Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Plumbuita


Augustin Ioan

22.09.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De câţiva ani, vedem tot soiul de flăcăi congestionaţi care, ba pe la Bordei, ba prin Tineretului, ba în Plumbuita, ne vorbesc despre "rechinii imobiliari" care poftesc să construiască tot soiul de acareturi de "speculă imobiliară" peste spaţiul verde al boborului. Parlamentarii au şi dat o lege, vorba lui Caragiale, "de murături", pe cum că nu este voie de construit pe spaţiul verde, pentru că ne sufocăm (de indignare). Ca de obicei, problema este prost pusă şi nu rezultă decât ceva timp de emisie, în care să-şi expună burţile şi guşile câte vreun politician de-a doua mână.

Iată cum stau lucrurile, de fapt.

Realitatea comunistă a netezit şi şters proprietatea de pe faţa pământului. La propriu. Pe noua faţă a construit ce şi cum a poftit. Blocuri, lacuri, parcuri, mă rog, după cum îl învăţase şi pe domnul arhitektonul la şcoala dumisale că e bine şi frumos într-un oraş modern, din care lipseşte proprietatea individuală.

Ce să o mai tot lungim? Zonificare funcţională (adică schizoidia segmentării mecanice a vieţii în "activităţi" care "se desfăşoară" consecutiv atât în apartament, cât şi în oraş; cartiere dormitor, tot tacâmul. Ştim cu toţii, pentru că a fost scris şi cu vieţile noastre scenariul unei astfel de locuiri.

Bun. Apoi a venit 1989. De douăzeci de ani, dez-scriem şi rescriem pe pielea netezită a pământului românesc vechea realitate, respectiv pe cea "nouă". Aceasta, nouă, presupune proprietate şi exerciţiul ei nestingherit, în limitele impuse de binele public, definit şi legiferat. Acolo unde, însă, legiferarea intră în conflict deschis cu dreptul de proprietate, ceva, un beneficiu, trebuie oferit pentru ca altceva, un drept, să fie retras sau îngrădit. Prin urmare, lucrurile stau, acum, aşa: nu proprietarii iau înapoi bucăţi de parc şi, dimpotrivă, parcurile comuniste se află, ilegal, pe proprietăţile oamenilor. Dacă doresc să rămână acolo, fie! Atunci să se adauge legii de interzicere şi codicilul cu privire la exproprierea pentru cauză publică cu justă despăgubire a celui a cărui proprietate este, încă şi încă o dată, suspendată. La fel trebuie să se petreacă lucrurile şi în cazul monumentelor, de altfel: dacă oraşul decide că doreşte să rămână retardat, fie! Dar să o facă pe pământurile şi pe seama edificiilor pe care le deţine ea, comunitatea urbană, în proprietate, nu pe seama actualilor proprietari.

Jur că nu înţeleg de ce e aşa de greu de priceput acest lucru simplu. Mai cu seamă că el este practică curentă în occidentul în numele cărora perorează tot soiul de advocaţi ai paseismului şi retardării deliberate...

Asta ar fi prima parte a argumentului.

A două parte a argumentului sună aşa. Bine, dorim o "cantitate" de spaţiu verde, pentru că nu gândim în termeni de calitate a mediului urban, ci în metri pătraţi de maidan pe care îl raportează adepeurile ca fiind verde, în vreme ce el e pişat de câinii "comunitari" şi încălecat de jeepurile apropitarilor de apartamente. Dar, dacă, prin deplânsa de către stângişti retrocedare se pierde spaţiu verde, ce ne împiedică să fim creativi şi să inventăm noi spaţii verzi? De ce nu am face, precum regulamentul de proiectare în Delta Dunării, sau a uitatului proiect / concurs Verde 2000 de la Timişoara, un normativ de proiectare "verde" în Bucureşti (sau, mă rog, pe oriunde e nevoie de asemenea plămâni urbani suplimentari)? Ştiu că Bonn a făcut un astfel de proiect de înverzire a urbei, indiferent de poziţia verticală sau orizontală (dar la altitudine) a "pajiştilor". Nu e singurul exemplu fericit. O clădire înaltă poate sălta deasupra suprafaţa de spaţiu verde pe care, eventual, o reprimă la sol. Grădinile pe terase sunt plictisitor de puţin noi, chiar şi pentru arhitecţii români. Faţadele verzi erau şi până acum o regulă în Bucureştii din interbelic, cu iedera lor luxuriantă (nu e singura plantă disponibilă), de ce nu le-am reintroduce, cu forţa dacă trebuie, în regulamentele de proiectare? O clădire integral "plantată" multiplică de câteva ori cantitatea de oxigen pe care, mai înainte, o va fi produs terenul viran. Şi atunci, e posibil să constatăm că e chiar recomandat să îngăduim construcţiile de acest tip, pentru că amplifică vertiginos cantitatea de CO2 reciclat. Fireşte, nu e singura posibilitate de a proiecta "verde".

Dar ne trebuie puţină inteligenţă pentru a introduce şi aici bunele practici occidentale contemporane, nu doar pe acelea de acum cel puţin jumătate de secol în urmă (i.e. turnul de sticlă)... Or, ţâfnei proaste a câtorva "lideri de opinie" li se adaugă cecitatea multor arhitecţi, spre a da o atitudine asupra oraşului pe care termenul de retardare nu o descrie mulţumitor.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer