Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fragment de vară, în blugi


Ioana Bâldea Constantinescu

13.10.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De curând, l-am recitit pe Carver. Într-o dimineaţă. Din acelea în care-ţi vine, câteodată, să te aşezi pe marginea unui pervaz şi să priveşti lumea de sus, într-o zi de toamnă, cu straturi cenuşii printre care sunt risipite pete incerte şi răzleţe de lumină obosită.

O dimineaţă cu iaurt degresat şi frugalitate literară. Volumul se cheamă Despre ce vorbim când vorbim despre iubire?. Sunt povestiri de câteva pagini, abia schiţate, în stilul acela colţuros şi atât de tipic american. Atât de tipic minimalismului. Fraze seci. Aproape tăioase. Mult dialog. Clişee decupate dintr-o existenţă frustă şi... fără floricele. Fără scene de dragoste, fără femei superbe şi bărbaţi sclipitori, fără cuvinte mari, fără artificii, fără pasiuni covârşitoare... Sunt povestiri despre ce se întâmplă after the denim, cum zice autorul, adică după epoca blugilor şi a trupurilor frumoase, după ce s-a sfărâmat armura de zeu tânăr a adolescenţei imune la boli şi blazări, după ce ai suferit şi i-ai făcut pe alţii să sufere... Am citit şaptesprezece povestiri din epoca... divorţurilor, a dormitoarelor separate, a frustrării, a dezamăgirii, a iubirii care a depăşit de mult graniţele atracţiei fizice, a împăcărilor mai puţin spectaculoase decât cele de la douăzeci de ani, a conversaţiilor nesfârşite, repetitive, mutilante la telefon, la micul dejun, în maşină, pe stradă... Am citit despre oameni obişnuiţi, care hrănesc din mitologia lor personală relaţii care continuă dincolo de momentul glamour după care, de obicei, pe ecrane scrie THE END... Pentru că lucrurile nu se termină acolo. Niciodată. Pentru că, probabil, în toate aceste discuţii din care eroii (e un generic literar - ei sunt oameni obişnuiţi, pietoni pe imensul bulevard al cotidianului) ies epuizaţi, năuciţi, întrebători, trişti sau plini de speranţă, scârbiţi, sâcâiţi, amari, obosiţi şi, totuşi, îndrăgostiţi unul de altul,... ei bine, discuţiile acestea sunt... despre ce vorbim, când vorbim despre iubire.

Şi aici sunt fete cu ochi albaştri care nu ştiu că sunt frumoase, şi aici sunt băieţi pe care timiditatea îi sufocă la graniţa unui sărut exersat mental de o mie de ori... Sunt cupluri care se pierd, se regăsesc şi se pierd din nou... Favorita mea e chiar After the Denim... Despre un Filemon şi o Baucis ai zilelor noastre. Bătrâni şi zbârciţi. Temători. Bolnavi. Incapabili să-şi imagineze viaţa unul fără celălalt. Tac mult şi sunt acolo, unul lângă altul, neputincioşi, dar acolo, când nu mai există cuvinte de încurajare, de sprijin, de alint. Tac mult. Şi se iubesc altfel ca atunci când erau îndrăgostiţi unul de celălalt. Altfel ca-n vremea blugilor mulaţi şi a zâmbetelor la capetele cărora nu se încreţeşte pielea în nervuri adânci şi palide.

Am citit odată un interviu în care Carver, deja instalat în poziţia de scriitor sclipitor şi alcoolic notoriu, spunea că o replică de dialog e bună numai atunci când îi provoacă cititorului un fior instantaneu pe şira spinării.

Nu ştiu dacă aici se întâmplă aşa. Poveştile lui Carver sunt poveşti... de toamnă, poveştile unei vârste când frunzele se gălbejesc şi se ridează sub pale şfichiuitoare de vânt. E şi asta o vârstă a iubirii. Foarte puţin populară. Prea puţin cinematografică, vandabilă şi digerabilă la vârsta blugilor. Şi totuşi, atât de dureros şi de înduioşător de... reală.

La vârsta când încă nu vorbim despre asta, când vorbim despre iubire, când mergem, chiar şi pe ploaie şi vânt, cu un colţ de vară care ne miroase a proaspăt în minte, toamna lui Carver pare departe. Bolile, pierderile... sunt volume care încă nu s-au scris. Frunze netede şi zâmbet şi verde mult şi nici urmă de frig... La vârsta blugilor, vara aceea pare că nu se va termina niciodată.

După ce am închis cartea, mi-a venit în minte o strofă, tot de Carver, atât de nudă în simplitatea ei încât pare un truism deghizat în revelaţie.
"Şi? Ai primit ce-ţi doreai de la viaţă?
Chiar şi aşa?
Da.
Şi ce-ţi doreai?
Să-mi spun că cineva mă iubeşte. Să simt
Că mă iubeşte cineva pe lumea aceasta
."
Afară e un cer boţit şi o ploaie mijită se prelinge printre fărâme de nori. Dar nu e, încă, atât de frig. Nu încă...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer