Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

eu octombrieee


Manu Anghelescu, Maria Balabas

12.10.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ţinându-şi ochelarii de o aripă, în gură, scrie la telefon. Un mesaj gol ca un porumbel. Călătoreşte, între timp. Stă jos. Un bărbat. Lângă el - o blondă. Se ţine de bară. Metrou. Se ţine de bară. Sportiv. Biciuieşte. Aerul.

Ţinându-şi respiraţia, privi pupilele închise la gura peşterii personale. Pretenţii filarmonice. Viori în caverne. Aere de identitate naţională manelizată. Blocajul inspiraţional individ-în faţa-masei: un zid cu stalactite de plastic. Lângă picurii de transpiraţie, idei sugrumate, mâini pietrificate. O barieră culturală. Ne ţinem de ea. În depărtare. Ea. Pădurea. În canalul înfundat. El. Aerul.

deschid ochii.
deschid porţile percepţiei. impulsuri solare. fără timp de saudade.

Tocmai s-au închis uşile la metrou. S-au trântit porţile cuştii. Iar eu am rămas pe dinafară. Am ales să intru. Bezna masei căreia îi aparţin. Îmi cumpărasem, dară, o carte şi citeam din ea. Încerc să nu mai cumpăr cărţi noi. Kitsch. Ecologie. Modernitate. I-Phone. Eu-Telefonul. Postmodernitate. Pronoid = cel care în antiteză cu paranoicul, crede că toată lumea este acolo pentru a te iubi, nu pentru a te înfunda. După aceea am adormit şi, în vis, am spus "laters nokia" în loc de "dire straits", iar ulterior, pe un panou, chiar scria "dire straits - laters" deşi trupa nu cunoaşte acest ultim truc al minţii mele. Cele mai adânci vise le am în patul îmbibat în ulei de eucalipt. Chez moi. În siguranţă. Venin în venitul toamnei. Panourile solare nu urlă publicitate. Umbra unui copac nu-mi mai ajunge. Le truck c'est que... Sunt buricul Universului în explozie. Vidul. NO ON AIR...

În restul timpului, înşiruiam cuvinte unul lângă altul. Zburau din mine, chiar dacă era o viaţă efemeră şi puţină, ce le ofeream. Timpul arunca resturi de vibraţii atemporale. Aceleaşi molecule începuseră să zburde cu zâmbetul atomic pe buzele rujate cu sclipici.

Începusem, continuam însă, de la o vreme, seară după seară de toamnă, să simt pe propria piele bombardamentul, să am confirmarea eşecului bombei cu ulei de bambus. De închis, nu puteam să închid ochii. Îmi era teamă să deschid larg ferestrele. Le trântesc brutal a proasta. Simţurile îmi erau prea atrofiate ca să merg drept, în beznă. Bezna avea gust de Mătase á la Barrico. Eram singură, eram cu chakrele despicate aveam nevoie de un maestru pentru gândurile mele sălbatic încurcate, pe unde hălăduia maestrul meu zen din vara trecută?! dar tot ce găseam era: Aerul. Stăteam în apnee. Aveam ceva: l'air du rien.

eram cu ochii închişi.
eram închisă în ochii receptorului.

Un preot bătrân trecu pe lângă o piaţă şi spuse, uitându-se către o femeie şi un bărbat, care vorbeau, aşezaţi pe o bancă: "mergeţi acasă, că s-a-nserat". Şi zâmbea.
"da, părinte, mai stăm puţin şi mergem".
patru oameni au simţit atunci că
asfinţea
soarele.

Preoţii lipseau de la reuniunea noastră comercială. Eram în fum de săpunuri cu iz biologic şi în şaluri de Kashmir non-violente. Paşnic. Un maratonist privea civilizaţia la apus de expatriere. Out cu exoticul. Soarele cădea rupt de oboseală. Omul fără Aer. Zămbea.

1 octombrie 2009 - dar oricând, altminteri.
Oriunde, oricând... până la capătul Spiralei.

Aerul se învigorase în jur, viaţa căpătase suflu, ritmurile regăsiseră sensul.
Aerul se rarefiase. În jur, viaţa începea să capete un suflu sacadat. Ritmurile îşi pierduseră din ritmicitate. Ne aflam în faţa unui capitol ratat. Zidul se cerea despicat. Aerul rămânea solitar.

deschide ochii
gata cu incantaţia. azi s-a inventat Codul de Bare.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer