Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Spre Zodia Idiotului?


Bogdan Ghiu

13.09.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ne plac scuzele. Tot timpul căutăm scuze pentru lenea care ne caracterizează, de-asta apreciem tot ce este mură-n gură: "cultura" e pentru puturoşi şi pentru înceţi.

Ochi de şarpe. Nu numai şarpele are ochi de şarpe. Nu numai animalele sînt dotate, nu numai tehnica înseamnă înzestrare compensatorie, proteză. Omul, la mijloc, pascalian, un neputincios închipuit, un ipohondru existenţial şi ontologic. Nu numai animalele şi tehnica pot.

Pretindem că avem nevoie de "fraze", de comunicare deja mestecat-ambalată, de bol comunicaţional, şi arta, vai, se pliază im-posturii auto-handicapante a omului: am ajuns să trăim într-o epocă a silabisirii, în care trebuie să vorbim clar şi lent şi să spunem lucrurile pe rînd, fără salturi, ca să ne facem înţeleşi, violarea sintaxei sau accelerările, prin eliziuni, de discurs, sînt privite, ideologic, ca "incorecte politic", ca fumatul, de pildă, sau ca utilizarea de droguri.

Discursivul, "frasticul", explicitul, povestitul sensului, care exclud totalitar sugerarea/evocarea lui aluzivă, au ajuns sufocante, sînt dogma oficială. Iar artele, vai, se pliază, artiştii se autohandicapează, bîlbîiţii, înceţii la minte, călduţii la sensibilitate devin paradigmă, căci vorbesc pe înţelesul tuturor, şi cu toţii silabisim în cor, ca la grădiniţă. Sîntem la reeducare, şi aceasta, culmea, într-o epocă lăudată prin viteză, prin imediatitate: dar doar delegată, exteriorizată, a tehnicii şi prin tehnică, ca şi cum tehnica supremă n-ar fi omul însuşi.

O milogeală a devenit lumea, tăriilor de sens le-a luat locul berea şi ceaiul, apele chioare, epice, narative. Viaţa-povestioară.

Este vorba, de fapt, de o reacţie de încetinire a ritmurilor vitale la nivel de specie, intrăm instinctiv în hibernare, viteză au doar procesele al căror teren sîntem, dar noi ne auto-demitem ca subiecţi. Devenim încet încet, fără să recunoaştem, o umanitate-"zazen", devenim înţelept vegetali: din subiecţi, mediu; din actori, scenă.

Truc, şiretenie, strategie. "Dispărem" strategic ca să nu dispărem pur şi simplu. Trăim deconstructiv, în/ca deconstrucţie a categoriilor tradiţionale, în frunte cu cea de subiect, deşi înjurăm deconstrucţia, ni se pare o jignire cînd nu o crimă, dar noi tocmai ca deconstruiţi vieţuim, viezurim.

Umanitatea se dezbară, încet încet, de eroismul modernist, de toate "suprematismele".

Stupidă epocă totuşi, în şiretenia ei animală, în viclenia ei de şarpe nanotehnic!

Revenire la Idiotul, ca elogiu colectiv, practic însă, al auto-handicapării viclene? Ne îndreptăm oare spre Epoca, spre Zodia Idiotului, a micului-mare Şmecher, prin sub-/inter-epoca actuală a auto-handicapării, a deconcentrării, a dez-eroizării?

Facem pe proştii ca să nu mai putem fi prostiţi?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer