Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Memorii reprimate


Augustin Ioan

17.11.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Romanian Cultural Centre din Londra, activul copil al Fundaţiei Raţiu, m-a invitat (mulţumesc, Ramona Mitrică!) să vorbesc obişnuiţilor casei luni 16 noiembrie 2009. Era vorba despre o temă pe care întotdeauna o primesc cu drag, dar şi cu îngrijorare, deopotrivă: spaţiul public. De data aceasta, mi-am propus să examinez arhitectura memoriei în versiunea sa bucureşteană. La momentul când pe LiterNet sunt postate aceste rânduri, conferinţa deja se va fi terminat de câteva ore. Prin urmare, anticipez aici ceva ce s-a petrecut deja, dar cred că este un subiect de discutat serios, lucru pe care nu îl face nimeni.

Arta de for public la noi are un trecut recent mai degrabă stânjenitor şi putem înţelege reţinerea artiştilor de a vorbi pe această temă, mai cu seamă după episodul stânjenitor al scobitorii dedicate lui 1989. Nici arhitecţii nu vorbesc, din motive similare. Nici societatea civilă, decât când e prea târziu (şi invoc aici acelaşi exemplu, al "scobitorii" din Piaţa Palatului / Revoluţiei, când nu s-a vorbit despre concursul făcut pe furiş şi s-a discutat, în schimb, când lucrul era gata). "Autorităţile" despre ce să vorbească, bietele? Ele, din motive electorale, mai amplasează câte o statuie sau vernisează câte un memorial neterminat la data inaugurării (cazul, recent, al memorialului holocaustului, de pe cheiul Dâmboviţei).

O altă categorie de memoriale spontane este cea legată de un alt strat de memorie, cel legat de fenomenul Piaţa Universităţii, de 1990. Semnele acestui strat adăugat arhivei simbolice a traumatizatei pieţe sunt peste tot prezente în spaţiul respectiv. Ele iau fie chipul crucii întreţinute de auto-intitulatul "pictor" sau, altundeva, "artist plastic", dl. Popescu, fie pe acela al grafitti-urilor şi stencil-urilor de pe pereţii imobilului prim, cel neoromânesc, al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu". În 2000, primăria sectorului 1 a dispus distrugerea acestui palimpsest de inscripţii de pe pereţii şcolii mele. Era acest perete în proces de a fi ridicat la rangul de monument şi, deci, conservat. Noroc că l-am fotografiat la vreme: într-o noapte, ca furii, au măscărit în bale de limacşi, de care nu mai putem scăpa nici acum, inscripţiile memoriale de pe zid. Cea mai gravă, probabil, era în 2000 "Monarhia salvează România". Pe vremea aceluiaşi edil, aflat atunci ca şi acum în partide la putere, s-a mai pus de către zisa primărie un gărduleţ împrejurul terenului pe care, acum, sunt amplasate memorialul-scobitoare şi statuia lui Iuliu Maniu. Gărduleţ de cimitir: atât îi ducea mintea. Ulterior a dispărut. A fost imputat cuiva? Dacă da - cui? Dacă nu - de ce nu?

Aceluiaşi loc din Piaţa Palatului (Regal) / Revoluţiei, flancat de "Palazzo Calcaneo", faţada clasicizantă, dar fără consistenţă în spate, a arhitectului R. Bordenache, i s-au propus ulterior felurite înfăţişări, toate anti-memoriale. Locul este acum cinetic, exuberant. Din nefericire. Bătălia împotriva memoriei locurilor revoluţiei nu este, încă, în România, încheiată. Că nu ştim ce să spunem despre memoria evenimentelor recente acum, la douăzeci de ani după ce s-au petrecut, este evident chiar la intersecţia de la Universitate. Iniţial, au fost puse şi acolo nişte "morminţele". Acelea au dispărut. Apoi au apărut crucile actuale. Frumoase şi vechi, nimic de zis. Dar cine a rămas fără cruce la căpătâi, când ele au fost mutate aici? Pe cine comemorăm, de fapt, când comemorăm morţii din seara de 21 decembrie 1989?

Memorialele holocaustului sunt, cu siguranţă, cele mai avansate conceptual, în vreme ce memorialele dedicate evenimentelor din 1989, dar şi dinainte ori după 1989 (precum Memorialul de la Sighet, la noi, sau cele de resuscitare a memoriilor etno-istorice reprimate din ţările baltice) îşi caută încă locurile, procedeele expresive şi o simbolică proprie. Noul memorial bucureştean, al holocaustului, nu are nici putere simbolică, nici scara urbană a precedentelor mai celebre. Ca obiecte urbane, piesele care îl alcătuiesc sunt răspândite într-un spaţiu public evident recuperat pentru oraş de către artistul Peter Jacobi, autorul proiectului. Din nefericire, aceste "statui" sunt făcute din materiale paupere. Intenţionat, probabil, ca să ruginească în timp. Problema este că au făcut-o deja, şi anume într-un mod deloc expresiv... Spaţiul central, scufundat pe jumătate în pământ, este un spaţiu al rememorării şi al comemorării. Numele sunt scrise pe plăci metalice încastrate în zid, iar lumina este zenitală. Partea de muzeu nu poate fi comentată încă, devreme ce nu e gata şi, deci, e nevizitabilă încă. Prin fereastră vedem, însă, lucruri tulburătoare: piese din cimitirul evreiesc distrus în vremea regimului Antonescu şi din cimitirul din Odessa, care fuseseră trimise spre ţară, în timpul administraţiei aceluiaşi regim, spre a servi ca materiale de construcţie, scop în care erau vândute la tonă... În chip vădit, un asemenea gest profanator nu era dictat de vreo raţiune economică. Nu ştiam despre el, iar punerea lui în vitrina memorialului cred că serveşte o lecţie nouă, celor ce n-am ştiut nimic despre acest eveniment al istoriei noastre nu tocmai îndepărtate... Eu unul am aflat, altfel decât din cărţile care rosteau, după 1989, jumătate de cuvinte şi sferturi de adevăr, despre partea noastră de vinovăţie din lecţia primită la Yad Vashem, în 2006. În muzeu erau imagini înfricoşătoare. Afară, pe aleea drepţilor între popoare, sunt doar două sau trei nume româneşti, Regina Elena şi Raul Şorban, parcă. În grădina de piatră a ţărilor europene, din acelaşi Yad Vashem, unde sunt scrise în piatra care parcă musteşte de sânge în spărtură, a Ierusalimului, numele localităţilor de unde a fost alungată sau exterminată sistematic populaţia evreiască, "harta" României mari, antebelice, este plină de toponime...











Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer