Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Centre Pompidou, în caz de timp nefavorabil / Viena. Când muzica închide cercul.


Manu Anghelescu, Maria Balabas

09.11.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Centre Pompidou, în caz de timp nefavorabilÎţi propuneam o sinteză a ceea ce se vede şi nu se vede într-un muzeu de artă contemporană. Prima parte: Centre Pompidou, Paris, noiembrie 2009.

Notă: 1. Intrarea se face călcând pe programul văzut din elicopter, nu prin Biblioteca verde a studenţilor emigranţi. Acest aspect necesită atenţie sporită din partea turistului orbit de propria imagine şi vice versa. Coada multicoloră şi agitată are puterea de a nivela. Păstrarea identităţii se face rămânând intact în balonul confecţionat în duet. 2. Biletul către a natural artistic high trece prin Couriell, căsuţa poştală elecronică franţuzească care te seduce prin mister.

A. La subversion des images (suprarealism, fotografie, film), 23 septembrie 2009 - 11 ianuarie 2010: Suprarealiştii îşi propuneau să schimbe viaţa dar au înţeles că pentru a-ţi schimba felul de a fi, trebuie să-ţi schimbi modul de a privi.

Condiţii: 1. Mai întâi trebuie să vezi. 2. Deschizi larg ochii cofeinizaţi. Te întrebi de ce ar trebui să vezi altfel într-o dimineaţă noroioasă. 3 Te uiţi în oglinda care îţi dizolvă imaginea şi aşa oscilantă. 4. Te uiţi în jur şi vezi alte imagini distorsionate. 5. Distorsionarea imaginii duce la distorsionarea percepţiei. Percepţia, la rândul ei, orbită de orgoliul de a fi atât de la modă în această era experimentală, se va da la un moment dat pe brazdă pentru a-şi arăta banala faţă.

Concluzii: 1. Ţi se confirmă teoria relativităţii şi legea haosului. 2. Prinzi curaj la băgat colaje pe cont propriu. 3. Îţi vine să iei foarfeca şi să te pui pe treabă. 4. Stima de sine creşte proporţional cu drumul către Exit. 5. Bine că toarnă cu broaşte afară.

B. Soulages «peintre du noir et de la lumière»

Alb: Spaţiu la discreţie. Ziduri translucide. Creierul tău blanche. Cerul care apasă clădirea care la rândul ei apasă memoriile colective ca nişte ţinte pe o tablă de Go.

Negru: Smoală pe pânză, smoală pe mâini, pe hârtie, pereţi, ochi, în păr, pe pantofi, pe paşi către următorul tablou.

Efectul alb-negru pare esenţa Zen-ului neînţeles de turiştii plictisiţi de ploaia care va inunda acest paradis vizualizat pe un ecran alb-negru, ca acum 20 de ani. Turnul ăla pare mult mai interesant. Aniversarea revoluţiei. Uitasem de smoala din iad. Ce-ar merge o piatră de jad. Lumina soarelui nu este permisă în acest spaţiu. Vrei o rază de fum? Strictly prohibited, Sunshine.

C. Jim Hodges, Love

Pânza de păianjen, devenită web-ul cel de toate zilele, reflectat în strălucirea lanţului de la gâtul păianjenului care depinde de umbra bijuteriei bătute în cuie argintate de către celălalt arahnoid. Iubirea, în forma ei de oglindă lovită, de cătuşe cu puf roz, de fragmente de ziare decupate. Nimic nou sub soare.

În tot acest timp, în spaţiul paralel se desfăşurau hipnoze de lumini şi structuri perpetuum mobile, cu incantaţii de Lambada. Sau:

Rochii din carne pusă la uscat pe manechine fără cap, corpuri estetice maltratate de sârme ghimpate, o remorcă înmatriculată cărând un vulcan, o toaletă prin care ai acces în spaţiul extraterestru, păpuşi gigantice formate din alte zeci de alte păpuşi minuscule, oameni cu păr creţ, oameni cu păr lins, trandafiri în ploaie, acoperişuri sinusoidale, structuri metalice umectate, tehnologii uitate, artişti resuscitaţi, bani virtuali, bani palpabili, mărunţişuri, hârtii pictate, culori, nul, minimal. Arta. Azi. Exit bulimic. O cafea?

Viena. Când muzica închide cercul.

Am în mâini biletele. La Operă. Nu m-am uitat ce fel de bilete am primit... am plecat în fugă să-mi găsesc colegii şi să halim împreună un falafel lângă Stephansplatz. Ei, mai curioşi decât mine, cercetează atent cartonul. Fac ochii mari şi spun: Loja centrală. De treabă omul... Cu un fel de stânjeneală, încerc să-mi încropesc o ţinută adecvată de spectacol. Caut frenetic în rucsac, dar tot ce găsesc sunt vechii mei pantaloni albaştri de călătorie, un tricou gri dintr-un material mai strălucitor, puloverul de la Manu... îmi atârn cerceii primiţi în dar în Istanbul, atunci când se schimbau anii. Şosete groase în picioare, pentru că e frig rău zilele astea în Viena. Adidaşii negrii cu floricele albastre, cumpăraţi din beci, la sfatul unui prieten drag. E clar, sunt pregătită.

La Operă mă-ntâmpină acea societate pe care nu o cunoşteam, bănuiam, înţelegeam. Pocneşte de eleganţă în jurul meu. Alerg stingherită pe scări în sus şi, pentru că nu aveam bani, nu-mi las haina la garderobă. O agăţ de balustrada din faţa scaunului meu. Biletul mă plasează suprarealist în loja centrală, pe rândul I, unde, de obicei, trebuie să plăteşti 200 de euro. Îmi simt şosetele încălzindu-se nepermis în adidaşi. Bine că-ncepe spectacolul.

Şostacovici, Lady Macbeth din Mţensk. Operă înterzisă de Stalin. O femeie omoară pentru dragostea ei. Când să trăiască în fericire, loveşte legea. Este criticat socialismul. Se cântă excepţional. Decorul şi regia îmi dau senzaţia unei ceremonii zen a ceaiului, transformată, până la final, într-o ceremonie a morţii. Rămân sub influenţa unui gest - Lady Macbeth, în drumul ei spre pedeapsa din Siberia, o omoară pe fata spre care se îndrepta pofta amantului ei. O aruncă. Cu ură. În prăpastie. Se aruncă şi ea. La fel, cu ură. Buf. Cortina cade.

În pauză, mesele erau rezervate aristocraţilor vienezi. Şosetele transpirate mă fac să găsesc justificări istorice inconştienţei mele vestimentare. Mă simt ca Horea într-una dintre călătoriile sale la Viena... dacă mi-aş scoate din traistă ceapa şi brânza... poate alegerile prezidenţiale ar deschide alte porţi.

... străzile exacte ne poartă, pe fata blondă şi pe mine, spre Konzerthaus. Pe drum, vorbim şi nu ne grăbim. Aproape fără dorinţă de altceva. Asprimile şi contrastele din arta lui Şostacovici, emoţiile intense transpuse în disonanţe şi tutti orchestrale nebune, zdruncinaseră. Trebuia să refacem cicatricile interioare înainte de altceva.

... când deschidem uşile sălii de concert încremenim în întuneric şi în sunet. Cei aproape 200 de oameni zac cu ochii în tavan, pe spate, în concentrare, atingând istoria cu vibraţia. În conştiinţă se face lumină pentru căutare. Îmi descalţ şosetele, încrucişez picioarele, mă depărtez. Cad în adâncul meu şi-al lumii. În jur, se sfărâmă pietre; alţi oameni se-mpreunează. Se nasc copii, se aliniază fragmentele labirintului. Sunetul creşte continuu continuu, atât de sus şi atât de tare că simt aproape explozia. Rezist, mă las purtată, mă fac una cu spaţiul şi cu bucăţile care mă compun, timpanul este mai puternic, calea spre extaz, spre întuneric, fărâme, praf, haos.

Tăcerea traversează vârstele.

Ieşim din sală legănându-ne. Sonor, ni s-a schimbat viaţa. Am ascultat Persepolis, de Iannis Xenakis, la festivalul Wien Modern.

În aceeaşi noapte, tinereţea ne-ndreaptă spre undergroundul vienez. Colegii ştiau de Flex, un club pe malul Dunării. Intrăm. Nu e o diferenţă prea mare între tinerii de la noi şi cei de la ei. Fetele sunt îmbrăcate identic una cu cealaltă. Se bea bere, vin, apă minerală din partea casei, se ronţăie un rock alternativ britanic extrem de prost. Mă gândesc, scrâşnind dinţii, de ce nu-s acasă, armonizând cu perna. Încerc să mă bâţâi şi eu, da' nu-mi iese. Mă aşez, trag un fum... mă deprim. Distanţele sunt de ani lumină între Operă, Konzerthaus şi Flex... colţurile din statuile muzelor sunt ascuţite rău. Îmi apuc colegii cu dinţii de câte-o mânecă şi-i târăsc spre ieşire. Latru a plecare. E o societate în descompunere. Muzicală / socială - cum vreţi.

Pe malul Dunării, însă, dau nas în nas cu ultima fărâmă de încântare sonoră. Arta vocală la colţ de cartier vienez. Beatbox de dimineaţă cu un austriac şi un american rătăcit. Simt fluxul, dansez. Din spate se strigă "addicted to hip hop". Colţurile buzelor mi se ridică. Mă gândesc acasă. Hasta la vista!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer