Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nopţi albe la Helsinki


Ioana Bâldea Constantinescu

28.07.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
... unde "albe" e destul de metaforic. Sau, mă rog, nu total pe gustul năzuroşilor. E adevărat că se întuneca la 12 noaptea, dar... se întuneca. Nu rămânea doar o pâclă cenuşie şi densă, aşa cum mi-am imaginat eu. Noaptea albă, cea din cărţi şi din filmul cu Baryshnikov, nu locuia la Helsinki. Sau... nu încă. În miezul verii, când cel mai înţelept e să te duci în Finlanda echipat ca de un mijloc de octombrie, compensaţia întunericului de o indiscutabilă concreteţe de la miezul nopţii e faptul că la 3 dimineaţa se luminează. Dar ceaţă aceea de culoarea pufului de porumbel... nu e. Nu e pe nicăieri.

Sunt în schimb, pescăruşii. Peste tot. De pe o bancă, dintr-un parc minuscul şi central (totul pare a fi minuscul şi central, într-un oraş cu mai puţin de un milion de suflete la activ), îi urmărim cum iau în stăpânire câte-un creştet de statuie ţeapănă şi falnică, duminică, la prânz. Bate vântul şi noi mâncăm îngheţată, în legea noastră şi a paradoxului care cere ca, atunci când călătoreşti într-o ţară nordică, să faci abstracţie de canicula din care vii.

Facem şi noi. Ne purtăm ca finlandezii. Adică facem exces de alimente reci şi luăm autobuzul până la Serena. Când turistul normal ar merge la muzeu (e primul oraş în care am sărit peste vizita la muzeu, dar, asta e, toate au un început), turistul atipic (da, am ridicat două degeţele timide) merge într-un parc de distracţii... acvatice. Exagerez. Dar de la apă porneşte, într-adevăr, totul, la Serena. Bazine peste bazine, jacuzzi, tobogane de toate dimensiunile, contorsionate în bucle colorate din care se aud urlete de vikingi care alunecă în mai puţin de treizeci de secunde în turbine, piscine şi alte minuni marca Flipper. Au şi nume. Black Hole, 140 m slide... Le încercăm pe rând, laolaltă cu localnicii blonzi şi entuziasmaţi. Unii râd, alţii urlă, eu... mor de frică! La propriu. Şi când mă agăţ de o frânghie, împreună cu alţi înotători temerari, să nu mă ia curentul, şi când alunec în gol şi în întuneric, până aproape nu mai ştiu de mine, într-un bazin cu apă care-mi trece mult de nivelul frunţii. După toate experienţele astea, simt nevoia să-mi număr degetele de la mâini şi de la picioare, să mă asigur că sunt toate acolo. Sunt. N-am pierdut decât un cercel, tribut regresiei voluntare la vârsta de-acum... 15 ani? 10? Îl jelesc cu demnitate, nu mult, că a venit autobuzul care ne duce înapoi în oraş. Prin pădure ne duce. O catifea verde şi muntoasă pe lângă tivul căreia aluneci înapoi, în oraşul port, într-un autobuz ticsit cu lume de toate naţiile şi culorile. Am citit undeva, înainte să plecăm, că la Helsinki locuiesc 130 de etnii. Se vede. Şi, mai ales, se aude.

Ajungem la Gară, de unde începe totul în oraşul ăsta care, nu e nevoie să-ţi spună nimeni, are ceva din Sankt Petersburg, are şi ceva din Stockholm, are catedrale şi cupole monumentale, magazine şi cafenele dichisite şi are... nu ştiu, un soi de exuberanţă, de neaşteptată tinereţe.

La Helsinki mă aplec jumate peste balustrada unui pod să văd... iepurii care mişună pe maidanul de dedesubt. Hrănesc pescăruşii. Cu biscuiţi dietetici (asta e...). Mă pierd, aproape, într-una din cele mai mari şi mai impresionante librării nordice. Două nivele, nişe, colţuri de citit şi o ofertă care, de la cartea de călătorie la albumul de artă, te scoate, preţ de câteva ore, şi din uniforma turistului, şi din cea a călătorului şi te lasă... numai cititor. Un cititor fericit.

La Helsinki fug pe stradă, să nu mă ude ploaia, stau pe treptele Catedralei din Helsinki, la soare, mă duc la Uspenski, cealaltă catedrală, cea roşie şi ortodoxă şi traversez repede, repede că vin tramvaie din două sensuri. Mă plimb cu metroul. Au o singură linie şi, de la un cap la altul, faci maxim 12 minute. Hălăduiesc prin zona portului, unde e piaţă. Fructe de mare, blănuri, bijuterii şi fleacuri frumoase, din lemn şi din os, din acelea peste care, şi dacă nu cumperi, simţi nevoia să-ţi treci buricele degetelor, să le ţii minte... măcar tactil.

Dimineaţa, când plecăm de la hotel, ne întâlnim cu "parada emo". Mulţi, machiaţi şi costumaţi ca pentru congresul vrăjitoarelor din Eastwick. La început am crezut că e un teatru prin zonă, dar ei sunt prin tot oraşul, trişti şi aterizaţi, parcă, din... Oz.

Într-o zi, luăm vaporul până la Tallinn, în Estonia. Aşa fac finlandezii în weekend (când nu merg la Serena, să facă baie...). Ne întoarcem seara, pe ploaie, cu amintiri frumoase şi confirmarea unui mit şocant de adevărat, cel care spune că nordicii sunt foarte rezistenţi la alcool. Eu constat, însă, că nu sunt foarte rezistentă la... frig. Îmi e frig! Şi suntem în iulie.

N-am mâncat nimic tipic şi nu am nicio informaţie în plus cu privire la Moş Crăciun (dacă aş avea, aş spune, serios...). Admiraţia mea pentru Tolkien a crescut considerabil (limbă grea ca finlandeza, mai rar şi toţii elfii lui păreau a o vorbi în versiuni mixate cu alte mlădiţe de Nordică Veche). Şi sunt la fel de profană cu privire la marea dimensiune culturală a locului (Muzeul, cum spuneam, nu l-am bifat, Opera arăta ca o imensă sală de sport, pe-afară, librăria din centru m-a cucerit, e-adevărat!).

Acasă e tot vară şi nu mai port bluze cu mânecă lungă. Biscuiţii îi mai împart cu câte-un căţel. Iepuri n-avem la Bucureşti. Umbrela o mai înghesui, din când în când, în geantă. Şi, cel puţin pentru o perioadă, fac lucruri serioase, care nu mă recomandă ca fiind genul 140 m slide... M-am dat, însă. M-am dat de trei ori. Şi, totuşi, nu era întuneric decât 3-4 ore. Poate că aşa sunt ele. Niciodată exact cum ţi le imaginezi. Poate că nu trebuie să fie chiar albe, sau plumburii, sau mai ştiu eu acum.
"Şi-aţi văzut nopţile albe?". Aşa mă întreabă mai toată lumea, de când m-am întors. La început mă lansam în toată teoria mea cromatică şi-n nesfârşite comparaţii cu alte locuri din Nord. Din Nordul de unde vin poveştile... Acum răspund mult mai succint.
"Da, le-am văzut."
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Samothraki, Iuliana Marchian
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Lemnos, Iuliana Marchian (4.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Thassos, Iuliana Marchian (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Cascada Vârciorog, Florian-Rareş Tileagă
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro De la Pokhara înapoi la Kathmandu, Nepal, Iuliana Marchian (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer