflexe şi prin impulsuri.

Urăsc discursurile care, cu concursul media, devin simplă "muzică" adormitoare, neîntreruptă, simplă înşiruire infinită de variaţiuni fără nicio temă, instilatoare de otrăvuri.

Tînjesc după mesaje clare şi distincte, cu conţinut curajos.

Decît să-mi cînte permanent cineva (fie şi, aparent, în strună), iar eu să dansez, să-mi trăiesc viaţa dansînd după cum îmi îngînă alţii (îngînîndu-mă insidios, lăutăreşte, pentru a putea să mă fure fără probleme), prefer să înţepenesc cu totul, stîncos.

Muzica! Muzica! Asurziţi-i!

Să nu mai audă nimeni nici măcar ce gîndeşte!

Să nu mai gîndească nimeni!

Să cumpere şi să voteze, vite politice (zoon politikon) ce sînt!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • Nervi de eseu
    Critica [membru], 16.08.2009, 18:51

    puritatea adevarului coincis nu poate fi niciodata patat de alte ganduri inefabile adaugate ca mascarada pentru stiumularea individului mandru din noi. Traind intr-un univers incarcat de muzica nu pot insa sa mentin la nivel de apreciere acest eseu. Nici nu spun ca nu este adevarat. Distinctia mea este intercalata cumva. Diferenta este ca ascult si intonez cantari linistitoare si in comparatie cu cea "care nu este muzica"(muzica este alcatuita din sunete, nu din zgomote) mi se pare si mie la fel. Dar muzica este alcatuita pe baza de sentimente. Ce traiesti, expui. Si atunci cand auzul, alcatuit atat de fin si delicat, imi este zguduit de instrumente grosolane ma tulbur si eu la randu-mi. Dar nu generalizez. Trec cu vederea intr-o maniera pe cat de diferenta pe atat de plina de nesimtire( caci nu te face sa te simti nicicum), gandidu-ma la saracii compozitori ce au avut ei atunci pe suflet si cat de tulburata le era mintea de au alcatuit asa ceva.

  • Remediul natural: murmurul
    Marcel52 [membru], 13.07.2009, 20:39

    Exasperantă şi "asurzitoare" dreptate aveţi în tot ce spuneţi aici.

    Ca muzician, sufăr exponenţial de efectele sonotopului ambiental suprapoluat. Dacă cineva a spus: Iadul sunt ceilalţi! cred că descria sau profeţea epidemia de violenţă sonoră generalizată în care trăim acum. (Nu am uitat că loviluţia în Bucuresti, la adunătura din faţa fostului CC a început cu simularea zăngănitului şenilelor de tanc!)
    Teroriştii pe care încă îi mai căutăm, au creat modele. Acum oricine are alarmă la autoturismul din parcare, iar o pisică ce urinează pe Merţan e suficient s-o declanşeze şi să ne veselească vreo 10 minute, aşa, ca să ne crească o ţâră tensiunea arterială. Dar există ac şi de cojocul lor. Cineva îmi povestea cum în noaptea de Revelion, unei maşini parcate în faţa blocului, a început să-i sune alarma. Exasperaţi, petrecăreţii au aruncat pe ea nişte sarmale unsuroase. Răzbunarea a fost cruntă, căci toţi maidanezii, poate că şi ulterior pisicile au sărit pe acoperişul autoturismului să se înfrupte din ele, zgâriind cumplit vopseaua maşinii şi gresându-i caroseria şi geamurile.
    Poate că o soluţie la faptul că nu avem pleoape la urechi, ar fi să murmurăm un cântec, poate să psalmodiem lin. Vă asigur că ar creşte imunitatea la urâtul sonor, la kitsch-ul
    ce vine,vine calcă totul în picioare, bombardând pavilionul urechii noastre din frunte, transformându-ne în oto-ciclopi (ORL).


Spacer Spacer