Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Viziuni cu madone (XX)


Simona Cratel

24.10.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi episodul precedent aici.

Ivana, aşteptând în faţa unei uşi, într-un bloc dintr-un cartier cu o faimă nu prea bună, gândind depreciativ la adresa vremii.
"Uite cine a venit în vizită!"

Rostind aceste cuvinte cu vocea vulgară în care influenţa malefică a cartierului se face simţită, femeia se retrage câţiva paşi. Nou-venita păşeşte înăuntru. Femeia în vârstă purtând mirosuri aspre de bucătărie, de rântaş şi ceapă călită, iar cea tânără mirosul îngheţat al iernii, de frig şi zăpadă, iar în gulerul paltonului, mirosul de igrasie şi noapte nedormită. Nefiind conştientă de propria sa imobilitate, stă o vreme pe loc fără să scoată un cuvânt, fără să facă un gest care să arate că ar intenţiona să intre, să-şi scoată paltonul sau să mai facă vreo mişcare vreodată. În semi-întunericul holului, faţa îi străluceşte blând, ca a unui om care aşteaptă să i se spună ce să facă. Haine, pungi, pantofi, toate aceste lucruri sufocă spaţiul îngust destinat tranzitului.
"Sper că nu deranjez", zice.
"Cum să deranjezi? Nu deranjezi niciodată, mamă", face cealaltă. "Hai înăuntru."

Totuşi tânăra nu se mişcă.
"Ce mai face mami? Doamna doctor."
"Bine... E bine."
"Dar, hai, intră, fă-te comodă. Arăţi îngheţată, o să-ţi fac un ceai sau o cafea."
"Cafea dacă se poate, mulţumesc."

Se pregăteşte să-i ia haina, în cazul în care chiar o s-o dezbrace, iar Ivana îşi dezbracă paltonul, în câteva mişcări grăbite, apoi îl agaţă în cuier cu repeziciune, să evite intermedierea acestei acţiuni. Dar femeia a apucat să vadă, căptuşeala paltonului este sfâşiată pe cusătura din mijlocul spatelui.
"Cu ce ocazie pe la noi, mămică?"
"Eram prin zonă, şi m-am gândit să trec pe aici să mă joc cu Ioana", minte tânăra.

Din sufragerie îşi face apariţia o siluetă timidă, care îşi târăşte trupul mic până în coastele ei. Stând acolo înţepenită cu mâinile la spate, fetiţa blondă, pistruiată, începe să-şi rotească un călcâi, muşcându-şi în acelaşi timp buza de sus. Priveşte şi tace.
"Ţi-am adus ceva."

Ivana se apleacă, apucă geanta kaki plină de insigne, scoate o carte de colorant şi un set de cinci creioane. Le ţine suspendate în aer, pentru a permite să fie studiate de către ochii străini. Fetiţa nu dă însă nici un semn de încântare ori dorinţă de a atinge cadoul, ca şi cum nu şi-ar fi dorit niciodată aşa ceva, ori nici măcar nu ştie la ce foloseşte ceea ce i se arată. Ţinându-şi capul înclinat într-un unghi incert, poate timiditate, poate aversiune, o fixează cu ochii săi uriaşi ca de insectă.
"Nu vrei să vezi ce ţi-am adus?!"
"Vaaai, ce caaaadou fruuumoooos!", ajută cealaltă femeie. "Ia, uite, Ioana!"

Fetiţa continuă să nu zâmbească.
"Cum spui?!... Nu spui mulţumesc?"

Fetiţa ridică un deget şi şi-l înfige în nas.
"Nu-i frumos, ia mâna!", face femeia.

Fata se mai scobeşte un pic, apoi lasă mâna în jos. Perechea de pantaloni pe care o poartă e prea scurtă, iar în picioare are o pereche de papuci cu pisicuţe, mari şi lălâi. Apoi din nou, toate trei în hol, neştiind ce să facă, cu trupurile bulversate de necunoaşterea poziţiei potrivite s-o adopte. Gazda preia iarăşi controlul, pe un ton degajat şi direct, destinat să atenueze din stânjeneală.
"Intră, mamă, intră, nu mai sta aici cu picioarele pe gresie, te trage curentul", spune, apoi dispare în bucătărie.

Rămânând în hol în ciuda invitaţiei, Ivana se ghemuieşte pe călcâie la nivelul copilului, îşi simte stofa jeans-ilor întinsă pe pulpe, apoi se străduieşte să zâmbească şi încearcă să lege o conversaţie de care nici ea nu e încântată.
"Chiar nu vrei să vezi ce ţi-am adus?!", întreabă.

Nici un răspuns, doar liniştea tulburată de sfârâitul a ceva necunoscut într-o tigaie nevăzută din bucătăria cu uşa întredeschisă, în care Ivana n-a intrat niciodată. Fetiţa se holbează la ea şi atât.
"Cafeaua fără zahăr, nu?!"

Venind din depărtarea bucătăriei, vocea ezită, Ivana intrând în sfârşit, şi aşezându-se pe un capăt al canapelei extinse, acoperită cu un cearşaf murdar, răspunde cu voce tare în timp ce împinge departe de ea o perna pătată.
"Da, fără".

Apoi, mieros către fetiţă. "Nu vreeeeeei?! Eşti supărată pe mine? M-ai uitat? Nu mai ţii minte că am fost împreună la atelierul meu?"

Fetiţa o ia din loc, fuge şi se ascunde sub masă. Cândva a descălţat papucii, căci au răsărit din senin în mijlocul încăperii. Ajunsă acolo, aşteaptă o clipă, apoi ridică un colţ al feţei de masă. Din întuneric, ochii săi bleu deschis nu par să aibă decât pupilă, strălucesc fosforescenţi.
"Bine atunci, o sa colorez singură."

Deschide cutia de creioane, scoate creionul roşu, îi priveşte vârful perfect ascuţit, deschide cartea fără grabă, alege o pagină, apoi începe să coloreze rochia unei prinţese, prefăcându-se fără succes că ar fi uitat de orice altă prezenţă din cameră. Dar fata ştie. Uşor, cu grijă, pentru că urma creionului să nu poată fi recunoscută în pata de culoare a fustei, trasează linie lângă linie cu mâna moale, privind vârful cum se consumă.

O vreme trece aşa, fără să se întâmple nimic, fiecare retras în propria lume cu graniţe clare, Ivana colorând cu inima pompându-i nebuneşte, Ioana sub masă, făcând ceva nedefinit, cel mai probabil nefăcând nimic, iar bătrâna în bucătărie. Timpul trece greu, ceasul cu cuc demodat imprimă timpului un ritm forţat, artificial. Tic-tac. Tic-tac. Aminteşte doar că timpul trece, iar cei prezenţi nu fac nimic cu el. Doar îl lasă să treacă nefolosit. Toate lucrurile nespuse, toate gesturile nefăcute, tot ceea ce ar putea fi făcut dar nimeni nu face. Ivana simte presiune în tâmple. Apoi din spaţiul holului se desprinde silueta femeii, ţine ceva în mână, pare cumva veselă, sub impulsul unui sentiment nou, mult mai generos.
"Cafeaua ta."

O aşează pe masă, o ceaşcă albă, în farfuria mică cu dungă aurie la câţiva milimetri de margine, lichidul maro, încă balansându-se.

Ivana se ridică încet, cu creionul încă în mână, îşi ia cafeaua cu atenţie, ia prima gură.
Apoi. "Te-aş ruga ceva, mamae, dar să nu te superi."
"Spuneţi, staţi liniştită."
"O duci pe Ioana în parc? Dacă tot ai venit. Eu aş da o fugă până la o vecină... Am o vorbă. Nu prea am chef azi de plimbări."
"A, nu, desigur, vă rog, duceţi-vă, am eu grijă de Ioana. Duceţi-vă liniştită."

Se ridică amândouă în acelaşi timp. Când femeia dispare în camera alăturată, Ivana toarnă zeama transparentă scursă în farfurie înapoi în ceaşcă, apoi bea până la fund. I se păruse că ar fi prea ciudat să facă asta în prezenţa altcuiva. Iar pe fetiţă abia dacă o consideră persoană. Cofeina şi-a făcut efectul, se simte mai bine într-un fel, deşi un uşor tremur i se ridică dinspre stomac. Când aşează ceaşca goală pe masă, mâna îi tremură.
"Ioana, hai să te îmbrac", zice femeia aducând un braţ de haine.

Sortează hainele în ordinea necesară, apoi aşteaptă în picioare, fără să se mişte. Ioana se târăşte afară cu un rânjet pe faţă. Strânge lângă obraz o bucată dintr-o jucărie. Pare ataşată de bucata de plastic şi i se încredinţează în totalitate, adresându-i cuvinte care nu pot fi auzite.
"Mami, leul muşcă?"
"Da, muşcă.", răspunde calmă Ivana, deşi cuvântul folosit de fetiţă o atinge adânc.

Şocul. Remuşcările. Sentimentul de inadecvare.

Apoi zâmbeşte.

Apucă fetiţa de mână, o palmă mică, umedă şi fierbinte. Aflându-se amândouă în faţa closetului, îi dă jos pantalonii, apoi o urcă pe veceu şi o ţine să nu cadă. În echilibrul relativ, Ioana se holbează la ea. Aşteaptă, până când fetiţa zice gata.

Ivana o şterge la fund, fără să-şi poată ascunde o grimasă de neplăcere. Găseşte asta dezgustător, nu s-ar putea obişnui cu aşa ceva în vecii vecilor, mirosul, gestul în sine, ce să caute mâna ei la fundul unei persoane străine? Simte că îi vine să verse. E normal să simtă asta? Fetiţa, cu mişcări de robot, urcă pe canapea. Când Ivana se apleacă să dezbrace fetiţa de pantalonii de pijama, un jet de ceva umed îi izbeşte obrazul. Salivă.
"Ioana!", urlă. Se şterge cu o mişcare a braţului.
"Cum poţi să faci aşa ceva?", începe femeia care e în trecere prin sufragerie. "Cum?!... Îmi pare rău, Ivana, nu ştiu ce a apucat-o! Lasă, că vine Nini, şi o să vezi tu!"

Alegerea sa de a rămâne aplecată în timp ce face asta se dovedeşte a fi rezultatul unei judecăţi proaste, întrucât un picior miniatural o izbeşte în bărbie cu o forţă neaşteptată. A fost cât pe ce să-şi muşte limba.
"Încetează imediat!", îi porunceşte Ivana.

Trupul mic al fetiţei, întins pe spate, doar în chiloţi. Nu dă semne că s-ar teme. Împunge cu un deget în jucăria ne-identificabilă. Nu mai priveşte de-a dreptul spre niciuna dintre femei. Coastele i se zăresc bine conturate sub stratul alb şi subţire de piele, cutia toracică deformată de anemie.
"Mănâncă bine?"
"Nu prea bine, refuză să mănânce. Uneori reuşesc s-o fac să înghită câte ceva, dar cu greu."
"Ce-i place să bea?"
"Vin, bere."

Ivana îşi răsuceşte faţa spre femeie. Şocul o face incapabilă să reacţioneze adecvat.

Ioana, mică, îngustă, plăpândă, numai oase, doar ochii arzători, pârjolind, singura trăsătură care nu se află sub influenţa unei proaste alimentaţii. Salopeta de băiat o face pe Ioana dintr-o dată să arate ca un copil cu o greutate normală. Salopeta e pătată, zdrenţuită la piciorul drept, iar ghetele prea mici, prea vechi.
"Dă-i un pupic lu' mamaie", face femeia aplecându-se spre obrazul fetiţei.

Dar aceasta se fereşte, fuge spre uşă.
"N-o mai iubeşti pe mamae?!", strigă bătrâna rămasă în urmă.

Dar copilul pare surd. Năvăleşte pe uşa de la intrare. Coboară treptele singur, oprindu-se pe fiecare treaptă, cu chipul transfigurat de concentrare, trăsăturile delicate părând dintr-o dată adunate pe oasele craniului înspre faţă, ca centru linia strânsă a gurii, expresie de o seriozitate înverşunată, un mic adult, un adult în proporţii miniaturale, încrâncenat şi arogant.
"Să nu stai mult în parc, abia i-a trecut pneumonia. Am tras cu ea în spital, nu glumă."
"Nu stăm mult."
"Vezi să nu cadă iar din leagăn."
"Am grijă, fiţi liniştită."

Înapoi în frig, Ivana se strânge în sine, ca şi cum ceea ce a mai rămas din ea s-ar fi făcut şi mai mic înăuntrul său. Fata fuge nestăpânită în faţa ei, pe strada albă de ninsoare în plină primăvară, urlând ca o mică sălbatică. Nu ştie că nu va mai reveni în apartamentul acesta de două camere întunecat, unde a trăit claie peste grămadă cu aceşti necunoscuţi.

Urmând-o pe Ioana, se gândeşte la ce o să facă după asta, cum o să ia tramvaiul şi-o să parcurgă înapoi tot drumul spre casă.
"Ivana!"

Ridică încet capul. De la balcon, femeia îi face semn cu mâna.
"Cât de mult ai putea să stai cu Ioana azi, că a sunat un văr şi are jumate de porc pentru mine."
"Nu ştiu. Cât aveţi nevoie?"
"Dacă o aduci înapoi la patru e bine?! Îţi convine aşa?"
"Da, e okay."

Deci aceasta e ziua. O va lua şi nu o va mai aduce înapoi. Azi este ziua în care fata ei se întoarce acasă.

Străbat parcul acoperit de zăpadă îngheţată. Ivana se străduieşte s-o implice pe fetiţă să construiască împreună un om de zăpadă, dar singurul lucru de care pare interesată este să distrugă orice ar încerca ea să construiască. Îşi foloseşte piciorul acela mic, pe care Ivana îl ştie descărnat sub stofa groasă a pantalonului, ca să strice orice început de om de zăpadă. Ca apoi să râdă. Şi e mai frig ca niciodată, aşa că Ivana o urcă în tramvai, în ciuda împotrivirii.
"Măăă duci la baaaaabaaaau?", întreabă cu ochii săi uriaşi bleu deschişi la maximum.
"Babau nu există."

Fata clipeşte.
"Unde mă duci atunci?"
"Mergem acasă."
"De ce n-am mai stat în parc?"
"Pentru că nu-ţi plăcea şi nu vroiai să faci nimic."
"Îmi plăcea!"

Ivana priveşte afară, trăsăturile sale nu exprimă nimic, dar o uşoară crispare a gurii o trădează. Buzele ei sunt un pic mai subţiri decât ar trebui, aşa cum se întâmplă când ţi le muşti ca să-ţi produci singur durere.
"Mi-ai promis că-mi faci un om de zăpadă!", urlă fetiţa.

Ivana îşi fereşte ochii. Călătoresc mai departe în frig. Tramvaiul pârâie din toate încheieturile, se mişcă încet, oamenii urcă şi coboară. Ioana priveşte pe geam, Ivana o priveşte pe ascuns. Apoi invers.
"Mami, porumbeii au dinţi?", întreabă fetiţa.
"Nu, nu au", spune Ivana.
"Ce avem aici?", întreabă o femeie grasă stâlcindu-şi vocea, cum vorbesc oamenii copiilor.

Ochii bleu deschis se fixează asupra ei fără nici un pic de simpatie.
"Un mic îngeraş?", continuă femeia cu un zâmbet exaltat, modulându-şi în continuare vocea piţigăiată. "Uuuuun miiiic îngeeeraaaaş?!"
"O pulă", zice copilul.

Ivana se înverzeşte. Femeia îşi schimbă expresia, revine la starea ei de grosolănie obişnuită, guşa i se revarsă când râde, fălcile roşii de la hipertensiune îi tremură în ritmul sincopat.
"Îmi cer scuze, nu ştiu de unde a învăţat aşa ceva", zice Ivana jenată.
"Nu-ţi fă griji, păpuşă, astea sunt vremurile. Nu vezi în ce ţară trăim? Uită-te în jurul tău."

Tonul ei are ceva profetic. Şi amar.
"Şi chiar dacă ai încerca să-ţi educi copilul", zice bărbatul care stă pe scaunul din spate "...nu vedeţi cum vorbesc toţi pe stradă? Ar fi imposibil să nu audă şi să nu repete. Repetă şi ea ce aude. Asta-i cu copii."

Dezbaterea continuă multă vreme, alţi călători se implică să-şi dea şi ei cu părerea, o să dureze o vreme, spiritele se aprind. Şi pun atâta energie, agresivitate şi ură în conversaţie, încât Ivanei simte că i se face rău. Încep să fie comentate staruri de televiziune, oameni politici, totul e făcut praf, demontat. Băsescu, OTV, ştirile de la ora cinci. Aşteaptă să coboare, nu mai suportă furia celor din jur către tot din jur, toată frustrarea aceea revărsată în fraze acide, comentarii sarcastice, agresive. Numără staţiile cu o mână aşezată pe umărul fetiţei. I-a lăsat pe acei oameni comentând agresiv şi vulgar despre o tânără la volanul unui jeep pe care au văzut-o pe geam. Tânăra vorbea la telefon aşteptând la semaforul aglomerat, iar oamenii începuseră: uite-o, uite-o şi pe asta. A dat din fund şi a ajuns unde trebuie.
"Dar aşa mică, şi vorbeşte?", o întreabă grasa care-a coborât şi ea.
"Da."

Nu vrea să-i spună că are patru şi nu doi ani. Zâmbeşte şi îşi priveşte fiica. Simte că ochii săi sunt umezi, ochi care nu mai focalizează bine, de om care nu mai vede, dar nu-şi dă seama că a devenit miop.

Când coboară, Ioana e cea care începe:
"Mami, de ce tremuri?"
"Mi-e frig. Mi-e mereu frig. Iarna asta nenorocită. Nu-mi place iarna."
"De ce nu-ţi place iarna?"
"E frig, ninge."
"De ce ninge?"
"Ninge pentru că sunt nori pe cer. Norii sunt plini de apă şi picăturile de ploaie îngheaţă pentru că e frig şi se transformă în fulgi de zăpadă. Nu-mi place să ningă."
"Îmi pare rău, mami."
"De ce îţi pare rău?"
"Că nu-ţi place că ninge."

Apoi, trăgând aer în plămâni, suflând cu toată forţa în sus, spre cer.
"Ce faci?", întreabă Ivana.
"Împrăştii norii de pe cer. Să plece în altă parte."

Ivana, râzând încet.
"Mami, mă iubeşti?"
"Te iubesc."
"Cât mă iubeşti?"
"Te iubesc până la cer şi-napoi."

Ioana, gânditoare.
"De ce atât?"
"Pentru că cerul nu are capăt. Ai văzut tu capătul cerului?"
"Da, uite acolo."

Un deget mic, arătând un punct neclar.

Terminând omul de zăpadă în faţa blocului, de data aceasta. Ioana neîncercând să-l dărâme, lăsând-o să-l termine, să facă un om de zăpadă întreg, fără nas, cu două pietricele drept ochi, apoi căpătând şi un nas, o bucată dintr-o creangă, dar cam atât. Valeriu apărând de după colţ, alăturându-se.
"Ce avem aici? Ia să vedem." Se apleacă şi începe să bătătorească zăpada.
"Pot să-i spun lu' nenea ăsta tati?", întreabă Ioana.
"Sigur că poţi să-i spui tati... pentru că el este tati."

Oh, îngerul cu bagheta. Cât de capricios poate fi? Ea l-a aşteptat o singură dată, preţ de o singură revelaţie, la o singură răscruce, preţ de o singură alegere, nu s-a aşteptat ca acesta să apară mereu şi mereu, mereu din motive noi.


Sfârşit.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Emoționant episodul acesta
    ARUAL [membru], 25.10.2009, 20:37

    Acest ultim episod, care mie mi s-a părut unul dintre cele mai emoționante, s-a construit, parcă, din toate reușitele textului; aveți un ochi foarte bun, un talent deosebit - pentru descrierea situațiilor, a stărilor, a replicilor, construcția personajelor prin limbaj-situații fiind una dintre calitățile principale ale textului.
    Baftă în continuare, cu remarca personală că eu vă citesc cu foarte mare interes în continuare!

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer