Viziuni cu madone (XVII)

Citiţi episodul precedent aici.

Îl priveşte şi are un mic şoc. Păr în dezordine, pulover scămoşat, antic, purtat secole la rândul. Pare foarte obosit, de-o oboseală adâncă, pare din altă lume. Arată ca un homeless, se gândeşte Ivana. Doamne Dumnezeule, August arată ca un homeless.

Fără să se uite la părinţii ei, ştie că şi ei gândesc acelaşi lucru.

Madam Popescu îşi şterge mâinile pe o cârpă de bucătărie, privind băiatul care se descalţă în hol. S-a ferchezuit atât şi a pregătit întâlnirea cu entuziasm, să cucerească inima frumosului peţitor. Cristian stă cu mâinile în şolduri, cu picioarele depărate şi faţa înclinată. Nu l-a privit decât o secundă. La ce i-ar fi trebuit mai mult?!

August a adus un buchet de garoafe. Sper că nu le-a cules de pe vreun mormânt, gândeşte Madam Popescu. Unde-i găseşte Ivana pe toţi indivizii ăştia? Cu ce-am greşit, Doamne? Am făcut tot ce-am putut să fiu o mamă bună, şi să-mi cresc fata cum trebuie.

Ar fi vrut ca acest băiat să vină acum şi să spună: "Am o slujbă bună, am apartament, am maşină, am ce să ofer fetei dumneavoastră." Iar el a venit ca un vagabond, ca un căţel la pripăşit. Prin ce trece doar ca să îşi împace nebunul de bărbat. Că dacă pleacă şi-ăsta după atâţi ani de căsnicie ce se fac ele singure? În ţara asta o femeie fără bărbat? Iar ele proastele care au fost la salon înainte, pentru evenimentul ăsta prăpădit. În loc de asta mai bine se tăvăleau la ghena de gunoi. În salonul de cosmetică, şi-o aminti pe Ivana chinuindu-se pe cizmele noi cu toc şi boscorodind, măcar nu cele cu toc cui pe care le-a vrut mama sa, ci unele cu un toc pătrăţos, dar tot toc, halal compromis, tocul rămâne toc, picioarele dor, deplasarea devine o corvoadă. Părul ei, spălat cu şampon de nuci de cocos, apoi coafeza cu fiecare şuviţă între degete, după ce în prealabil a retezat dintr-o singură mişcare coada lungă a Ivanei. "Aşa", a spus coafeza. "Vezi, aşa mai vii şi tu de-acasă."

I-a aşezat în mână o oglindă în care se putea vedea cum arată la spate. Nu rău.

I-a făcut cu ochiul, aranjându-şi pe masă sticlele cu fixativ. În palme, frecase o boabă de gel, cu care avea de gând să-i termine coafura. Să-şi desăvârşească opera. Mirosul de oxidant, o vagă urmă de amoniac dinspre degete. Arăta senzaţional, se gândeşte madam Popescu. Mereu a trebuit să se îngrijească de aspectul exterior al fetei ei, căci ea nu a avut niciodată înclinaţie spre asta.
"Ce se mai aude cu piciorul tău, August? Ai fost la doctori?", întreabă, privindu-l cu coada ochiului pe băiat.

August râde.
"Nu, n-am fost, doamnă Popescu. Eu am nevoie de alt fel de doctori."

Cristian, privind printre gene: "Prin altfel de doctori sper spre binele tău că te referi la psihiatru."

Dar August râde, nederanjat de remarcă.
"Ţi-am făcut nişte pilăfior cu ciupercuţe, August, că mi-a zis Ivana că nu mănânci carne", anunţă madam Popescu. "Ca desert ţi-am făcut grâu încolţit cu miere, cum mi-a zis ea că-ţi place."
"Vă mulţumesc, doamnă. Da, adevărat, nu mai mănânc carne, cred că postul e calea cea mai bună spre iluminarea personală. Şi să nu vă supăraţi pe mine, dar la ora şase eu trebuie să mă retrag într-o cameră să mă rog. La ora şase se deschide un culoar de energie pozitivă în toată lumea, care leagă într-un tot unitar pământul cu universul. Ne putem ruga cu toţii împreună, dacă doriţi. O să fie nemaipomenit."

Deşi şleampăt, pare într-o stare de fericire asemănătoare cu beţia. "A băut?", se întreabă Ivana. Dar nu, n-are cum. Este împotriva convingerilor lui.
"Iluminarea personală?!", face domnul Popescu.
"Da. Un alt fel de iubire. O formă de iubire mult superioară iubirii carnale."
"Hmmm... Asta presupun că e ceva recent, odată ce principiile tale nu te-au împiedicat să-i faci un plod lui fi-mea."
"Ăăăă.... Cum?!"
"Haideţi la masă, haide, intră August, hai înăuntru, nu sta acolo", întrerupe Ivana agitată.
"Ce-am făcut?!", continuă însă August.
"Lasă că vorbim după aia", îi spune Ivana şi încearcă să-i facă semne.
"Nu, stai puţin, tatăl tău a spus_"
"N-a spus nimic, lasă-l."
"Cum n-am spus nimic?"
"Nu vă supăraţi, domnule Popescu, dar eu o respect pe Ivana, nu m-aş gândi în felul acela la ea, noi doi n-avem niciun copil. Iar Ivana nu are niciun copil oricum. Am venit să-i cer mâna, doar nu credeţi că eu şi Ivana..."

Oh, doamne, întâlnirea se termină înainte de a începe, gândeşte Ivana.
"Hai să luăm loc la masă şi să mâncăm. Vorbim după aia", ordonă madam Popescu.

Ivana se aşează în capul mesei, August pe latura din stânga.

Ridicând un pahar de bere, cu o fericire forţată:
"Să dea Dumnezeu să fiţi fericiţi împreună. Tu şi August."

Dar Cristian nu ridică paharul.
"August e un băiat extraordinar", începe madam Popescu în timp ce pune mâncare în farfurii. "Copiii se cunosc de mici, se înţeleg foarte bine. Cred că nu s-au certat niciodată. Sunt o pereche frumoasă. Ce să mai răscolim în rahat?"
"Să nu răscolim în rahat?", izbucneşte Cristian trântind şervetul pe masă. "Cred că mă duceţi iarăşi de nas. Nici n-a intrat bine pe uşă şi a spus că el n-are niciun copil cu Ivana. Ce dracu' încercaţi să acoperiţi aici? Eu nu cred că aiuritul ăsta de aici i-a făcut un copil lu' proasta asta! Nici nu cred că are ce-i trebuie!"
"Domnule Popescu_"
"Taci!"

Palma grea a făcut masa să tresalte. Doamna Popescu e roşie toată. Proasta de fi-sa nu putea să-i spună tot, dacă tot l-a ademenit pe fraier în cursa asta? L-a adus aici în casă fără să-i spună de copil?!
"Ivana, îmi cer scuze...", spune August categoric, "...dar nu era vorba până acum de niciun copil. Am fost de acord să mă căsătoresc cu tine, dar nu doresc niciun copil. Nici nu-i al meu! Sunt prea tânăr, am toată viaţa înainte, am multe lucruri la mine însumi la care mai trebuie să lucrez. Nu sunt pregătit să devin tată. Nu te supăra, dar aşa ceva nu poţi să-i faci nimănui."

Apoi Cristian întinde braţul. Mâna lui pe ceafa ei. Pentru un întreg moment, Ivana reuşeşte să-i capteze întreaga atenţie, deci. Nu-l credea în stare să se concentreze într-un singur loc, dar aşa este, el stă acolo cu braţul întins ca să-i poată cuprinde cu palma sa uriaşă ceafa, şi să se apuce să strângă, fixând-o cu o privire ucigătoare. În momentul următor îşi retrage palma, îşi strânge degetele în pumn şi-i arde una în umăr. Ivana icneşte de durere şi surpriză, îl priveşte neştiind ce să facă, cu lacrimi în ochi. Vocea lui, rece, analitică, dispreţuitoare.
"Eram sigur."

Apoi îi mai arde una cu o sclipire sadică în ochi, mai cu sete decât prima oară, se ridică, se răsuceşte şi pleacă. Au fost pentru ultima oară prieteni. Silueta sa masivă îndepărtându-se. Asta-i tot ce-o să primească Ivana de-acum. Răceală. Indiferenţă din partea lui. Trupul lui, văzut din spate, exprimă toate lucrurile astea, iar Ivana priveşte devastată. Probabil o să-şi facă înapoi valiza să plece la maică-sa din nou.
"Tată, aşteaptă!"

Se opreşte.
"O să-ţi spun adevărul."
"Ivana_", începe madam Popescu.
"Nu, mamă. Lasă-mă să vorbesc. Gata, acum îi voi spune lui tata tot ce s-a întâmplat. Ajunge cu secretele şi minciunile."

Doamna Popescu încearcă să se ventileze cu un şerveţel care nu se supune. Petele mari roşii de pe gât, ochii holbaţi. Doamne, am nevoie de un distonocalm, gândeşte.
"Ioana este făcută cu Valeriu."

Tatăl ei se răsuceşte spre ea. "Valeriu, hă?!"
"Da, tati, îl iubesc, ne-am iubit. S-a întâmplat un accident. Îl mai ştii pe Valeriu, nu-i aşa? Băiatul acela brunet care a tot a venit pe-aici."

Cât datorează un copil mamei sale, şi când se termină această datorie de plătit?
"Chiar îl iubeşti?"
"Da, tată."
"Iar eu n-am ştiut?"
"Am uitat să-ţi spun."
"Atunci de ce-aţi încercat să mi-l băgaţi pe gât pe ţignit?"
"Valeriu n-a vrut să mă ia de nevastă. Şi ştiu cât de tare vrei tu să fiu căsătorită. N-am vrut să-ţi spun."
"Nu vrea, nenorocitul?! Lasă că vorbesc eu cu el. O să te ia împuţitul ăla. Lasă că pun eu lucrurile la punct. Fii sigură că o să te ia. Fetiţa lu' tata."

Se apropie de ea şi-o strânge în braţe. Aşadar fusese victima unui afemeiat. Nenorocitul i-a făcut un puradel şi a dispărut. O să-i arate el, o să-i dea o lecţie. Să-i facă aşa ceva fetiţei lui. Apoi se aşează la masă şi începe să-se-ndoape, să bea pahar după pahar şi să vorbească tare. Acum vede capătul acestei poveşti. I-a dat de furcă ceva, dar totul s-a lămurit.

Gata, totul e aranjat.

După ce August pleacă, cele două se apucă să strângă farfuriile. Madam Popescu încă purtându-i resentimente băiatului.
"August! Ha! Ce nume mai e şi ăsta?"
"Îl cheamă Augustin, mamă."
"Hmmm..."
"Numele tău e Casandra."

Fără să vadă nici un argument în asta.
"Orice ai face adu fetiţa acasă", zice.

O podidesc chiar şi lacrimile.
"Adu-o pe micuţă în înapoi în familia ei. Când o văd acolo, printre străini."

Se străduieşte să nu facă o scenă. Reacţionează cu uimire la propriile lacrimi.
"Dar ştii, mamă, nu sunt sigură că Valeriu e marea mea dragoste", spune Ivana.
"Marea dragoste?! Pfui! Când m-am căsătorit cu tatăl tău...", începe madam Popescu "...aveam douăzeci şi patru de ani. Nimeni nu-mi mai dădea şanse să mă mărit. Pe vremea aia însemna că sunt fată bătrână. Soră-mea se căsătorise la optsprezece, numai pe mine nu mă vroia nimeni. Nu eram nici atrăgătoare, ce să zic, aveam nasul prea mare, prea mulţi pistrui, habar n-am. Nu eram destul de înaltă. Cine ştie. Apoi a apărut tatăl tău. L-am luat, ce era să fac? Să rămân singură? O femeie singură în ţara asta? Toate prietenele măritate m-ar fi ocolit să nu le fur bărbaţii, rudele s-ar fi uitat la mine ca la nu ştiu ce, maică-mea ar fi zis "ştiam eu că n-o să te măriţi niciodată" şi ar fi râs, hoaşca bătrână. Iar la început, l-am iubit, să ştii. În primii ani, deşi am ştiut că nu e marea mea iubire. Auzi ce zic, marea mea iubire, ce prostii mă faci să spun! Nu există "mare iubire". Fiecare iubire e mare, apoi se diminuează, până nu mai rămâne nimic."

Frecând farfuriile în continuare în chiuveta plină de apă. Deodată sentimentală, înclinată spre aduceri aminte.
"Mai ţii minte când erai mică? Ai avut o perioadă în care ai susţinut că ochii tăi sunt albaştri? Mă puneai pe mine să cert nu ştiu ce copil de-afară care te contrazicea?! Sau ai avut perioada aia în care nu ai vrut să te îmbraci decât în haine de culoare verde?! Ai fost întotdeauna un copil mai ciudat, ce-i al tău e al tău. Dar în chestii benigne. Numai eu ştiu câte am tras cu tine. Dacă nici eu n-am fost mamă bună, atunci cine?"

Da, atunci cine.


Citiţi următorul episod aici.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.