Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Nadia: filmul


Mihai Chirilov

16.11.2009
Revista HBO, septembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De 33 de ani tot sper ca cineva să pună în practică ceea ce mi se pare a fi cea mai bună idee de film: o biografie beton a Nadiei Comăneci. Dar pentru ca aşteptarea dintre două Olimpiade, la care stau lipit de aparatele de gimnastică feminină, să-mi fie mai uşoară, s-a inventat un nou serial american tras la temă: Make It or Break It.

Există numeroase documentare despre Nadia (n-am văzut nici unul, dar nici nu cred că am ratat ceva glorios) şi un telefilmuleţ american omonim realizat pe la începutul anilor '80 şi difuzat în America înaintea Olimpiadei din 1984 de la Los Angeles. Nu l-am văzut nici pe acesta, dar tocmai am citit cronica unei americance, la fel de posedate ca şi mine de gimnastica feminină şi am aflat de recenta lui lansare pe DVD. Cu prima ocazie îl cumpăr şi vă ţin la curent.

Dar nu despre asta e vorba acum. Ce mă siderează e că în continuare nimeni - nici de la noi, nici din afară - nu a avut ideea de a "exploata" această mină de aur şi de uriaşă popularitate care încă este Nadia. Gândiţi-vă numai: care a fost ultima oară când aţi fost în străinătate, aţi spus cuiva că sunteţi din România şi vi s-a răspuns: "Aaa, Nadia Comăneci"? Probabil că ultimul voiaj pe care l-aţi avut. Mie mi s-a întâmplat acum câteva săptămâni, la Istanbul. OK, după Nadia urmează, în aceeaşi propoziţie, Dracula - dar măcar despre Dracula s-au făcut o mie de filme. Inclusiv unul (Love at First Bite, din 1979) în care individul e dat afară din castelul lui în momentul în care statul român vrea să-l transforme în sală de antrenament pentru gimnaste. "Vor aduce paralele inegale, cai pentru sărituri şi pe Nadia Comăneci. Să nu te mai găsim aici", e înştiinţat personajul interpretat de George Hamilton.

Poate că în clipa asta ar trebui să mă ridic în picioare şi să spun: "Mă cheamă Mihai şi sunt dependent de Nadia." Din prima clipă când am văzut-o, în '76, la Olimpicele de la Montreal. Ei îi datorez primele julituri serioase din genunchi atunci când am folosit o bordură accidentată din spatele blocului pe post de bârnă şi o bară de bătut covoare pe post de paralele inegale. Tot în contul ei aş fi trecut şi un infarct care din fericire n-a avut loc de când cu acea interminabilă aşteptare a afişării notei de la Olimpiada de la Moscova. Şi, nu în ultimul rând, ei i-am dedicat un album la care am lucrat cu religiozitate ani şi ani, alături de verişoara mea, la fel de dependentă, în care am lipit absolut toate pozele şi tot ce s-a scris despre ea în presa din epocă. Ce sursă de informaţie ar putea fi acest cărţoi pentru un eventual regizor interesat. Nici nu cred că ar fi nevoie de mai mult, deşi biografia Nadiei avea să înregistreze încă multe momente cinematice după ce eu pusesem deja punct albumului o dată cu retragerea ei oficială din 1981 - unul dintre ele fiind, evident, fuga din ţară cu o lună înainte de Revoluţie. Dacă mă întrebaţi pe mine, filmul perfect despre Nadia ar trebui să se cheme 1 şi să se termine cu acea anomalie superlativă de afişaj de la Montreal, care a înşurubat-o definitiv în istorie - chit că telefilmul american despre care am amintit mergea mai departe, până la Mondialele din Texas din '78, unde Nadia a sfidat o infecţie la încheietură şi a continuat concursul pentru a asigura victoria României.


Eu încă mai sper că cineva va aduce "paralele inegale, caii pentru sărituri şi pe Nadia Comăneci" într-un film. Chiar într-unul românesc, de ce nu? Până atunci, nu-mi rămâne decât să satisfac celălalt dependent din mine, cel de gimnastică feminină, cu suprema plăcere vinovată a anului, serialul american Make It or Break It. Un tele "teen movie" asezonat în lumea gimnasticii de performanţă, cu patru fete cucuiete care se antrenează pentru Naţionale şi, mai apoi, Olimpiada din 2012, ţinând piept nu doar celor patru aparate şi ritmului dictatorial de pregătire, ci şi părinţilor, hormonilor, durerii, tentaţiilor şi, nu în ultimul rând, rivalităţilor şi intrigilor adolescentine. Ingrediente cum nu se poate mai la locul lor şi în acest ipotetic Nadia: filmul la care încă visez.


PS: Aşteptăm textele voastre despre oamenii pe care îi admiraţi. Detalii în Argumentul acestei rubrici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer