Aşa se face că după 1990, efervescenţa redescoperirii repertoriului ortodox de către toate formaţiile corale a dus către o nouă tinereţe a acestuia (deşi el a rămas aproape neînoit de cel puţin cinci decenii şi este scris cu mijloace componistice chiar anterioare acelei epoci). Entuziasmul la care mă refeream s-a stins încet-încet şi valorile s-au sedimentat, câteva corale specializându-se în acest repertoriu, iar altele, cu orientare generală, valorificând în programele lor cele mai atractive lucrări de gen, care s-au dovedit extrem de plăcute publicului.
Concertul din seara Sfinţilor Mihail şi Gavriil susţinut în Studioul de concerte "Mihail Jora" de Corul Radio cu colaborarea unui grup din corala bărbătească Te Deum Laudamus sub conducerea muzicală a lui Dan Mihai Goia a cuprins un program construit cu atenţie pentru detaliu, care a propus în prima parte o amplă lucrare religioasă din repertoriul rusesc, de o diversitate impresionantă, punând în valoare disponibilităţile de nuanţare şi de expresie ale ansamblului vocal de aproape 100 de persoane. Ne referim aici la Vecernia op. 37, prin care corul a marcat şi împlinirea a 130 de ani de la naşterea şi 60 de ani de la moartea lui Serghei Rachmaninov, lbucurându-se şi de contibuţiile decisive a patru solişti, dintre care amintim în mod special două nume: tenorul Călin Brătescu şi basul pedalist şi preotul Cristian Deheleanu.
Cea de a doua parte a serii a fost gîndită astfel încât să parcurgă o scurtă istorie a muzicii religioase româneşti, începând cu Stihiri din Catavasiile Întâmpinării Domnului ale lui Gheorghe Cucu (solist Emilian Sassu) sau Heruvic şi Ca pre Împăratul din Liturghia în stil psaltic de Paul Constantinescu şi continuând cu Psalmul 123 de Marţian Negrea, Pre Tine Te lăudăm de Vinicius Grefiens, Stihira a II-a de la Vecernia glasului 8 de Nicolae Lungu pentru a ajunge la sfârşitul secolului XX şi la o lucrare contemporană de inspiraţie religioasă, Tatăl nostru de Irina Odăgescu-Ţuţuianu.
Ambianţa de reculegere caracteristică muzicii religioase ortodoxe a fost completată în acea seară de un anumit monumentalism mai puţin propriu esteticii sale, dar inerent transferului din biserică în sala de concert. Important este că sala a fost arhiplină, iar aplauzele nu se mai opreau, demonstrând că există un public pentru această muzică, un public care acceptă să petreacă o seară de sâmbătă când fiecare dintre noi are de sărbătorit un prieten sau o rudă purtând numele Sfinţilor Mihail şi Gavriil, în sala de concert, căutând să se îmbogăţească spiritual. Cât de improbabil şi incredibil sună o astfel de frază, ea s-a dovedit perfect adevărată.
Voci de "cunoscător" din public se arătau uimite: "De unde atâta lume la un concert coral ?" Întrebând, aflăm că la orice concert de acest gen sunt cel puţin 500 de spectatori. De data aceasta, Studioul de concerte "Mihail Jora"al Radiodifuziunii s-a dovedit chiar neîncăpător pentru cei dornici ca în seara Sfinţilor Mihail şi Gavriil să savureze un concert de muzică religioasă.
Acest plin de căldură concert coral conduce către o concluzie care pentru mulţi dintre noi poate părea paradoxală: o muzică atît de puternic ancorată în tradiţie precum este cea religioasă, refractară la tot ce înseamnă modernitate, atrage sute de oameni chiar în versiunea ei de concert, exterioară cultului. Uşor se desprinde şi unul dintre motivele esenţiale ale acestei atracţii a spectatorului: perfecţiunea şi expresivitatea interpretării (pe care trebuie să recunoaştem că nu o întâlnim în bisericile obişnuite la slujbele de fiecare zi) rămân esenţiale pentru o cât mai convingătoare transmitere a mesajului, chiar şi în cazul muzicii de cult.
·
··»Ascultaţi
"Stihira a II-a" de Nicolae Lungu (2,72 Mb)