Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Viziuni cu madone (XVI)


Simona Cratel

26.09.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi episodul precedent aici.

Aude fluierături încă din capul străzii. Pe măsură ce se apropie, aude şi comentariile. Nu vrea să ridice privirea. Se încăpăţânează să facă pe surda. Cuvinte nepotrivite. Ivana, pe trotuar, conştientă de fiecare pas ca de ceva dureros. Bărbaţii râd şi fac zgomot, lovesc cu ceva în altceva. Iar ea se apropie. Mai, aproape, şi mai aproape. Pssst, pssst. Cuvintele porcoase, grosolăniile indecente, oribile. Ura fioroasă, agresivitatea, dorinţa evidentă de a-i face rău şi de a o umili. Îşi ţine privirea înşurubată în pământ, dar este furioasă, îşi poate imagina feţele lor, de oameni primitivi, plini de ură şi violenţă. Umilitor. Umilind-o. Apoi, unul apostrofându-i: "Tăceţi, bă, că e fata inginerului. Proştilor."

Ivana, trece de gardul şantierului, traversează curtea. Intră pe uşa încă nefinisată a clădirii încercând să pară că nu şovăie deloc, conştientă că muncitorii care finisează etajul întâi încă o privesc cu expresiile alea de bestii.
"Unde mergeţi, nu vă supăraţi?"

Un bărbat corpolent într-o uniformă de paznic, cu un telefon în mână.
"Îl caut pe tatăl meu."
"Aaa. Nu v-am recunoscut. Gata. Un moment."

Întorcându-se pe călcâie, dând din drum un sac cu ciment.
"Pe aici."

O invită să-l însoţească, face toate gesturile necesare. Iar Ivana se mişcă din loc urmărind îndeaproape ceafa groasă, cu coşuri roşii, iritate, şi falduri de grăsime. Paşii lor răsună pe scara fără balustradă, ţoc, ţoc, încă în forma brută, ciment gol şi atât, iar când ajung la etajul patru, el e acolo, înconjurat de oameni necunoscuţi, într-o încăpere parţial terminată, fără ferestre, prin care restul oraşului este vizibil asemeni unei cărţi poştale superficiale, ce ascunde foarte bine adevărul despre un oraş. Încă îngheţat, primăvara neîndurându-se încă. Cerul cenuşiu, ca o pânză murdară. Iar el, tatăl ei, lăsând în jos braţul cu care arăta ceva, cu o faţă inexpresivă, dar ea ştie că e faţa cu care-şi arată surpriza. Şi nu o surpriză plăcută, ci ceva despre care nu ştie ce să simtă, ceva care-l încurcă în mod profund. Îl nedumereşte. Şi oarecum îl înfurie, nefiind în stare să înţeleagă ce se petrece. De ce.

Câţiva paşi spre ea, stop, se întoarce pe călcâie, spune ceva însoţitorilor săi rămaşi în urmă, apoi din nou, dar cu paşi lenţi, spre ea. Mâinile în şolduri, privirea în pământ. Respiraţia horcăită, mirosul lui aspru. Când încă îşi mai imagina că viaţa sa e în direcţia care trebuie, persoana în care îşi pusese toată speranţele a anunţat că are un copil de patru ani. Viaţa e de căcat.
"Ce cauţi aici?"
"Am venit să te rog să te întorci acasă."

Nervos, aruncând priviri în spate.
"Am treabă. Zi repede dacă ai ceva de zis în plus."

Privirea lui, severă, dispreţuitoare.
"Mă gândeam că poate vrei să luăm masa împreună."
"Nu te gândeai bine."
"Aş fi vrut_"
"Ascultă, orice ai fi vrut, nu e momentul."

Ivana, privind în jos.
"Nu fă faţa asta, Ivana... Eu am treabă, iar tu ştii cum stau lucrurile. Nu trebuia să vii... Tu şi mă-ta, încă nu pot să cred că m-aţi făcut aşa frumos, toată măgăria cu Fecioara Maria, iar eu, un mare idiot, ce trebuie să vă fi distrat pe seama mea! Dobitocul de tata! Prostul! Fecioara Maria! Incredibil! Fecioara Maria?! Poate diavolul!"

Tatăl ei, glumeţul. Cu faţa devastată de trecerea vremii, arătând ca un buldog supradimensionat, mirosind întotdeauna a sudoare şi întotdeauna furios pe ceva. Furios la culme. Nu oricum. Ivana nu-şi găseşte cuvintele, nu-şi găseşte gesturile, câteva momente stânjenitoare se scurg înrăutăţind lucrurile între ei, făcându-le să se îndrepte vertiginos spre punctul în care nimic nu va mai putea fi îndreptat vreodată.
"Mă mărit. Sâmbătă. La doişpe."

Respirând greu, făcând semn unuia din bărbaţii care-l însoţeau cu puţin înainte şi care acum urcă la următorul etaj. Te-am iubit atât de mult, iar tu mi-ai făcut asta.
"Iarăşi vreo mascaradă de-a voastră? Ar trebui să cad în plasă?"
"Tată_"
"Vreun drogat de-al tău, probabil."
"Nu m-am drogat niciodată."
"Şi de ce ar fi atât de tâmpit să ia una ca tine?"

Ivana, cu ochii pe vârfurile pantofilor lui, degetele împletite cu palmele în jos, cu fularul căzut de pe un umăr al paltonului din lână ales de maică-sa, vişiniu. Câteva şuviţe de păr ieşind de sub căciula gri deschis. Cu un pic de rimel scurgându-se din colţurile ochilor.
"Ce te-ai înţolit aşa?", o întreabă ta-su dintr-o dată conştient de felul în care arată fata sa. "Şi ce te-ai boit în halul ăsta? Orice-ai pune pe tine, tot aiurea arăţi oricum."
"Asta-i fata dumneavoastră?", întreabă un tânăr rămas în urmă.
"Las-o, se mărită", zice taică-su, neprietenos.

Tânărul, vizibil jignit că a fost şi repezit şi concediat în doar o replică, îşi freacă cu palma reverul hainei, apoi se răsuceşte pe călcâie.
"Păcat, păcat", glumeşte încercând să-şi păstreze zâmbetul.

Privindu-l cum se îndepărtează, Ivana deschide gura să zică ceva, dar ta-su, mai rapid:
"Ce vrei, să-i dai şi ăstuia o umbrelă în cap?"

Ivana, calmă:
"Apoi o să fie o mică petrecere într-un restaurant de pe lângă Piaţa Victoriei."
"Şi ce aştepţi de la mine? Să duc mireasa la altar?"

Râde, cu cruzime. Unul din muncitori cară o găleată pe scară, nu se poate abţine să nu o măsoare pe Ivana din cap până în picioare, sugându-şi dinţii. Nţ, nţ, nţ.
"Tata, dacă tu n-ai fi_"
"Asta-i bună acum, eu sunt cel vinovat?! Ştiam că nu vii aici degeaba. Aşa deci... Ai gândit tu bine înainte. Mintea ta murdară a mai copt ceva. De fiecare dată când te văd, Ivana, mi se întoarce stomacul pe dos. Ştiu că apari iarăşi cu ceva. Ăsta-i planul tău, deci, pe ziua de azi. De data asta."
"Nu mă întrebi cu cine mă mărit?"
"Nu te întreb, pentru că ştiu. M-a sunat cineva necunoscut aseară, şi auzind că sunt tatăl tău m-a întrebat cum împărţim banii care s-au plătit la restaurant, iar eu am întrebat pentru ce s-au plătit bani la restaurant, iar femeia a zis, pentru nuntă, desigur, iar eu am întrebat: care nuntă? A fost o conversaţie foarte reconfortantă."

Ivana, simţind că n-o mai poate duce mult aşa. Ar vrea să urle: îmi pare rău pentru Ioana. Nu ştiu cum s-a întâmplat. Am greşit. Am greşit. Regret că am făcut-o, nu mi-am dorit-o. Suntem okay acum?! Dacă familia ei este doar o mică parte din univers, cum se face că este aşa atotputernică, uriaşă, copleşitoare?
"Plec acum, dacă e să vii, te văd acolo."
"Nu te baza pe asta."

Trage o flegmă. Se întoarce cu spatele şi porneşte în treaba lui. Nerăbdător să-i prindă din urmă pe ceilalţi. Nu poate crede cum a ales fata sa să-şi nege propria viaţă în halul ăsta, să se maimuţărească făcând atâtea tâmpenii incredibile. O singură explicaţie ar putea exista pentru tot dezastrul. O face special ca să-l înnebunească pe el. Şi-a pus în gând să-l provoace şi să se joace cu el precum pisica cu şoarecele. Se răzbună pentru ceva. Cine ştie pentru ce. O cunoaşte prea bine ca să-şi poată explica altfel ultimii cinci ani. Ultimii cinci ani nu au ce căuta în viaţa lor. Ar trebui s-o zgâlţâie până îi ies din cap toate prostiile la care s-a autosugestionat. S-o zgâlţâie până Ioana va dispărea din existenţă în negura unui vis pe care nu l-a avut nimeni. S-o zgâlţâie până când timpul se va resorbi prin pâlnia destinului şi el va alege să fie treaz în noaptea când Ivana va încerca să fugă de-acasă ca s-o oprească la timp înainte de a păşi de pragul uşii, şi-i să-i spună aşa "nu pleca, draga mea, stai aici cu tata, nu pleca nicăieri. Nu-ţi ajunge dragostea mea de tată, unde să pleci? Nu pleca, pentru că te vei întoarce complet debusolată iar eu nu voi şti ce să fac cu tine. Voi fi doar bărbat şi voi alege să te resping, şi n-o să-ţi placă. Toţi vom avea de suferit".

Ah, nu, de discursul ăsta sau de unul asemănător ar fi mai degrabă nevoie în dimineaţa în care ea a ales să se lase penetrată de vreun slăbănog spălăcit şi ridicol, să oprească totul la timp. De ce n-a vorbit niciodată despre nimic cu ea pe-atunci? Ce gândea ea, ce avea în cap? Simte încă odată impulsul să se întoarcă, s-o apuce cu mâini brutale de oasele ei de pui şi să zgâlţâie tot trecutul din ea. Să facă din ea o nouă Ivană. Una care să ştie despre sine ceea ce toţi ceilalţi ştiu, numai ea n-a aflat. Să o oprească de la a se mai face de râs. S-o oprească de la a o da în bară atât de rău. Să nu se mai umple de ridicol şi de dezonoare. De dispreţ.

Ţeapănă, controlându-şi fiecare gest, Ivana încearcă să se pună şi ea în mişcare, dar se simte ruginită, greu adaptabilă mişcării. Îl lasă acolo, cu mâinile în buzunare, s-o privească cum se îndepărtează. Coboară treptele care au adus-o în camera uriaşă plină de var şi moloz, şi coborâtul fără balustradă pare aproape imposibil. Nu-şi poate lua privirea din hăul dintre trepte, căscându-se hidos, ca o capcană sinistră. Ca şi cum cimentul se curbează în mod deliberat să o atragă acolo. Gata să alunece.

Doamne, dă-mi puterea să trec peste asta, sfântă Fecioară ajută-mă, îşi spune fata.
"Ivana!"

Se răsuceşte spre el.
"Voi veni să-l cunosc. Să vorbesc cu el ca-ntre bărbaţi."
"Bine, tati. Bine."

Fericită, tatăl ei. Bineînţeles că avea să fie acolo.
"Să-l aduci mâine la masă.", îi spune.
"Mâine?!"
"Da, voi fi acolo. Să-i spui lu' mă-ta să pună vesela cea bună."


Citiţi următorul episod aici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer