15.09.2009
But ki-ki-ri-ki
Brings no rou-cou,
No rou-cou-cou.
But no queen comes
In slipper green.

(Walace Stevens, Depression before Spring)
"Nu, serios, care e?"
"Acum? În general?"
"Nu ştiu. Acum sau în general. Care e?"

Mă joc cu un colţ de şerveţel. Mă încrunt. Încerc să cobor pe scăriţa care duce în stratul un pic mai profund al minţii mele (adică mai jos de "cemănânci?vezicăplec la câtviimulţumesc îmiparerău iei tu cheile nu mi-e somn ammâncatcum ţi-a merseştibine?"). Nu pot. Poate că nu sunt bine. Ridic o privire dezolat agasat tâmpă şi zic că nu ştiu.
"Trebuie să ştii."
Nu.
"Atunci măcar un vers. O imagine? Un poet? Nu e nimic care să-ţi placă acum?"
Nu... ştiu.

Faţa de masă acoperită cu firmituri de şerveţel albastru. Să trec la celălalt colţ? Am o nevoie disperată să fac ceva cu mâinile. Rup o boabă de strugure. Mai încerc o treaptă... mai cobor jumătate de pas. Nu. Nu merge. Nicio imagine. Şi mă duc, casnic, să spăl vasele.

Întotdeauna am o poezie, un vers, o imagine... ceva, o jucărie mentală despre care vorbesc şi vorbesc şi iar vorbesc... Şi zilele astea, nu. Am pierdut-o. Ca şi cum aş fi pierdut, brusc, obiceiul de a bea cafea, sau de a purta cercei lungi. Sunt prizonieră în lumea "ia-ţi umbrelăsănuplouă unde-ai pusperiadepantofi ajungînzeceminute nu, n-am nimic sunt ok". Nu-mi place aici.

Unii fredonează. Alţii se uită la filme. Eu am, întotdeauna, o frântură de poem. Care poate isca zâmbete şi poate ridica sprâncene. Degeaba. Până nu-ţi zic eu de unde-o am şi cum am găsit-o şi de cine e şi de ce e şi de ce a mea zilele astea, nu te las.
"Întotdeauna ai o poezie.."
Aşa e.

Şi aşa au trecut trei-patru zile, alte trei-patru zile, de roboţel. "Viidiseară? nu? păcatvorbim ia şi tu nişte vitaminevezică vinelumina să-ţi iei eşarfă astaevinetoamna eşti ok? Sunt Ok".

In Xanadu did Kubla Khan a stately pleasure dome decree...

Nu e asta. Clar. Deşi Coleridge e, întotdeauna, o opţiune. Şi nu e nici Bateau ivre, de Rimbaud. Nu e Oda a la flor de gnido, de Garcilaso de La Vega. Şi nu e nici sonetul ăla de Shakespeare al cărui număr nu am reuşit niciodată să-l ţin minte (începe cu In faith, I do not love thee with my eyes...). Nu... e. Deloc. Nu e Încântare, de Blaga. Nu e nimic de Arghezi. Nu e Emil Botta. Nu e... poate e Blake! Nu e Blake. Şi nu e nici... nu, nu e.

Pe joi, s-au terminat şerveţelele albastre.
AllenGinsbergPaulClaudelJohnDonneWilliamButlerYeats...
"Auzi..."
Aud.
"Ştii că avem un trifoi cu patru foi?"
...
"Uite-aici."

Un trifoi cu patru foi obrăznicindu-se la rădăcina unui pui de pin, într-un ghiveci de pe balconul unui bloc dintr-un cartier bucureştean. Un trifoi cu patru foi, înflorit peste noxe şi claxoane. Verde. Standard.

Nu l-a rupt nimeni, de noroc. E acolo, cuminte. Ne salutăm cordial, dimineaţa. E pe dietă lichidă, miercurea şi sâmbăta (nu, nu mă ocup eu de asta). La început nu mi-a spus mare lucru. Am zâmbit şi atât. Mi-am strâns lucrurile şi am plecat, cu ale mele... Un trifoi cu patru foi.

Şi cobor. Cobor scările de la metrou, cu un colţ de verde imaginar la un rever imaginar şi el.

In Xanadu...

Mă uit la oameni. Azi, cei mai mulţi nu sunt nici grăbiţi, nici prăfuiţi, nici autohtoni din "etârziu mi-amuitat telefonul nuam terminat proiectulacteledraftulmâncareacontractul ai luat tu haineledelacurăţat? Vintârziu nu mi-e foame suntOK"

In Xanadu...

Pe lângă mine trece o doamnă care miroase a parfum nedefinit. Mi se pare că miroase a verde.
To: 0741.....
Txt: La metrou miroase frumos.
Send. Telefon verde.

Aştept exact 8 minute şi e prima oară pe săptămâna asta că nu mă enervez.
"Atenţie, se închid uşile!"

Nu am o pereche de ochi, altă culoare decât ai mei în faţă, în care să mă uit. Dar ştiu. Brusc. Şi sigur. Zilele astea, poemul meu favorit e Împăratul de îngheţată, de Wallace Stevens. Vorbeşte despre clipă. Despre linia fină dintre "a fost" şi "este". Dintre rutină şi spectaculos. Dintre momentul în care copilul îşi apropie buzele calde de îngheţată şi celălalt. In kitchen cups concupiscent curds... Momentul în care ea nu mai este. A trecut. S-a topit. E un poem despre frumosul efemer. Despre lucrurile mici, care trec pe lângă cele mari aproape neobservate. E un poem despre azi.

Let be be finale of seem.
The only emperor is the emperor of ice-cream
.

Azi a avut un trifoi verde, cu patru foi atipice.
Urmează staţia mea.

0 comentarii

Publicitate

Sus