Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Criza de critică, criza de frate (nu mai are cine să ne salveze!)


Bogdan Ghiu

30.08.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Una dintre tacticile de luptă (de gherilă) cu cenzura comunistă, elaborată, evident, în Uniunea Sovietică şi preluată, apoi, şi în ţara noastră, unde eu am întîlnit-o, pe cînd mă străduiam să debutez, sub denumirea, dacă mi-aduc bine aminte, de "iepurele verde" (dat fiind că apăruse în mediul avangardelor picturale), consta în a strecura, pentru pictori în selecţia propusă pentru o expoziţie, pentru poeţi în manuscrisul unui volum propus spre publicare, unul sau mai multe tablouri (sau texte) care să "bată la ochi", jucînd rolul de "ţap ispăşitor", pictate / scrise, deci, uneori anume pentru a atrage (deci deturna) atenţia şi a fi cenzurate, în locul altora, "normale". Cenzorii, evident, nu erau (întotdeauna) proşti, şi jucau comedia sinistră, pe cît de obligatorie, pe atît de inerţială, de ritualizată, a cenzurii numai de ochii superiorilor, pentru ca "Sistemul" să-şi poată afirma necontenit (lui însuşi, faţă de sine însuşi, de proprii săi ochi, în primul rînd) existenţa şi funcţionarea imperturbabilă.

Acelaşi rol, de înşelare a criticii, de fapt de adormire a auto-criticii, de auto-încredinţare a "Sistemului" că încă mai funcţionează (minciună de sine structurală, globală), îl joacă şi actuala "criză".

Nu neapărat cu intenţie, sub forma vreunui complot, devine pe zi ce trece mai evident că actuala criză, evident provocată, dar nu se ştie pînă la ce nivel de complicitate (cel mai probabil, ar trebui să vorbim de un comando de criză, de nişte terorişti financiari numai aparent sinucigaşi), trebuie să joace un rol salvator, avînd deci drept efect concentrarea atenţiei "critice" asupra aceste crize şi "normalizarea", edulcorarea percepţiei cu privire la starea "normală" a capitalismului supravieţuitor. Căci din "lupta istorică" cu comunismul, capitalismul nu a ieşit triumfător, ci a rezistat mai mult şi mai bine, s-a "descurcat", întărindu-se, cumulînd prerogative, preluînd ştafeta, încasînd şi moştenirea fratelui comunist decedat (mai exact eutanasiat: moarte-sinucidere asistată).

Capitalismul nu a învins comunismul, ci doar i-a supravieţuit. Cu costuri, de toate naturile, din ce în ce mai nepermis de mari, exorbitante, intolerabile, şi cu preţul unor stratageme disperate de geniu precum "globalizarea" sau actuala "criză" (ca revers al globalizării, ca globalizare negativă). Spre deosebire de capitalism, comunismul a avut bunul-simţ să se recunoască învins, şi să predea ştafeta fratelui său inamic, lui Cain, capitalismul, făcîndu-i, complice, cu ochiul. Acum însă Cain, capitalismul, rămas singur, nu poate decît să înnebunească, deoarece nu mai are cui transmite nicio ştafetă, nu mai are nici măcar cu cine să se joace de-a "hoţii şi vardiştii", de-a Faraon-Moise-Mesia. Trebuie să se descurce singur, horcăind din întreaga planetă.

Actuala criză normalizează şi edulcorează percepţia asupra capitalismului contemporan, ne "ia ochii", făcîndu-ne să uităm, să nu ne mai dăm seama că, şi în vremuri "normale", adică pînă la izbucnirea actualei crize şi, mai ales, după "depăşirea" ei, capitalismul era, şi va fi, în criză, fiind un capitalism al crizei, de criză.

Declanşarea crizei actuale a reprezentat o soluţie medicală disperată, ultimă - chirurgicală: provocarea unei crize pentru evitarea Crizei. Criza actuală este, de fapt, o încercare de soluţionare a Crizei de fond, a Capitalismului-Criză (CC), activarea, printr-o provocare de tip pharmakon (otravă-medicament), a unui mecanism de autoreglare in extremis, conştient-inconştient, al "Sistemului".

Criza actuală joacă, nu doar ca rudă etimologică îndepărtată, rolul criticii neefectuate (blocate, discreditate, refulate). Critica ar fi putut preîntîmpina criza anticipînd-o (simulînd-o pragmatic conceptual), criza efectuează critica neefectuată, externalizînd-o catastrofic ca necesitate a "Sistemului". Este o criză pe post de critică, o criză menită a "critica", a filtra, a curăţa capitalismul, a-i drege motoarele, a i le uşura pentru a-l mai face să funcţioneze o vreme, pînă cînd alte crize - crize de schimb - vor veni să-şi joace rolul critic, însănătoşitor, de prelungire a agoniei (luptă fără adversar, cînd, nemaivînd cu cine să te lupţi, ajungi să te lupţi cu moartea însăşi) pînă la apariţia unui improbabil Frate de schimb, ucigaş salvator.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer