Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Singuri


Ioana Bâldea Constantinescu

18.08.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Azi îmi e mai greu să scriu ca în alte zile. Şi nu pentru că aş fi în pană de idei, timp, resurse. Nu pentru că am o problemă cu tastatura, nu pentru că foieşte prea multă lume în jurul meu şi nu mă pot concentra, nu pentru că povestea e prea îmbârligată şi nu ştiu bine de unde să încep. Sinceră să fiu... nu ştiu de ce.

Ştiu cum începe povestea. Am făcut stânga de pe Magheru, am trecut prin Piaţa Amzei şi o ţin tot înainte, spre Calea Victoriei. Şi e tot acolo, imediat după farmacie. Păr încurcat şi murdar, haine cu două numere mai mari, pantofi scâlciaţi şi o figură fără vârstă. Se bâţîie. Ieri am crezut că e mişcarea automată a singurătăţii, un du-te vino static pe care-l vezi des la copiii pe care nu are cine să-i legene. De fapt, cred că mişcarea mi-a prins colţul ochiului. Şi atunci am văzut cele două fire albe, privirea uluit încântată, mâna care desena sunetul în aer... M-am oprit. Mi s-a părut de afiş. De mash. De copertă de revistă. Mi-am scos telefonul şi am tastat rapid: "La Piaţa Amzei e un homeless care asculta ceva la un iPOD."

Ar fi un început splendid de poveste. De unde are iPOD-ul? Ce ascultă? Şi ce-i trece prin minte? Ce-i aduce jucăria asta nouă, lui, care pare să o savureze aşa cum niciunul din utilizatorii pe care-i vezi zilnic, în metrou, în autobuz sau pe stradă nu o face? Cel mai probabil, îi populează singurătatea. I-o umple cu ceva care va fi acolo, cât timp va ţine bateria. După care se va transforma în alt accesoriu complet inutil, pe care-o să-l care cu el, dintr-un cap al oraşului în altul, laolaltă cu toate bulendrele, toate lucrurile colorate, adunate de ici şi de colo, toate sticlele şi ambalajele abandonate lângă vreo pubelă, şapca roz intens, un maldăr de ziare înghesuit în pungi de Cora şi ceea ce pare a fi un ghidon de bicicletă, rătăcit de corpul metalic al Rosinantei din secolul vitezei...

Trec pe lângă el.

Mă duc înapoi în lumea mea de drumuri şi telefoane. Oare ce desena, în aer?... Ce muzică era acolo? Poate că nici nu era o muzică.

Zilele astea citesc Extrem de tare şi incredibil de aproape, de Jonathan Safran Foer. E de împrumut. Funcţionează ca antidot pentru... orice. La fel a fost şi când am citit Totul este iluminat. Atâtea poveşti suprapuse, juxtapuse, atâta polifonie, atâtea râsete care se sparg în sughiţuri niciodată explicite, atâta gravitate jucăuşă, atâta oroare care muşcă din buza unui renghi pezevenghi ultrasupermegaübercomic şi atât de vastă, de plină singurătate mereu umplută şi reumplută şi umplută din nou şi îndesată sufocată anulată de atâţia oameni care-şi amintesc şi trăiesc şi suferă şi se pierd şi sunt singuri. Am citit... citesc cu încântare tâmpă. Citesc şi uit să cobor din autobuz. Lucru care nu mă enervează când îl constat, deşi am întârziat, trebuie să merg pe jos, să alerg adică până povestea mi se zdruncină complet în creieri şi se ghemuieşte acolo, mică, se sfrijeşte cuminte până o să mă întorc la ea.

Eu mă duc înapoi în lumea mea de mail-uri şi documente Word. Repede. Repede repede repede. Am trecut de Amzei. Oare mai era acolo? Dar iPOD-ul mai era? Nu face nimic, am să mă uit după el când mă întorc acasă. O s-o iau tot pe-aici. Numai să-mi aduc aminte.

Prima oară când am citit un articol despre Foer a fost cam acum un an. După care am cumpărat Totul este iluminat. Am făcut-o cadou. I-am pus eticheta de carte bună, că îmi plăcuse articolul, dar n-am citit-o. Nu ştiu de ce nu citesc imediat cărţile despre care aflu că sunt bune, sau, oricum, nu când sunt foarte în vogă. Nu are nicio legătură cu snobismul de a nu fi în mainstream - am depăşit etapa aia... Cred că, pur şi simplu, le descopăr în alt ritm. Al meu, după ce cronicile, bune sau proaste, mi s-au şters din cap. Delete. Create New Folder.

Am luat cartea cu mine în vacanţă. Nu fac asta niciodată. E ciudat, ştiu, dar nu citesc în vacanţă. Eu sunt genul care citeşte în viteză, în trafic, citeşte că trebuie şi citeşte de plăcere, dar citeşte cu toţi neuronii în priză, fără leneveli. Cartea aceea nu m-a lăsat să iau pauză. În vacanţă au mers cu mine Safran şi Brod şi Alex şi Yankel şi Augustine şi minunile ciudăţeniile iscodelile nevinovăţiile vocile grozăviile lor. Poveştile lor. Lipite unele în altele, unele de altele, dând pe-afară şi din nou lipite, lipite bine, cât să rămână şi ceva din capul meu lipit acolo, în uluială.

Merg pe jos. Merg încet. Am un umăr mai sus şi unul mai jos. Şi o geantă grea, care justifică denivelarea. Merg cu Extrem de tare şi incredibil de aproape în geantă, cu singurătatea lui Oskar izbindu-se de pagini, să iasă de-acolo, să plângă după tatăl lui care nu mai e, să plângă în capul meu, să se lipească de restul poveştilor mele şi să mă oprească din râs atunci când râd, pentru că nu sunt obişnuită cu vocea unui copil de 11-12 ani. Acum cartea e închisă, însă. Cuminte. Iar eu merg mai repede. Fără sonor.

Până îl văd din nou, de la distanţă. Îl văd cocoşat peste pungile lui cu noduri şi sfori şi pestilenţe destrămate în aburi destrămaţi în aer destrămat în seară. Mâinile căzute pe lâgă corp. Colţurile gurii nederanjate de zâmbetul ştirb. Ochii goi. Sau trişti. Sau goi. Nu-i văd şi nu vreau să mă autosugestionez. Unghiile murdare degetele cioturoase pantofii scâlciaţi. Şi niciun licăr. Trec searbăd pe lângă el, aşa cum trec pe lângă el toate, fără ecou. O fi goală lumea lui? O fi plină? O fi mereu la fel?

iPod-ul nu mai e.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




8 comentarii

  • RE: RE: RE: Te-ai urnit greu, dar foarte bine!
    Toma [membru], 21.08.2009, 12:29

    Mă mai bag şi eu în seamă, pentru ultima oară, cu o nedumerire. În rest,cu stilul sofisticat-intelectual (de care vă miraţi şi dvs.), m-aţi pierdut...
    Ce înseamnă "Scrieţi aşadar şi pentru el, nu-l mai lăsaţi acolo unde e."?

  • RE: RE: Te-ai urnit greu, dar foarte bine!
    croixet12 [membru], 21.08.2009, 01:10

    "Pe langa faptul ca ceea ce Tolstoi avea pentru personajele sale era mai degraba afectiune, decat compasiune, apoi luand in considerare faptul ca Tolstoi avea suficient loc pentru a arata ca "ii pasa" (de ce...?) - cu siguranta mai mult de o pagina" -

    Cind ai afectiune, o ai si pe cealalta,nu-i asa? Sau iti iubesti personajele ca un fel de papusar care isi asaza papusile in vitrina? Nu, in mod cert distinctia pe care o faceti mi se pare in context irelevanta.Eu nu cer neaparat compasiune. Cer o mai mare atentie la ce inseamna act al scrisului. Autoarea putea sa scrie de altfel si despre elfi. Ca si-a agatat privirile de acel om, tant pis in cazul acesta.

    Mai bine explicati mai clar "ce inseamna sa fii scriitor"; ce inseamna sa descrii "scene dramatice, crunte, de crime, morti in chinuri si alte suferinte, fara a arata atat de pretuita...compasiune? Cati scriitori nu si-au supus personajele la reale suplicii"
    Numiti literatura fericita imbinare de situatii, descrieri si scene? Sau literatura, tocmai fiind un act suprem de libertate spirituala, presupune de fapt in revers un act suprem de interogare (caruia ea i se supune de fapt, pe care il slujeste), si care tocmai pt ca se vrea radical detine o doza profunda de in-grijorare?

    Credeti ca cer compasiune doar pt ca as vrea o identificare utopica si nu mai putin exterioara intre planuri? Va inselati.
    Cer un act mai autentic dat fiind ca omul acela exista. Scrieti asadar si pentru el, nu-l mai lasati acolo unde e.
    (si nu e un indemn tezist!)

    Literatura adevereste - aici va contrazic frontal, fara nuantari. A adeveri nu inseamna a corecta sau a oferi o varianta mai buna, mai adevarata. Literatura -asa cum o concep - e tocmai felul in care omul poate da marturie despre umanitatea sa. Acolo umanul e in retorta zeiasca a prefacerii: e incercat. E descris, e scris, e, prin aceasta proba a focului, in cele din urma adeverit, descoperit, revelat.

    ma mir si eu de cum, nescriitor fiind, scriu toate acestea.







  • RE: Te-ai urnit greu, dar foarte bine!
    Filip [membru], 20.08.2009, 17:32


    Referirea la Tolstoi e de departe elementul cel mai savuros al comentariului dvs. Pe langa faptul ca ceea ce Tolstoi avea pentru personajele sale era mai degraba afectiune, decat compasiune, apoi luand in considerare faptul ca Tolstoi avea suficient loc pentru a arata ca "ii pasa" (de ce...?) - cu siguranta mai mult de o pagina - trec la "usuratatea scrisului" pe care o denuntati.
    Talentul indiscutabil al unui scriitor nu rezida tocmai in "usuratea scrisului"?

    Cati scriitori nu au descris scene dramatice, crunte, de crime, morti in chinuri si alte suferinte, fara a arata atat de pretuita...compasiune? Cati scriitori nu si-au supus personajele la reale suplicii si asta in absenta flagranta a compasiunii?

    Cred ca ati pierdut usor contactul cu realitatea, dar acest lucru este scuzabil, daca luam in calcul tristetea si senzatia de neputinta in fata sutelor de cersetori si a unei sumedenii de campanii sociale de strangeri de fonduri (izvorate din compasiune sau nu) la care suntem expusi in fiecare zi si ati uitat ca va aflati in universul...liternet.

    A, si literatura nu "adevereste", iar abuzul de ghilimele se iarta. Pentru ca dvs. nu sunteti scriitor.

  • RE: RE: RE: de ce nu
    Toma [membru], 19.08.2009, 14:03

    Aţi scris un text teoretizant şi f.f. subiectiv.
    Voi rezista tentaţiei de a contraargumenta punctual şi voi spune, din nou, că amestecaţi două realitâţi diferite: arta (literatura) şi viaţa.
    A blama un artist pentru că face artă, în loc să se implice personal în realitate (deşi cred că arta e, vrând nevrând, implicare), este ca şi cum l-ai desfiinţa ca artist.
    A-i evalua gradul de empatie, de compătimire, e fără sens: ori îi evaluezi opera, ori biografia personală - sunt două aspecte total diferite.
    Dacă scriitoarea nu l-a luat pe homless la ea acasă, nu înseamnă că nu are dreptul moral să scrie despre el, în orice stil vrea şi poate.
    Cred că un comentariu al autoarei ar fi interesant.


  • RE: RE: de ce nu
    croixet12 [membru], 19.08.2009, 12:03

    Citesc si eu multa literatura. Si dumneata, presupun, care pari a sti prea bine ce este ea.
    observatia mea a survenit brusc dupa citirea textului, "inspirat" dupa un "personaj" "real". Da, omul a devenit personaj, a intrat deci in "literatura". Ce m-a socat insa a fost aceasta usuratate a scrisului. Prezenta palpabila a acelui om m-a facut sa reactionez imediat. Viata lui, cea reala a personajului real...,cit e ea de vizata? (ce mica umbra are omul: un mic text...) E literatura pretext/intext pentru ce? Doar pentru a crea un metadiscurs? pentru a elibera ce? placere artistica, pura maiestrie a scrisului?
    Nu cred ca adevarata literatura pleaca asa simplu de la un "personaj real". Si mai cred ca exista o inselare profunda a unei literaturi care inseala, in loc sa adevereasca, care doar vorbeste despre viata in loc sa si fie viata.
    Nu stiu ce ar insemna sa si fie viata: probabil o forare mult mai adinca a omului care scrie in el insusi.
    Stiu doar ca scrisul autentic nu doar "porneste" de la viata, ci re-da viata, repune in chestiune viata, traieste viata. Scrisul acestui text nu face decit sa fie "privitor ca la teatru", narcisic interesat fiind, asa cum s-a observat, mai mult de personajul propriu al celui care scrie decit de ceea ce se spune si se scrie in mod privilegiat printr-un autor privilegiat.
    Iertati abuzul initial de ghilimele. Ele stau pentru ceva demn de luat in seamna, care se cere explicitat.
    (spre exemplu, Tolstoi in "Stapin si sluga" nu construieste metodic un text; nici nu se pune pe sine in discutie. Textul e descoperitor, iar sensul descoperit descopera la rindu-i ceva, deschide ceva in cititorul sau; personajele sale nu ramin personaje lasate pe un "trotuar". Intr-un mod supra-estetic, daca vreti, lui Tolstoi ii PASA de personajele sale. E ceea ce n-am simtit in textul I. B.)
    Sigur ca nu poti face mult pentru un om de pe trotuar. Dar faci cu atit mai putin facind asa literatura (literatura ca panseu circumstantial ori ca o compozitie ego-ida).






  • Te-ai urnit greu, dar foarte bine!
    ARUAL [membru], 18.08.2009, 21:44

    Păi, să mai ai lipsa asta de chef de-a scrie. Că bricolezi bine. Tema asta e una de continuat într-o nuvelă, cu atât mai mult cu cât şi construcţia de aici îţi permite s-o faci.
    Şi, referitor la construcţie, chiar îmi place - ca un cântec al cărui refren se instalează unde şi când vrea el, dar ştii că trebuie să revină, să accentueze o stare, o idee.

  • RE: de ce nu
    Toma [membru], 18.08.2009, 13:52

    Mi se pare "pe dinafară" comentariul lui Croixet12.
    Oare nu a înţeles că e Literatură, chiar dacă inspirată de un personaj real?...
    Iar dacă există un personaj central, acesta mi se pare a fi Ioana Bâldea.
    Cât despre îndemnul de a face ceva pentru acel homless nebun... este ori idealism, ori... literatură... :)

  • de ce nu
    croixet12 [membru], 18.08.2009, 11:12

    de ce nu faci ceva pentru el, cel putin intreaba ce e cu el, du-l undeva. decit sa scrii despre el.
    e frumoasa scrierea (ta), dar cit de inutila privita in oglinda acestui om.

Spacer Spacer